Articol de GSP - Publicat vineri, 22 ianuarie 2010 00:00
Vancouver 2010. Mai puţin de o lună până la începerea Jocurilor Olimpice de iarnă. Munca, orele de antrenament şi toate speranţele se vor elibera în cele 2 săptămâni petrecute în nordul continentului american. Pentru prima dată după 32 de ani, România are o mică speranţă la Olimpiada de iarnă. Eva.
România trăieşte cu amintirile din 1968, când echipajul de bob 2 persoane format din Ion Panţuru şi Nicolae Neagoe obţineau prima şi singura medalie olimpică la sporturile de iarnă. La această ediţie vor participa pînă în 30 de români.
4X4 pentru Eva
Speranţele pentru podium se leagă însă de unul singur: Eva Tofalvi. Considerată cea mai valoroasă sportivă a lotului naţional, biatlonista româncă rămâne raza de lumină printre norii de zăpadă. Va fi a patra participare pentru ea la competiţia olimpică, 16 ani de concurs la nivel maxim!
Totul a început acum 15 ani. A trecut de la schiul alpin, la biatlon. A vrut să renunţe pentru că nu avea unde să se antreneze, pentru că aproape tot anul era departe de familie, dar a continuat. Şi a câştigat.
11 ani la rînd nu a reuşit prea multe. Apoi a "explodat"
În 1997, a debutat în Cupa Mondială, cea mai importanta competiţie a biatloniştilor. 11 sezoane consecutive nu a fost decât o simplă concurentă. Doar prin locul 6, obţinut la Campionatul Mondial de la Pokliuka (2001), la individual a reuşit să se facă remarcată. Însă doar atât...
Până în sezonul trecut, când Eva şi-a confirmat deviza personală: "Cei ce nu au vise, nu au nici viaţă!". A obţinut prima victorie din cadrul unei etape de Cupă Mondială, la Hochfilzen (Austria), după ce se clasase de mai multe ori în TOP 10. Întâmplarea devenise certitudine. Au urmat alte rezultate excelente care au urcat-o la sfârşitul sezonului pe poziţia 11, în clasamentul general.
Şi dacă...
Au crezut că o să se retragă, dar Jocurile Olimpice reprezintă eticheta cea mai de preţ de pe "cartea de identitate" a unui sportiv, iar plăcerea cu care practică acest sport o motivează şi mai mult.
S-a pregătit intens, chiar dacă problemele de sănătate au împiedicat-o să-şi îndeplinească toate obiectivele.
Va fi port-drapelul delegaţiei. Acest lucru va însemna un argument în plus pentru o evoluţie cât mai bună la Vancouver. Doar 3 săptămâni o mai despart de cel mai important moment al carierei.
Nu ne rămâne decât să o susţinem şi să avem încredere că visele frumoase se îndeplinesc!
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!