SPORTURI  »  JO VANCOUVER 2010  »  JO DE IARNĂ

Schioarea Kornelia Marek, descalificata de la Vancouver pentru dopaj

Articol de GSP - Publicat vineri, 30 aprilie 2010 00:00


Schioarea poloneză Kornelia Merek (foto), depistată pozitiv cu EPO în timpul Jocurilor Olimpice de la Vancouver, a fost descalificată pentru dopaj, a anunţat Comitetul Internaţional Olimpic (CIO).


"După ce a analizat dosarul şi propunerea scrisă transmisă de sportiva, Comisia de Disciplină a CIO a concluzionat, în unanimitate, că schioarea a încălcat regulamentul antidoping", se arata înt-run comunicat al forului mondial.


Sportiva poloneză în vîrstă de 24 de ani a fost descalificată, astfel, din cele cinci probe la care a participat la Vancouver. De asemenea, echipa Poloniei a fost descalificată din proba de 4x5 kilometri schi fond, deşi celelalte trei componente ale ştafetei poloneze au fost găsite nevinovate în acest caz de dopaj.


Marek ar putea fi sacţionată şi de autorităţile internaţionale din schi. "Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS) i s-a cerut să modifice rezultatele probelor în cauză şi să analizeze măsurile suplimentare pe care le-ar putea lua", menţioneaza CIO.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează