Articol de Marian Ursescu - Publicat vineri, 12 iunie 2015 00:00
World Rugby Nations Cup va avea la start la această ediție reprezentativele Spaniei, Namibiei și echipa a doua a Argentinei.
IRB Nations Cup, care se dispută de 9 ani în România, va avea, de la actuala ediție, o titulatură nouă: World Rugby Nations Cup.
Azi, pe stadionul "Arcul de Triumf", au loc primele două confruntări. România va întîlni Spania, în timp ce Namibia va înfrunta Argentina XV, pepiniera celebrilor Los Pumas.
Cele patru echipe s-au impus de-a lungul timpului în turneu.
România în 2012 și 2013, Namibia în 2010, iar Argentina Jaguars în 2006, cînd competiția a avut loc în Portugalia. România și Namibia sînt echipele calificate la Cupa Mondială din acest an, meciurile constituind ultimele repetiții înainte de disputele cu adevărat importante.
"Stejarii" pornesc cu prima șansă la cîștigarea turneului ținînd cont de rezultatele directe față de adversare: 30-2 cu Spania, 3-1 cu Namibia și același scor cu Argentina XV.
Programul meciurilor
12 iunie 2015 | 17:00 | Namibia-Argentina |
12 iunie 2015 | 20:00 | România-Spania |
17 iunie 2015 | 17:00 | Argentina-Spania |
17 iunie 2015 | 20:00 | România-Namibia |
21 iunie 2015 | 17:00 | Spania-Namibia |
21 iunie 2015 | 20:00 | România-Argentina |
*Partidele vor fi transmise direct de TVR 2
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor