FOTO Mexicul de acasă » Deschidem seria românilor care astăzi lucrează pentru alte loturi olimpice

Are tricou verde cu guler roşu şi o şepcuţă albă cu însemnele Mexicului. Spaniola lui e molcomă, extrem de corectă, dar cu un vag accent. Greu de detectat pentru cei nefamiliarizaţi. Este româna cu iz lipovean aplicată peste varianta aztecă a spaniolei. Savuros, nu?
Gheorghe Simionov e antrenorul coordonator al lotului de canoe al Mexicului. A venit în România acum trei săptămîni în cantonament cu singurul lor sportiv de la această disciplină calificat la Jocurile Olimpice de la Londra.

Acum îşi spune povestea nord-americană. O poveste care durează de 21 de ani şi care a devenit a doua sa viaţă, viaţa mexicană.

Departe, dar aproape de România, Nea Gicu, aşa cum este strigat chiar şi în Mexic, vine în fiecare an în ţara unde s-a născut,în cantonament cu sportivii săi. Nu are timp să-şi viziteze mama, dar fratele lui mai mic, Toma, i-o aduce la Snagov

Prima poveste, cea pur românească, a cuprins 13 ani de canoe la nivel înalt, între 1966, cînd a luat primul său aur mondial, la canoe 2 pe 10.000 de metri, împreună cu Petre Maxim, şi pînă în 1979, momentul ultimului podium la CM, bronz pe distanţa de 1.000 de metri alături de fratele său mai mic, Toma. La mijloc se găsesc alte 9 medalii mondiale şi una olimpică, argintul de la Montreal.

Gicu, aşa cum îi spun toţi, chiar şi mexicanii, s-a apucat apoi de antrenorat. Au trecut cîţiva ani buni. În 1991, era tot la Steaua, pentru care concurase şi ca sportiv. Locotenent-colonel, urmînd ca peste doi ani să urce în grad, pînă la colonel.

Atunci s-a întîmplat însă acel ceva care i-a oferit viaţa cu numărul doi. "Eram la concursul preolimpic de la Barcelona. Eu, deşi eram antrenor, am fost pus să duc steagul şi, pe cînd defilam pe pistă, am observat că mă filma cineva din tribună", povesteşte Simionov.

"Cînd ne-am reîntîlnit în zilele următoare, mi-am amintit că era un fost sportiv mexican care se antrenase alături de noi cu ani în urmă. Între timp, devenise director tehnic la federaţia lor. Am avut o discuţie şi mi-a spus: «Caut antrenor. Aş vrea să vii în Mexic pentru că pe tine te cunosc de mult, ştiu că ai tehnică bună»".

"Du-te pe cont propriu!"
Propunerea l-a descumpănit un pic. Tentaţia vibra puternic, dar, pe de altă parte, îşi dorea şi gradul de colonel. Întors acasă, i-a cerut sfatul lui Cristian Gaţu, care era vicepreşedintele clubului militar pe atunci. "Gicule, cît îţi dau?", l-a întrebat acesta. Suma era arătoasă. "Du-te pe cont propriu, lasă gradul, că dacă vrei să-ţi păstrezi locul în club rămîi cu doar 30 la sută din cîştiguri!", i-a mai zis Gaţu.

Aşa că Gheorghe Simionov a făcut o cerere de concediu, dar şi una de demisie şi a plecat să testeze Mexicul. În caz că totul era OK, Toma trebuia să-i depună solicitarea de demisie. Iniţial, a vrut să stea o lună, dar a rămas de tot. Aşa s-au înnodat lucrurile. Deja la JO de la Barcelona, din 1992, a mers cu echipa Mexicului. Şi-a luat acolo băiatul din prima căsnicie, iar în 1993 s-a căsătorit din nou, tot cu o româncă, fostă kaiacistă, Nicoleta Violeta Beliciu. Fiica lor, Ana Maria, s-a născut pe tărîm aztec. Chiar în ziua de Ajun al Crăciunului, pe 24 decembrie 1993.

A scos un campion mondial
I-a mers bine în Mexic. A ajuns cu kaiacistele pentru prima dată în finale de Cupă Mondială. A luat bronz la CM cu canoea de 4 şi la seniori, şi la juniori. A avut sportivi calificaţi în finale olimpice. A scos chiar şi un campion mondial, pe Jose Everardo Cristobal Quirino, care a cîştigat aurul în 2006 la canoe 1 pe 1.000 de metri. Acesta e şi sportivul calificat la Londra, pentru care federaţia mexicană şi ministerul sportului de acolo au eliberat fonduri nebănuite în România.

Înainte de a ajunge la Londra, Cristobal avea la Voina în jurul său şase persoane: partener de antrenament, antrenor, medic, masor, psiholog şi pe adjunctul ministrului de specialitate. Acesta din urmă este Alejandro Cardenas, cel mai bun atlet pe care l-a avut Mexicul, medaliat cu bronz la 400 de metri în 1999 atît la CM de sală de la Maebashi, cît şi la cele în aer liber de la Sevilla.

Program pentru vîrfuri
"Acolo nu e o bază largă de selecţie. Nu sînt mulţi sportivi, iar pe cei pe care îi ai trebuie să-i păzeşti ca pe ouă, să nu se spargă", explică Gicu Simionov. Dar tocmai pentru că sînt puţini, sînt răsfăţaţi. Exemplu: Cristobal şi însoţitorii lui au venit cu taxiul de la Bucureşti la Voina. Asta pentru că în Mexic există programul CIMA, care înseamnă vîrf, prin care toţi sportivii de top beneficiază de condiţii foarte bune de pregătire. Banii vin din partea unor sponsori puternici, iar campionilor nu le lipseşte nimic. "În fiecare lună octombrie fac planul pentru anul viitor. Nici eu nu sînt exagerat, nu pretind lucruri absurde, dar niciodată nu mi-au refuzat nimic", detaliază fostul canoist. Asta include şi măcar un cantonament pe an în România, la Snagov.

Pentru că vin atît de des, mexicanii şi-au cumpărat bărci şi şalupe pe care le lasă la bază şi le folosesc doar cînd vin în pregătire.

Două case în Mexic
Simionov are de 8 ani şi cetăţenia mexicană pe lîngă cea română. A locuit 17 ani în Ciudad de Mexico, sau DF, de la Distrito Federal, cum îi spun ei. "E frumos acolo, dar e greu de trăit. Circulaţie dificilă, furturi, poluare. Cel mai mult mă deranjează însă nesiguranţa", povesteşte el. De aceea, de 4 ani s-a mutat în Queretaro, un stat situat la 200 de kilometri nord-vest de capitală. Mai are o casă la Villa Victoria, la 100 de kilometri de DF, lîngă unul dintre locurile de cantonament pentru kaiac-canoe.

"E o frumuseţe de casă, dar cine să stea în ea?", întreabă retoric nea Gicu. Fiul lui, Dan, este un fizioterapeut bine văzut. Lucrează la un club particular cu peste 1.000 de abonaţi şi cîştigă pe măsură. Fata urmează să intre la universitate, probabil la Relaţii Internaţionale.
Simionov ştie că viaţa lui e acum în Mexic. N-ar mai veni să trăiască în România din simplul motiv că totul s-a aranajat prea bine pentru el şi ai lui dincolo de Ocean. Dar nu e an în care să nu vină aici. Uneori şi de cîte două ori. Problema e că nu are timp să facă vizite pentru că nu vrea să dea exemplu rău celor pe care îi pregăteşte.

La telefon cu Danielov
Aşa că Toma, fratele lui mai mic, dublu campion olimpic alături de Ivan Patzaichin în 1980 şi 1984, i-o aduce pe mama lor de la Caraorman la Bucureşti! Cu fostul lui coleg de barcă, Gheorghe Danielov, nu s-a mai văzut de cînd şi-au încheiat activitatea sportivă. "Am ţinut legătura cu el, ştiu ce face, cum o duce, dar numai prin telefon!", explică Gicu Simionov. "Şi-a făcut gospodărie frumoasă la Dunavăţ".

În voce i se simte un fir de nostalgie. În casă vorbesc româneşte. Fata, care pentru aniversarea de 18 ani a primit o vacanţă la mare, la Cancun, face foarte clar diferenţa.

Acasă e stăpînă limba părinţilor, în rest spaniola. Şi băiatul are tot soţie româncă. "I-am zis: «Ia-ţi şi tu o mexicancă, uite ce frumoase sînt!». Dar el nu, a vrut-o pe Ceci", povesteşte Simionov. S-a obişnuit cu tortillas, tamales şi quesadillas, dar soţia găteşte în continuare şi sarmale, caltaboşi sau mici. Pentru că aşa e viaţa lui.

A doua viaţă, cea mexicană, care n-a uitat-o pe cea românească.

Întîlniri cu Gruia
Tot în Mexic trăieşte de multă vreme şi cel care a fost considerat cel mai mare handbalist din istorie, Gheorghe Gruia, dublu campion mondial, în 1964 şi 1970. "El e cu 10 ani mai mare decît mine", spune Simionov. "Îmi amintesc că atunci cînd ne-am întors de la Mondialele de la Tampere, în 1973, ne-a întîmpinat la aeroport pe mine şi pe Danielov".

Gruia a predat în Mexic la UNAM (Universidad Nacional Autonoma de Mexico), absolvită de-a lungul vremurilor de viitori şefi de state, oameni politici, medici, scriitori precum Carlos Fuentes, Octavio Paz, Elena Poniatowska. Simionov a ţinut, în schimb, cursuri la universitatea din Monterrey. "Ne mai întîlnim şi bem un şpriţ împreună", povesteşte el.

Comentator la Atena
Simionov a lipsit, în toată cariera sa de sportiv şi antrenor, doar de la două Olimpiade. În 1988, la Seul, delegaţia României a fost cea mai mică din istorie şi el n-a fost trecut pe liste. În 2004, în schimb, cînd se afla deja de mulţi ani peste Ocean, a mers la Atena în calitate de comentator pentru cel mai mare canal de televiziune mexican, Televisa. A acoperit atunci transmisiile de kaiac-canoe, canoe slalom, dar şi de canotaj.

Gheorghe Simionov
S-a născut pe 4 iunie 1950
Palmares la JO: argint la Montreal 1976 (C2-1.000 m, cu Gheorghe Danielov)
Palmares la CM: aur la Berlin 1966 (C2-10.000 m, cu Petre Maxim), Copenhaga 1970 (C2-10.000 m, cu Petre Maxim), Belgrad 1971 (C2-500 m, cu Gheorghe Danielov); argint la
Tampere 1973 (C2-500 m, cu Gheorghe Danielov), Mexico City 1974 (C2-500 m, cu Gheorghe Danielov), Belgrad 1975 (C2-1.000 m, cu Gheorghe Danielov), Belgrad 1978
(C2-1.000 m şi C2-10.000 m, cu Toma Simionov); bronz la Belgrad 1979 (C2-500 m, cu Toma Simionov), Duisburg 1979 (C2-1.000 m, cu Toma Simionov)