Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 29 iulie 2021 09:16 / Actualizat joi, 29 iulie 2021 16:50
Simona Radiș va avea doar o săptămână de pauză după Jocurile Olimpice. „Nu știu unde să mă împart. Vreau să ajung și acasă, la Botoșani, dar și să-mi văd nepoțeii, la Timișoara”.
- Corespondentul Gazetei Sporturilor în Japonia, Marian Ursescu, a fost prezent la cursa câștigată de Simona Radiș și Ancuța Bodnar. La o zi după victorie, într-o discuție exclusivă cu jurnalistul GSP, fetele de aur de la canotaj au vorbit despre planurile lor de relaxare și despre cum s-a trăit acasă succesul lor răsunător.
Simona Radiș a venit ieri, la baza de canotaj de aici, de la Tokyo, pentru a fi alături de colegii ei în celelalte finale. Se întâlnește cu Adriana Ailincăi și Iuliana Buhuș. Le îmbrățișează și le spune câteva vorbe de încurajare. Nu are medalia la ea, a lăsat-o în Satul Olimpic. „Nu vreau, Doamne ferește, să o pierd”, spune ea. Apoi discuția curge cu ea. Despre ziua de după finală, despre noaptea petrecută în Sat și despre ce va urma.
- Simona, cum ai dormit după ce ai devenit campioană olimpică?
- Am dormit bine, foarte liniștită. Suntem încă entuziasmate și euforice în urma acestei reușite, dar pentru mine somnul a fost liniștitor. Eu, de altfel, m-am adaptat foarte bine la fusul orar de aici. Am dormit mereu o oră și jumătate la prânz, să nu ne stricăm somnul. În două zile eram deja acomodată. Ne-am concentrat strict pe ce era aici, pe orele de aici. Seara, telefoanele închise, să nu fim deranjate...
- Ai vorbit acasă, la Avrămeni, în Botoșani. Cum s-a trăit succesul tău?
- Mama a plâns toată ziua de ieri de emoție și fericire. Tata se abține, dar e și el foarte sensibil când e vorba despre mine. Au fost toți foarte fericiți și abia așteaptă să mă vadă. Nu ne-am mai văzut de anul trecut din octombrie cred. Da dinainte din cantonamentul din Italia. Am mai avut cîte două-trei zile liber, dar am zis că nu merg acasă pentru câteva ore. Să-mi fac doar inimă rea. Nici părinții nu au putut veni că avem o gospodărie mare și trebuie să aibă cineva grijă de ea!
- Ai mai vorbit cu cineva?
- Cu sora mea am mai vorbit. Am doi nepoței, iar cel mare, David are 5 ani. S-a trezit noaptea la 3 să mă vadă. Înainte de cursă adormise iar, dar l-a trezit sora. A văzut că am câștigat și a plecat la somn fericit. Când s-au trezit i-am sunat cu video, abia aștepta să-i arăt medalia și să mă felicite.
În acest ciclu olimpic, munca a fost istovitoare. A fost foarte greu, momente negre cum le zic eu cu pregătirea. Am reușit să trecem peste ele, iar această medalie îndulcește suferința pe care am îndurat-o.
Am adormit uitându-mă la medalia de pe noptieră. A fost cea mai liniștitoare noapte de când am ajuns în Japonia!.
- Simona Radiș
Simona Radiș merge la Europenele de tineret
Simona nu va avea decât o săptămână liberă. „Am vorbit și voi concura și la Europenele de tineret. Asta însemnă că voi avea doar o săptămână de liber! Este greu să hotărăsc în ce direcție mă duc, că vreau și acasă, dar vreau să-mi văd și nepoțeii, la Timișoara. Sunt distanțe foarte mari. m-am gândit să merg repede acasă trei zile , după care dau o fugă și la sora mea.
„Ne-am mâncat zilele reciproc”
Simona a povestit și cum au trăit antrenorii succesul lor. „Italianul Colamonici am înțeles că nu s-a exteriorizat. El se aștepta să luăm aurul. Ne-a spus că nu e nimic anormal, noi suntem cele mai bune și câștigăm! Și că am făcut record olimpic a fost normal”, a mărturisit Simona.
În schimb, Vasile Măstăcan, antrenorul lor direct, cu care stau zi de zi pe apă, la Snagov, a fost altceva. „Domnul Măstăcan a plâns de fericire, dar și de tristețe, pentru că din păcate barca de doi fără, de care se mai ocupă, nu a reușit calificarea în finală. Așa cum i-am mâncat noi zilele lui și dumnealui nouă, finalul este unul fericit și asta e tot ce contează", a încheiat Simona.
Ancuța Bodnar: „Încă nu realizez că sunt campioană olimpică!”
Ancuța Bodnar mărturisește că nu a dormit deloc în noaptea de după cursa olimpică. „M-am foit de pe-o parte de alta. Probabil că adrenalina nu m-a lăsat”.
Și ea a ținut medalia tot pe noptieră. A pus-o acolo să fie în aria vizuală în permanență. A vrut să o ia în buzunar, de dimineață, la baza de canotaj, dar e prea grea. „Îmi rupe buzunarul. O mai și pierd!”, spune Ancuța zâmbind. „Oricum, am făcut o noapte albă. M-am întors de pe-o parte pe alta, la 5 m-am trezit. Adrenalina cursei, oboseala, stresul s-au adunat. Nu am scăpat încă de ele. Poate când ajung acasă”, spune sportiva născută la Vatra Moldoviței, în județul Suceava.
După cursă a vorbit cu toți cei de acasă, mai puțin cu Bica. „Bica e bunica mea, dar e plecată la Cluj, la spital, pentru niște controale. E bolnavă. Abia aștept să vorbesc și cu ea”, spune Anca.
„În rest, vă dați seama, plânsete, fericire, mama, tata, tot neamul. Fratele meu care face și el canotaj mi-a spus că a fost foarte emoționat. I-am zis că mă duc la Plovdiv să-l încurajez la Campionatul Mondial , dar el m-a rugat să stau acasă. Mi-a zis că deja are emoții, dar dacă mă mai duc și eu, nu e deloc bine”, mărturisește campioana olimpică de la dublu vâsle.
Încrederea de la început
Când Antonio Colamonici a venit să le felicite, Anca nici nu știu ce i-a zis. „Pentru el nu era o surpriză. De la prima cursă, de când am intrat noi în dublu, Antonio ne-a spus că asta va fi barca de la viitoarele concursuri internaționale. De la prima selecție, nici măcar nu eram în dublu, ci în simplu! Eu nu realizez că sunt campioană olimpică. Sunt aceeași Anca și nu mă voi schimba. Promit că nu mă schimbă succesul”, a încheiat Bodnar.
O părtcică din medalie pentru Dumnezeu și cei de Sus. Bunicul meu și toți cei care nu mai sunt. Probabil că ei au vegheat. Apoi cei de acasă, care au fost cu inima și cu sufletul alături de mine.
- Ancuța Bodnar
Citește și alte articole de la Jocurile Olimpice:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
