Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat duminica, 02 octombrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 02 octombrie 2011 13:18
Băiatul din Buhuşi şi-a urmat familia stabilită în Irlanda. În ţară n-a putut face sport de performanţă din lipsă de terenuri şi baze de pregătire pentru rugby! Afirmă însă că şcoala românească e peste cea din patria lui de adopţie
E povestea clasică a unei familii plecate în lume pentru a descoperi un trai mai bun. Chiar cu sacrificii majore. Pe cînd avea doar zece ani, în 2000, George Condurat din Buhuşi s-a despărţit de părinţii săi, care au emigrat în Irlanda. Iar băiatul a putut să-i urmeze abia în 2007. Nu avea habar atunci de rugby, dar s-a apucat de sportul cu balonul oval în ţara de adopţie. Şi, în numai trei ani, a prins un contract la Newbridge RFC, în prima divizie din Irlanda, un fel de eşalon secund, ţinînd cont că forţele rugby-ului local evoluează în Superliga britanică, alături de marile echipe din Anglia, Ţara Galilor. E însă singurul român care a penetrat fie şi pînă la acest nivel într-o ţară în care rugby-ul e o religie.
- George, de ce rugby şi nu fotbal, de exemplu?
- În Irlanda, toată lumea ar vrea să se facă numai rugby, dacă s-ar putea. Cu fotbalul am încercat, dar fiind un tip mai robust am fost îndrumat, bineînţeles, spre balonul oval De fapt, m-a remarcat un antrenor cînd lucram pentru echipa liceului în clasa a X-a.
- În România n-ai avut posibilitatea să faci sport de performanţă?
- În jurul oraşului Buhuşi, acolo unde locuiam, nu era nici o echipă de rugby. Mi-ar fi plăcut să joc, dar unde? Nu sînt cluburi mici, care să aibă grupe de copii, nu sînt baze sportive, iar în şcoli nu se discută de rugby! Mentalitatea românească e de vină. Sînt trist, pentru că de fiecare dată ţi se spunea: «Auzi, mă? N-avem bani!».
"România e zero la sport"
- Ai ajuns acum patru ani în Irlanda, cît de greu a fost să te acomodezi?
- Foarte greu. În primul rînd, am luat-o de la zero, mai ales cu sportul. Pentru că aici rugbyul se învaţă de la 7 ani, iar eu nu ştiam absolut nimic la 16 ani! Nu înţelegeam ce e acela un placaj sau un eseu! Am învăţat însă repede şi m-am impus prin forţă şi multă muncă!
- Practic, un copil mare învăţa ce ştia un copil mic!
- Da, am început să joc la juniorii unei echipe de Liga a II-a. După un sezon la ei, am ajuns în prima ligă. La început am zis: «Wow!! Chiar am reuşit asta într-un timp aşa de scurt!». Sînt sigur că a fost şi puţin noroc, dar a trebuit mult efort!
- Ce ai găsit în Irlanda şi nu ai găsit în România?
- Să fim serioşi, nu ne comparăm cu ei niciodată! Şi sînt chiar trist că trebuie să recunosc. În Irlanda am găsit adevărate baze de pregătire, nu mocirlă. Toate şcolile de aici au cîte două-trei terenuri de joc, vestiare, tot ce-ţi trebuie pentru a ajunge la performanţă! Noi ce avem? Nimic! În România înveţi să joci după ureche, aici toţi au carnet de antrenori, fie că predau rugby, baschet, tenis sau fotbal!
"Şcoala noastră - mult mai bună"
- De ce pleacă tinerii din România?
- Cred că motivul îl reprezintă şcoala şi posibilitatea găsirii mult mai rapid a unui loc de muncă. Partea materială este iar un motiv determinant. Chiar dacă i-am lăudat pe irlandezi pînă acum, vă spun cu mîna pe inimă că şcoala românească este de zece ori mai bună!
- A murit rugbyul românesc?
- E greu de sperat că o să mai avem o echipă precum cea din anii '80, cînd umileam Franţa la Bucureşti şi la Paris.
- Ce calităţi trebuie să aibă un rugbyst?
- Curaj, mult curaj! Plăcere de joc şi, evident, calităţi fizice. E un joc dur, iar dacă te sperii la început, nu o să poţi face performanţă niciodată.
- Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta?
- Dimineaţă merg la facultate, după-amiază am trei antrenamente pe teren şi tot atîtea la sală! E greu, dar îmi place.
"Mă fac antrenor şi arbitru"
- Ce facultate faci în Irlanda?
- Una cu profil de business. Am terminat anul 1, iar anul acesta o să mă înscriu la Academia de Rugby, pentru o perioadă de trei ani.
- Cînd pui ghetele în cui...
- Atunci o să încep, cu siguranţă, cariera de antrenor! După ce voi termina această Academie voi avea automat carnet de antrenor şi de arbitru în acelaşi timp. Aş vrea să pot face ceva pentru judeţul din care am plecat, Bacău, dacă s-ar înfiinţa vreun club de rugby.
- Cum te simţi în calitate de român care joacă în prima ligă din Irlanda?
- Sînt bucuros că joc aici şi mai ales că sînt român! Joc lîngă jucători de valoare şi învăţ multe de la ei. Am prieteni din Australia, din Noua Zeelandă.
"Irlandezii îi ştiu pe Mutu şi Petrescu"
- Ce părere au despre români?
- În general bună, chiar dacă ne mai bagă în aceeaşi oală cu alţii care fac probleme. Eu sînt deja de-ai lor, deci nu am nici un fel de dureri de cap pe aici.
- De la rugby trecem la fotbal. Cu ce echipă ţii?
- Cu Dinamo. Sînt dezamăgit de fotbalul din ţara noastră şi chiar mă gîndeam că abia peste vreo şase-şapte ani o să ne mai bucurăm şi noi de calificări ale echipei naţionale la turneele finale.
- Au auzit irlandezii de Hagi, de Nadia sau de Năstase?
- Am rămas surprins cînd am fost întrebat de ei! Au auzit de Hagi, de Năstase şi de Ţiriac, de Dan Petrescu şi de Adi Mutu.
"Sînt mîndru că joc în Irlanda şi nu fac România de rîs"
"Visez să joc în România, la Dinamo, echipă care-mi va rămîne în inimă la fel ca şi Cătălin Hîldan"
"Ronan O'Gara este un jucător fenomenal al naţionalei de rugby a Irlandei, căruia i-am strîns mîna şi-am discutat două minute"
)
)
)
)
)
)
)
