Articol de Luminiţa Paul - Publicat luni, 30 iulie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 29 iulie 2012 23:22
Sabrerul a început concursul la 11:30 ora Londrei şi s-a calificat în semifinale după ce a eliminat trei adversari.
E dimineaţă în Sala S1 de la ExCel. Scrima se pregăteşte iar de show. Pare să fie musical, din difuzoare se varsă acorduri sprintene, iar zgomotul acoperă orice. Din întuneric se decupează patru dreptunghiuri colorate. Roşu, albastru, verde şi galben, planşele sînt luminate, fiecare înconjurată de un traseu ca de neon, invenţie a românului Ioan Pop, medaliat olimpic cu bronz la sabie, cu echipa, în 1976.
Un crainic întreţine atmosfera
Te gîndeşti mai degrabă că va fi un spectacol pe gheaţă aici. Sau poate un show de televiziune pentru că un crainic voios întreţine publicul, cere spectatorilor să strige, să facă valuri, intervievează copii. Nu mai e vorba de sportul care se exprimă muzical prin "Dansul săbiilor" lui Haciaturian. E propria lui muzică. "La Jocurile Olimpice e atipic. Sala e plină. Sîntem băgaţi mai mult în seamă, ceea ce nu se întîmplă la alte competiţii". Aşa crede Rareş Dumitrescu, vicecampionul mondial din 2009 la individual. Londra îl confirmă.
E în "optimi"!!!
Rareş, sau Dumi, cum îl strigă toată lumea, are un început de drum roşu. Asta e planşa lui. Întîi cu Dmitro Boiko, din Ucraina. Românul controlează debutul de confruntare, se distanţează pînă la 5-2, dar adversarul revine mereu. Se face 9-5, Rareş înţeapă scurt şi des, dar Boiko vine iar ameninţător.
Încă o şarjă a lui Dumi pentru 12-7, apoi 13-9. Dar încă nu e decis. Un pic de suferinţă pitită sub costumul alb. La 14-12, al nostru găseşte tuşa care contează. E în "optimi". Faza în care se oprea acum patru ani, la Beijing, la prima sa participare olimpică. 15-6, ce bătaie!
Doar că aici e Londra. E un Rareş la fel de înalt, de exploziv în lovituri, de dominant, dar cu patru ani mai experimentat, mai înţelept, mai rutinat.
Urmează "optimile". Tot pe roşu, cu bielorusul Aliaksandar Buikevici, pe care românul l-a învins în ultima vreme de multe ori. Şi clar. Rezoluţie 200, ar spune pasionatul de fotografie Dumi. Aşa e şi acum. O bătălie în care Rareş nu tremură nici o clipă, parcă e singur într-un Corvette pe autostrada liberă, dimineaţa devreme. Tuşele curg. 9-5, 10-5, 11-5, apoi, de la 12-6, Buikevici nu mai punctează deloc. 15-6, da, e cel mai disproporţionat scor al acestei faze.
I se pregăteşte un adversar surpriză
Dumitrescu e în "sferturi". Să respirăm adînc. Cine vine la rînd? Probabil Aleksei Iakimenko, numărul 2 mondial, campion european la ultimele trei ediţii. Un sabrer în faţa căruia Rareş s-a simţit în ultimul timp ca lîngă un lacăt căruia i-ai uitat cifrul.
Dar stai, că se întîmplă ceva! Americanul Daryl Homer, cel care îl învinsese pe Tiberiu Dolniceanu în turul secund, îl ţine la respect pe Iakimenko. E strîns, dar rusul a condus o singură dată, cu 3-2. În rest, Homer are un pas înainte. Sau doi. Sau chiar cinci, la 14-9. Îi mai trebuie o tuşă ca să cîştige, însă Iaki revine.
Punct după punct, temeinic, ca o duşcă de tărie pe stomacul gol, care-ţi dă curaj pînă la inconştienţă. 14-14. Hm... Rusul se bucură primul, dar greşit. Arbitrii nu dau tuşa nimănui. Nervii tresar des pînă cînd, izbăvire, americanul e cel care punctează decisiv. Pe el îl va întîlni Rareş pentru un loc în semifinale. Tot pe planşa roşie.
Tuşa care-l duce în seara primilor patru
Meciurile se succed rapid. Abia s-a terminat unul şi va începe următorul. Homer, cu pantofii şi jambierele lui galben lime, iese în evidenţă oriunde. Dar Rareş are privirea aceea care spune: "Azi nu glumesc deloc". Nici n-au trecut cîteva secunde pe ceas din meci şi are 3-0. Americanul echilibrează la 5-5.
E arţăgos, scund şi iute, dar Dumi blochează, şfichiuie cu sabia prin aer, tăişul vibrează acut şi e din nou în faţă, 10-6. De aici continuă strîns. Amîndoi înghesuiţi pe un drum îngust. Face unul doi paşi repede, celălalt caută să-l prindă din urmă. 12-10, 12-11.
Ah, 12-12. Apoi 13-12, 14-12. Se face 14-13 şi acolo vine tuşa care-l trimite între primii patru pe român.
Rareş se dezlănţuie, dar primul care a sărit în sus de bucurie, în colţul lui, e Mihai Covaliu. Campionul olimpic de la Sydney. Medaliat cu bronz la Beijing. Acum antrenorul lotului de sabie. Cei doi se felicită rapid. Dumi iese din sală. A redevenit serios. Cutele şi-au reluat locul pe frunte. "Azi nu glumesc".
Seara lîngă podium
Rareş Dumitrescu n-a mai repetat în partea a doua a zilei ceea ce izbutise pînă la prînz, încheind concursul individual pe locul 4. Românul a fost învins în semifinale de italianul Diego Ochiuzzi şi în finala pentru bronz de rusul Nikolai Kovalev.
Povestea continuă la o oră mai apropiată de prime-time. În prima semifinală, maghiarul Aron Szilagyi, ochi verzi, gropiţe în obraji, îl domină pe rusul Kovalev. Un 15-7 clar, se ştie deja numele unuia dintre cei care vor lupta pentru aur.
Urmează Rareş contra lui Diego Ochiuzzi. Se ştiu foarte bine cei doi, nu se mai fac prezentări de politeţe, nici tatonări. La prima tuşă, se aprinde becul roşu al românului, însă arbitrul răsuceşte decizia. Chiar dacă face repede 1-1, cumva românul resimte eroarea.
Ochiuzzi se distanţează. Cere mereu revederea punctului pe video şi în cîteva rînduri obţine ce şi-a propus: anularea tuşei lui Dumi sau răsturnarea scorului în favoarea lui. E un joc al nervilor. Rareş îl ştie, doar că acum parcă nu găseşte modalitatea de a reacţiona. 3-7, se apropie la 5-7, apoi se face 5-8 şi vine minutul de pauză.
La reluare, e mereu în urma italianului, luptînd cu diferenţa de scor care începe să irite rău. Dar Dumitrescu e omul recuperărilor incredibile, nu? Cînd face două tuşe la rînd pentru a se apropia la 11-14, tuturor ne vine în minte finala mondială pe echipe din 2009, cînd a recuperat 11 tuşe. Doar că nu se întîmplă şi acum. E 15-11 şi Ochiuzzi se prăbuşeşte pe planşă, apoi fuge în tribună, pentru îmbrăţişări.
Pauză scurtă
Finala pentru bronz e programată foarte repede. Abia trec 10 minute de la încheierea semifinalei şi românul e înapoi în sală. Contra lui Kovalev, de data asta.
Iar începutul e rău. Paf, paf, 0-3. Iar trebuie să vină din urmă, doar că pare din ce în ce mai greu. La 3-10, şi rusul e un pic nedumerit. Şi Rareş se scutură, revine pînă la 7-10, iar renasc nădejdi pe care mintea le hrăneşte cu amintiri. Fiecare tuşă e ruptă din carne, din cer şi din metalul armei. La 10-14, cînd arbitrul vrea să revadă acţiunea şi rămîne cîteva secunde cu mîna la bărbie, gînditor, totul e încă posibil. Iluzie. Anunţă tuşă pentru rus. E gata, s-a dus şi bronzul.
Seara lui Rareş s-a sfîrşit cu locul 4 la individual. Mai bine, mult, decît la Beijing, mai rău decît ar fi putut, sperat, dorit.
CV - Rareş Dumitrescu
- născut pe 24 decembrie 1983, la Braşov
- este căsători cu Dana Dumitrescu, au împreună o fetiţă
- medaliat la CM: aur - 2009, pe echipe, argint - 2009, individual, bronz - 2010, individual
- medaliat la CE: aur - 2006, pe echipe, argint, 2009 şi 2012 - pe echipe, bronz - 2005, pe echipe
)
)
)
)
)
)
