Articol de Luminiţa Paul - Publicat vineri, 06 iulie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 06 iulie 2012 14:49
Admirator al echipei de gimnastică a României, Martin Harris speră ca Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor să fie vedete şi la Londra. Una dintre fiicele sale face scrimă, "un sport al disciplinei şi al echilibrului". Sebastian Coe e unul dintre foştii sportivi admiraţi de diplomat, dar şi Eric Liddell, sprinterul ajuns erou de film.
Interviul cu Excelenţa Sa Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii, a început, de fapt, la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, lîngă Arcul de Triumf. Într-o zonă plină de vegetaţie. Dar asta nu ajută prea mult. E posibil să fi nimerit cea mai călduroasă zi a ultimului deceniu. Cel puţin aşa pare. Aerul e un imens ocean fierbinte în care oamenii şi obiectele plutesc ca nişte moluşte ameţite. Sîntem în Bucureşti. Încă nu e ora 11:00 dimineaţa, dar termometrele au exerciţiul mercurului încins. Arată peste 30 de grade Celsius.
Citeşte şi » Cătălin Tolontan: Portret de ambasador britanic în plină criză românească şi înaintea Olimpiadei de la Londra
În acelaşi timp, la Londra sînt sub 20 de grade. În Edinburghul natal al domnului Harris vreo 15. Te întrebi cum suportă un britanic canicula din România? Păi, foarte bine. Ambasadorul apare pe sub coloanele noului sediu zîmbitor, îmbrăcat în costum închis la culoare, cămaşă albă şi cravată roşie cu nodul bine strîns. N-are nici un strop de transpiraţie pe chip! Are acel mers lejer şi, în acelaşi timp, ferm al oamenilor care ştiu ce vor.
Nu e prima dată cînd se află la COSR. Dar e prima dată cînd o salută personal pe Laura Badea, campioana olimpică la floretă din 1996. Fiica în vîrstă de 9 ani a ambasadorului face şi ea scrimă, tot floretă, şi scurta conversaţie capătă imediat un fir comun. Apoi, mergem în sala în care se află expuse o parte dintre trofeele, medaliile şi obiectele care au aparţinut campionilor români. Curatorul muzeului nostru olimpic, Sorin Marin, îl captivează pe domnul Harris cu engleza sa curgătoare, cu explicaţiile interesante şi detaliate pe care le oferă. Interviul propriu-zis are loc lîngă vitrina în care se găsesc un costum de scrimă, o mască şi o armă.
- Domnule ambasador, aţi studiat istoria. De ce ar trebui să fie interesat de sport cineva care s-a pregătit pentru un cu totul alt domeniu?
- Cred că o parte a răspunsului se află chiar aici, în muzeu. Sportul are o istorie a lui proprie şi sportul e parte dintr-o tradiţie. Una antică şi alta modernă, care a început o dată cu ediţia din 1896, de la Atena. Pe acestea s-a construit ceea ce avem azi. Se spune că lumea a stat pe umeri de giganţi, iar aici am văzut ce giganţi aveţi printre sportivii din România. Nadia Comăneci, bineînţeles, dar şi atîţia campioni din scrimă, din box, din alte sporturi. Ei sînt cei care inspiră generaţia actuală să atingă aceleaşi realizări. Să concureze la Jocurile Olimpice şi, în cele din urmă, să cîştige medalia de aur în cea mai importantă competiţie sportivă. În concluzie, istoria face parte din sport.
- Se spune că sportul e un fel de democraţie în mic. Sînteţi de acord cu această idee?
- Da, sînt de acord. Cred că sportul predă nişte valori importante pentru o societate democratică. Sensul fair-play-ului, care sînt regulile jocului şi că acestea trebuie respectate pentru ca lucrurile să fie corecte pentru toată lumea. Te învaţă avantajul lucrului în echipă, că poţi obţine anumite lucruri singur, dar şi mai multe alături de colegi. Te învaţă cum să cîştigi bine, dar şi cum să pierzi bine. Pentru a reveni după un eşec trebuie să fii puternic la înfrîngere şi puternic la victorie. De asemenea, sportul e foarte important în şcoli. Nu e vorba doar de antrenarea condiţiei fizice a copiilor, ci şi a minţilor şi a atitudinii lor.
"Emoţie, surpriză, încîntare şi şoc"
- Vă amintiţi ziua în care aţi aflat că Londra va găzdui Jocurile Olimpice din 2012?
- Îmi amintesc, da. Am trăit un amestec de emoţie, surpriză, încîntare şi şoc. Cred că nu multă lume se aştepta să se întîmple aşa. A fost o bucurie imensă, apoi, chiar în ziua următoare, s-au petrecut atacurile teroriste. Vremuri dificile pentru Londra, dar bucuria de a fi primit organizarea Jocurilor a ajutat la depăşirea traumei cauzate de atacuri. Iar acum, atmosfera în Londra este incredibilă.
- Lumea crede că Grecia suferă acum din punct de vedere economic pentru că nu a gestionat bine organizarea Olimpiadei din 2004. Credeţi că există un cît de mic pericol ca Marea Britanie să păţească ceva asemănător?
- Nu, şi asta pentru că am avut grijă ca aceste Jocuri să ofere un beneficiu pe termen lung pentru britanici. Toate arenele s-au construit la timp şi în buget. De asemenea, Parcul Olimpic e un exemplu de inteligenţă şi eficienţă, a oferit oportunităţi de muncă pentru multă lume şi a fost menit să ridice partea de est a Londrei nu doar pentru perioada Jocurilor, ci şi pentru viitor. Sînt alte lucruri care s-au construit în jur. O gară importantă, un centru de shopping care e cel mai mare din Europa. Toată această zonă a Londrei a început să se regenereze în ultimul deceniu, o dată cu Canary Wharf. În acest context, Olimpiada nu e ceva separat şi sperăm să obţinem beneficii mulţi ani de acum înainte.
Fetiţa curajoasă a ambasadorului
- Fiicele dumneavoastră practică scrima. De ce au ales acest sport şi nu altul?
- Am trei fete, dar, de fapt, una singură face scrimă, cea care are 9 ani. E cea mai mică din clasa ei şi, de aceea, am fost surprins cînd am aflat că vrea să meargă la scrimă. Are însă o profesoară foarte bună, foarte pricepută cu copiii şi ea este cea care îmi spune că fetiţa mea e foarte curajoasă, chiar dacă e micuţă. Nu-i e frică să se dueleze cu băieţi sau cu copii mai mari decît ea!
- Aţi admirat vreun sportiv în mod deosebit de-a lungul timpului?
- Avem şi noi mulţi eroi, personalităţi capabile să inspire. Cred că Sebastian Coe e un asemenea exemplu. De patru ori medaliat olimpic, de două ori cu aur. Cei din generaţia mea îşi amintesc de el cîştigînd acele medalii, iar acum, cînd îl vedem în fruntea Comitetului de Organizare a Jocurilor, ne simţim mîndri. De asemenea, este şi sprinterul Eric Liddell, care a fost imortalizat în filmul "Chariots of Fire". Religia sa l-a făcut să refuze să concureze duminica în proba de 100 de metri la Jocurile din 1924. Dar tocmai pentru că principiile sale au fost atît de puternice l-au făcut să se pregătească şi pentru altă distanţă, 400 de metri, şi că cîştige! Asta arată forţă de caracter şi determinare.
- Dar dintre sportivii români?
- Întotdeauna am fost extrem de impresionat de echipa de gimnastică. Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa sînt sigur că vor fi printre vedetele ediţiei de la Londra.
Londra istoriei şi a prezentului
- Ce fel de oraş va fi Londra olimpică? Se va schimba mult?
- Cred că da pentru că Londra este un loc atît al tradiţiei, cît şi al modernităţii. Întîi şi întîi, am construit un nou cartier, care va avea un parc mai mare decît Hyde Park. Ridicat într-o zonă de unde s-au spălat, literalmente, două milioane de tone de pămînt poluat de fabricile din jur. Va fi una dintre cele mai moderne părţi, capabilă să concureze cu alte zone similare ale oricăui alt oraş din lume. Facem însă aceste Jocuri şi pe bază de tradiţie. Biroul meu, spre exemplu, se află în partea cea mai istorică a Londrei, Whitehall. Ei bine, în apropiere s-au amenajat terenurile pentru volei pe plajă. Aducem o plajă în centru! Aşa că oamenii vor vedea ce e mai bun din Londra, şi vechi, dar şi nou.
)
)
)
)
)
)
)
)
