S-a stins "strategul grămezii" » Povestea lui Viorel Morariu: rugbistul a încetat din viață la vârsta de 85 de ani

Viorel Morariu s-a născut la Cuciulata, în judeţul Braşov, undeva pe malul Oltului, pe 18 octombrie 1931, iar primul său contact cu rugbyul l-a avut în 1944.

"În sat s-a întors un anume Pavel Creitarul, muncitor ceferist la Bucureşti. A adus cu el şi o minge de rugby. Era prima dată când vedeam mingea ovală, de care m-am îndrăgostit pentru totdeauna", povestea Morariu senior în urmă cu șase ani.

Griviţa Roşie, dragoste de-o viaţă

În 1947 a ajuns la Bucureşti, înscriindu-se la Liceul "Dimitrie Cantemir". Doi colegi de-ai săi, Nicu Sipoş şi Gelu Petre, ambii juniori la Griviţa, i-au propus să-i însoţească la antrenamente. Şi aşa a început aventura sa în rugby.

Primul lui antrenor, Nicu Ionescu, muncitor la Atelierele Griviţa, l-a aruncat de la început în linia a treia. Şi linia a treia a rămas pentru cel care avea să devină, peste puţin timp, căpitanul "naţionalei" României, unul dintre cei mai valoroşi jucători din istoria rugbyului românesc.

A jucat primul meci în echipa mare în 1950, într-o partidă cu Dinamo, pe Stadionul Tineretului. S-a încheiat la egalitate, eseul griviţenilor fiind marcat tocmai de blondul flanker sosit de la juniori!

Dinamo şi Steaua începeau să domine sportul românesc în toate disciplinele, dar în acea vreme, în anii '50-'60, Griviţa Roşie era simbolul rugbyului românesc. Viorel Morariu a rămas credincios clubului timp de 40 de ani, fiind cel mai longeviv grivițean.

La Griviţa, Viorel Morariu a câştigat, ca jucător, dar şi ca antrenor sau conducător de club, 12 titluri de campion naţional, 4 Cupe ale României, precum şi o Cupă a Campionilor Europeni, în 1964, după o finală câştigată cu 10-0 în faţa francezilor de la Stade Montois.

Debutul internaţional

A jucat primul meci în echipa naţională în 1951, la Braşov, cu reprezentativa sindicală franceză FSGT, meci câştigat cu 14-6. Primul joc într-o dispută la nivel de echipe naţionale avea să aibă loc însă doi ani mai târziu, în 1953, într-o întâlnire RDG-România, la Heningsdorf.

Au urmat apoi turneele din Regatul Unit, din anii 1955 şi 1956, în care Morariu a impresionat pe toată lumea. La Swansea, în 1955, în partida cu echipa locală, câştigată cu 19-3, Morariu a înscris unul dintre cele mai frumoase eseuri ale turneului, după o cursă de 50 de yarzi!

A urmat apoi înfrângerea cu Cardiff, 3-6, cu Morariu din nou cel mai bun jucător român. În al treilea meci, cu Harlequins, disputat pe Twickenham şi încheiat la egalitate, 9-9, flankerul Griviţei a marcat eseul prin care am egalat, devenind astfel primul jucător român care a înscris pe Twickenham.

Seria franceză

Viorel Morariu a condus echipa României în cea mai frumoasă perioadă a sa. Este epoca în care "tricolorii" au învins de două ori marea echipă a Franţei, terminând alte două partide la egalitate!

Seria a început în 1957, pe fostul stadion "23 August", în faţa a 80.000 de spectatori. România a condus cu 15-6 şi 15-12, dar oaspeţii au întors şi au câştigat în ultimele secunde, printr-o lovitură de pedeapsă de la mijlocul terenului.

A urmat apoi marea dezamăgire de la Bordeaux, 0-39, în urma căreia conducătorii sportului românesc, speriaţi de scor, au întrerupt meciurile cu Franţa pentru o perioadă de trei ani!

Până în 1960 însă, când, pe 5 iunie, în faţa a 55.000 de oameni, România reuşea cea mai categorică victorie în faţa "cocoşilor": 11-5. Peste doar un an, la Bayonne, "tricolorii" au ţinut Franţa în şah, 5-5, eseul României fiind reuşit de Viorel Morariu.

"Am jucat cu o ruptură de muşchi la piciorul drept din minutul 30. Dar ce mai conta? La final, nu mai simţeam nicio durere!", povestea Morariu senior.

În 1962, Franţa se pleca din nou la Bucureşti, 0-3, un meci în care apărările au constituit totul. Seria formidabilă s-a încheiat în 1963, la Toulouse, după un Franţa-România 6-6.

Cel mai frumos meci al "tricolorilor", după presa vremii, în care Morariu a înscris un dropgol în ultimul minut, anulat eronat de arbitrul galez Gwyn Walters.

"Cel mai drag meci al carierei mele rămâne succesul cu Franţa din 1960. Partidele cu Franţa însă nu se uită niciodată. Şi acum le pot rememora de la un capăt la altul", și-a amintit el în 2011.

Retragerea

În 1964, la 33 de ani, după 21 de meciuri interţări şi 24 de partide disputate în echipa naţională sub diverse denumiri (Selecţionata Bucureşti, Locomotiva Bucureşti), Viorel Morariu s-a retras din activitatea de jucător.

Între 1990 şi 1998 a ocupat funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Rugby, fiind, în acelaşi timp, şi vicepreşedinte al forului european, FIRA-AER.

În 1996 a fost ales reprezentantul FIRA în Comitetul de Conducere al International Rugby Board, calitate în care a militat pentru interesele naţiunilor mici din rugby.

Ieri dimineață, el s-a stins din viață, lăsând în urmă o moștenire imensă rugby-ului românesc.

Fiul i-a călcat pe urme

Pasiunea lui Viorel Morariu pentru sportul cu balonul oval s-a transmis și fiului său, Octavian, care i-a urmat exemplul și a devenit jucător internațional de linia a treia, apoi președintele federației, al Comitetului Olimpic Român, iar acum șef al Rugby Europe și membru în Comitetul Internațional Olimpic.

"Este o pierdere uriașă pentru rugby. Viorel Morariu lasă un gol insurmontabil în sportul romanesc și internațional. Suntem în doliu, este greu să găsim cuvintele care să definească tot ce a făcut pentru rugby, dedicația, pasiunea pe care a pus-o în fiecare discuție și sfat pe care ni l-a oferit, viața închinată acestui sport"
Alin Petrache, președinte FRR

"A fost o mare personalitate a rugby-ului nostru, care și-a pus amprenta pe o lungă perioadă de timp în acest sport. Pentru mine a fost perioadă în care mi-am început cariera ca jucător și am continuat apoi ca antrenor. Sunt trist, ca întreaga lume rugbystică din România și din lume, pentru că sunt foarte mulți care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l ierte!"
Mircea Paraschiv, fost internațional al României