Articol de GSP - Publicat joi, 11 februarie 2010 00:00
Lindsey Vonn, lidera Cupei Mondiale la schi alpin şi principala favorită la titlurile olimpice în probele de super-combinată, super-G şi coborîre de la Vancouver, s-a accidentat săptămîna trecută în cadrul unui antrenament desfăşurat în Austria.
Schioarea americană a suferit o accidentare la tibia piciorului drept, din cauza căreia are dureri la încălţarea clăparilor.
Lindsey Vonn va lua o decizie în ceea ce priveşte participarea la problele din cadrul Jocurilor Olimpice după primul antrenament pe care îl va efectua joi, la Vancouver.
"Am mai suferit şi alte accidentări înainte, nu este o noutate. Dar aceasta este cea mai dură. Mă întreb dacă voi fi capabilă să schiez. Trebuie să aştept prima sesiune de antrenament şi să văd dacă pot să-mi încalţ schiurile şi să vad cum mă simt. Mă gîndesc la cea mai bună soluţie pentru a putea schia la toate probele.", a declarat Lindsey Vonn.