Articol de Alin Ghiciulescu - Publicat marti, 31 martie 2015 00:00 / Actualizat luni, 30 martie 2015 23:25
Imagini spectaculoase de la meciul dintre Dinamo şi U Cluj, 16-14, decis la ultima fază: partida de pe terenul secund din Ştefan cel Mare a fost o luptă în nămol.
Cu o echipă în minus, Farul Constanţa s-a retras cu doar patru zile înaintea startului!, Superliga de rugby s-a reluat într-un weekend ploios şi mohorît. Au fost circumstanţe ideale pentru o luptă în condiţii potrivnice, noroi, nămol şi apă pe gazon.
Fotoreporterul Gazetei, Ştefan Constantin, a surprins imagini unice la partida dintre Dinamo şi Universitatea Cluj, decisă la ultima fază, după o lovitură de pedeapsă transformată de Bratu.
Cu faţa acoperită de murdărie, sportivii au luat pauze pentru a se spăla pe obrajii mînjiţi. Chiar la marginea terenului! Iar fiecare grămadă a debutat ca o cursă de dirt track, în care picioarele rugbyştilor s-au proptit în solul vîscos.
Rezultatele primei etape:
Ştiinţa Baia Mare – CSM Bucureşti 19-5, Timişoara Saracens - Steaua 30-28, Dinamo - U Cluj 16-14