Articol de GSP - Publicat vineri, 16 iulie 2010 00:00
Centrul naţionalei Turciei, Yeliz Ozel, singurul transfer din acest sezon al Oltchimului, a ajuns vineri în România! "Ştiu că la Oltchim avem drept obiectiv cîştigarea Ligii Campionilor. E ceva realizabil, la Oltchim sînt multe jucătoare de valoare. Cred că şi grupa e una accesibilă", a declarat Ozel.
Turcoaica speră să se acomodeze repede la Vîlcea. "Am auzit că e o atmosferă bună la Oltchim, fetele sînt prietenoase. Am ales Vîlcea pentru că e o echipă bună, dar şi pentru că antrenorul Peter Kovacs a venit aici", a recunoscut Ozel.
Ea a făcut cunoştinţă cu noile colege la antrenamentul de vineri după-amiază şi apoi a mers să vadă unde va locui. Un apartament cu trei camere ales, în lipsa ei, chiar de antrenorul Kovacs.
La 30 de ani, Ozel a mai jucat în străinătate la Kometal Skopje, echipă cu care a jucat finala Ligii Campionilor în 2005. "Ştiu cum e să joci finala. Am venit la Vîlcea să cucerim trofeul", e dorinţa turcoaicei.
Foto: Gabi Cîrjaliu (Rm. Vîlcea)
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!