SPORTURI  »  JO 2012  »  SCRIMĂ

Hello, Dolly! » Bianca Pascu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Londra

Foto: Giovanni Minozzi/FIE/FencingPhotos.com +4   FOTO
Foto: Giovanni Minozzi/FIE/FencingPhotos.com

Articol de - Publicat marti, 24 aprilie 2012 00:00 / Actualizat luni, 23 aprilie 2012 20:49

Aceasta este porecla Biancăi Pascu, sabrera română calificată duminică la Olimpiada de la Londra.

Bianca are o fire destinsă, relaxată. E isteaţă, ironică, rîde mult. E prietenoasă, dar tăioasă. Şi, de duminică, este sportivă olimpică. Bianca Pascu, supranumită Dolly, a căpătat biletul pentru Londra 2012, la arma sabie, în urma turneului de calificare disputat în weekend-ul trecut la Bratislava. Primele patru sportive clasate au obţinut calificarea, iar printre ele şi Bianca Pascu. Şi atunci şi-a permis să izbucnească în lacrimi de fericire.

Lacrimile acestea au o poveste
Pe Facebook, Bianca a scris imediat după concursul de duminică: "Reuşita mea se datorează în mare parte unui singur om - Alexandru Chiculiţă! Dacă acum 6 luni plîngeam de durere, cu o seară înainte de concursul de calificare mi-a zis: «Bianca, mîine vreau să te văd plîngînd de fericire, că m-am săturat să te văd că plîngi de necaz»".

Alexandru Chiculiţă este antrenorul care l-a dus şi pe Mihai Covaliu la titlul olimpic în 2000. Pe Dolly, care împlineşte 24 de ani pe 13 iunie, o pregăteşte de 5 ani. La Campionatele Mondiale din 2011, de la Catania, adică acum 6 luni, Bianca a suferit pe planşă o accidentare gravă, cumplită pentru un sportiv de performanţă. Ruptură de ligamente. A plîns atunci şi a suferit şi de durere, şi de neputinţă. Şi a suferit, inevitabil, o intervenţie chirurgicală la picior, a treia din cariera sa.

"Pe Bianca au operat-o atunci doctorii Dinu şi Oancea de la spitalul Floreasca. De la operaţia aceea Bianca s-a schimbat în bine, ca mentalitate, ca ambiţie. A slăbit 6-7 kilograme. S-a chinuit mult, pentru că şi-a dorit să ajungă aici. Mai ales că a fost un concurs tare greu", povesteşte Alecu Chiculiţă.

Dolly, sportivă legitimată la Dinamo, nu e încă refăcută 100% fizic. Totuşi, ea nu crede că a fost atît de dificil concursul de la Bratislava. "A fost scurt şi intens. A necesitat foarte multă concentrare. Mai ales că-i promisesem antrenorului meu că o să plîngem amîndoi de fericire la final. Sînt în primul rînd fericită că mi-am mulţumit antrenorul. Acest om a avut grijă ca de jumătate de an încoace mie să nu-mi lipsească nici măcar o scobitoare. A crezut în mine şi a avut grijă de mine. Biletul la Londra îi aparţine în totalitate", spune Dolly, cu modestie.

Început tîrziu
Bianca Pascu este de origine din Braşov. A început scrima destul de tîrziu, la 13 ani, ea practicînd înainte handbalul. În 2011, la Jocurile Universitare de la Shenzen, China, a obţinut medalia de argint, fiind depăşită doar de ucraineanca Olga Harlan. În prezent, Bianca se află pe locul 79 în clasamentul mondial la sabie feminin. Tot la Bratislava a obţinut biletul pentru Londra şi floretistul Radu Dărăban. Alături de Pascu s-au mai calificat din turneul de la Bratislava Sabina Mikina (Azerbaidjan), Margarita Ciomakova (Bulgaria) şi Alexandra Bujdoso (Germania).

7 a fost locul obţinut de Bianca Pascu la CM de juniori de la Acireale din 2008, ea participînd în paralel şi la CM de senioare

15-11 a fost scorul cu care Pascu a depăşit-o duminică pe spaniola Araceli Navarro, în lupta pentru un loc la Londra

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scăpată” pe internet
Stiri extrasport
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scăpată” pe internet
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Superliga
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont
Superliga
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează