SPORTURI  »  RUGBY  »  DATORII

Prins în ofsaid!

Articol de - Publicat marti, 14 iulie 2009 00:00

Fostul secretar general al FRR, Adrian Dumitrescu, nu a plătit contribuţiile către stat pentru salariile angajaţilor pe ultimii trei ani

Alin Petrache, noul preşedinte al Federaţiei Române de Rugby, a plătit o firmă specializată pentru a efectua un audit financiar la FRR. "E adevărat, domnul Petrache a dorit să vadă cum s-au cheltuit banii în ultimii ani, să vadă dacă au existat nereguli. A plătit o firmă să facă acest audit care va fi gata, din cîte ştiu eu, în luna septembrie", a declarat Mihai Ispas, consilierul preşedintelui COSR, Octavian Morariu.

Deşi auditul nu a fost încheiat, în acte s-au găsit, conform unor surse din interiorul federaţiei, mari nereguli financiare.

"Contribuţiile către stat pentru angajaţii Federaţiei Române de Rugby nu au fost plătite în ultimii trei ani. Suma se ridică undeva la 5 miliarde de lei vechi", a declarat un angajat al FRR, care nu a dorit însă să-şi decline identitatea.

Arătat cu degetul de toată lumea este fostul secretar general al FRR, Adrian Dumitrescu, cel care, spun angajaţii federaţiei, a condus federaţia în ultimii ani, chiar dacă preşedinte era George Straton. "S-au găsit şi alte deconturi umflate semnate de domnul Dumitrescu, deplasări numeroase în străinătate, cazări la hoteluri luxoase", a adăugat sursa din federaţie.

Turneu în Fidji şi Samoa
Anul trecut, în septembrie, echipa naţională de rugby a României a efectuat un turneu de pregătire în Noua Zeelandă, Samoa şi Fidji. Delegaţia a fost una extrem de numeroasă, în jur de 40 de persoane, iar durata a fost de peste o lună. Antrenorul României de atunci, neozeelandezul Ellis Meachen, a convocat jucători doar din campionatul României. "S-au cheltuit bani mulţi şi nu ştiu care a fost scopul turneului avînd în vedere că din acei jucători, abia doi-trei sînt convocaţi regulat la naţională", a declarat Alin Petrache, înainte de a fi ales preşedinte. Se pare că membrii federaţiei au fost însoţiţi în acel turneu de familii, cheltuindu-se în jur de 100.000 de euro.

Petrache e în concediu
Alin Petrache, preşedintele FRR, nu a putut fi contactat ieri, el fiind plecat în concediu pînă pe 19 iulie. "Alin se va întoarce la serviciu pe data de 20 iulie. Din cîte ştiu eu, e cu familia în Grecia", a declarat vicepreşedintele FRR, Pompiliu Borş. În lipsa sa, nimeni din cadrul FRR nu a putut da detalii despre auditul aflat în curs de desfăşurare la federaţia de rugby.

"Ceva-ceva există!"
Adrian Dumitrescu, secretarul general al FRR, a fost schimbat, de ieri, Florin Matei ocupînd funcţia de interimar. "Nu pot să confirm că s-au găsit nereguli, dar ceva-ceva există. De aceea a şi fost suspendat din funcţie domnul Dumitrescu. Nu putem să judecăm oamenii pînă ce auditul nu va fi finalizat. Nici nu am dorit însă să mai rămînă în funcţie pentru că apoi am fi fost întrebaţi, dacă se vor găsi nereguli, de ce l-am mai păstrat", a declarat Mihai Ispas.

E de negăsit
Adrian Dumitrescu nu a putut fi contactat ca să-şi exprime punctul de vedere. De altfel, deşi el este angajat în continuare la federaţia de rugby, pînă la finalizarea auditului, nu a mai trecut pe la serviciu. Ultimele sale cuvinte la plecarea din federaţie au fost, conform colegilor săi: "Am audienţă la Mugur Isărescu să mă angajez la Banca Naţională a României".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
OUT! Antrenorul din Liga 2 a fost dat afară » Prima reacție, pentru GSP: „Fiecare merge pe drumul lui. Nu am avut rezultate și știi cum e...”
Liga 2

Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”

Comentarii (2)
 •  14 Iulie 2009, 10:34

"Am audienţă la Mugur Isărescu să mă angajez la Banca Naţională a României". Sa intelegem ca asta a fost o amenintare cu iz de trafic de influenta "las' ca va arat cine mi's eu"?

bartaiomu
bartaiomu  •  14 Iulie 2009, 08:28

Pei de ce credeti ca e rugby-ul romanesc unde e? Mai bine zis unde l-au adus astia.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează