SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR / JOLIDON - GYOR 25-30

U Jolidon impresionează în Ligă: "Ne batem pentru locul 3!"

Articol de - Publicat luni, 22 octombrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 21 octombrie 2012 22:24

Clujencele au fost lăudate de handbalistele de la Gyor după disputa directă din România, Tivadar şi Senocico fiind evidenţiatele


Jolidon Cluj a părut complexată de numele adversarei în prima repriză a meciului cu Gyor. Unguroaicele au început disputa cu un avantaj net, 6-1, iar româncele au trebuit să alerge în spatele finalistei ultimei ediţii a Ligii. "Am început rău. Tocmai asta discutaserăm, să intrăm montate, tare, să nu stăm să alergăm după ele. Au fost însă prea puternice", a declarat Clara Vădineanu.

"Am ratat zece situaţii de unu la unu. Într-un astfel de meci, cu Gyor în faţă, aceste ratări te costă", completează Mihaela Tivadar.
În repriza a doua, cînd tracul a mai dispărut, jocul Clujului s-a legat mult mai bine. Gazdele s-au apropiat la patru goluri, iar Gyorul a simţit şi presiunea celor 3.000 de suporteri clujeni. "A fost un meci greu. Clujul ne-a pus probleme. Senocico şi apărătoarea din dreapta, Tivadar, mi-au plăcut foarte mult", a declarat Heidi Loke, pivotul campion olimpic din lotul Gyorului.

Nu le pot compara cu Vîlcea
Clujencele nu pot face o comparaţie între Gyor şi Oltchim. "Nu am jucat cu Oltchim în actuala formulă, dar cred că Vîlcea are un lot mai valoros. Gyor nu are rezerve de valoarea Oltchimului. Oricum, e o echipă foarte tare, joacă în viteză, atacă poarta", spune Mihaela Tivadar. "Nu vreau să fac o comparaţie. Ambele sînt foarte puternice. Vom vedea cine va cîştiga", adaugă Vădineanu.

Handbalistele de la Jolidon şi-au propus acum drept obiectiv clasarea pe locul 3 în grupă, pentru a merge mai departe în Cupa Cupelor. "Măcar de dragul suporterilor noştri minunaţi. Incredibil ce atmosferă am avut. Le mulţumim tuturor!", au spus clujencele.

Unghii speciale
Cu ocazia meciului cu Gyor, extrema Clujului, Nicoleta Dincă, şi-a vopsit unghiile în culorile echipei sale, alb-negru. Mai mult, ea a scris şi numele formaţiei: Jolidon.


CLASAMENT GRUPA B
1. Gyor 2 2 0 0 54-44 4p
2. Podravka 2 1 0 1 44-45 2p
3. Krim Ljubljana 2 1 0 1 49-52 2p
4. Jolidon 2 0 0 2 52-58 0p
Ieri: Podravka Koprivnica-Krim 25-21. Etapa viitoare: Jolidon-Podravka, Krim-Gyor

Citește și:

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat
Nationala
Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat
Anunț MAJOR din partea FRF! România primește un număr INFIM de bilete la meciul cu Olanda » Cine are prioritate la achiziționare + prețuri
Nationala
Anunț MAJOR din partea FRF! România primește un număr INFIM de bilete la meciul cu Olanda » Cine are prioritate la achiziționare + prețuri
Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”
Superliga
Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda


Comentarii (7)
gabrielaj
gabrielaj  •  22 Octombrie 2012, 14:44

am vazut ca de fiecare data incep slab si isi revin la sfarsitul celei de a 2 reprize de ce nu fac contrariul sa inceapa bine si sa se apere mai mult spre final si e pacat ca au portari buni dar extremele nu prea joaca la nivel inalt sa se concentreze mai mult se poate orice daca e vointa.HAI U CLUJ!!!!! SUCCES !!!!

adrian_stef04
adrian_stef04  •  22 Octombrie 2012, 11:33

se poate si locul 2 dar e nevoie de multa concentrare la finalizare. au ratat extremele in situatii de 1 contra 1 in cateva situatii cheie plus apararea care a fost adormita in primele 50 de minute. orice va fi suntem alaturi de fete si la urmatorul meci de acasa.

dan_racivitan2003
dan_racivitan2003  •  22 Octombrie 2012, 11:27

Fara Gorbicz sunt o echipa de batut. S-a vazut in repriza a doua ,castigata de U cu 12-10. Se poate si locul 2

Vezi toate comentariile (7)
Comentează