Articol de Marian Ursescu, Cristi Preda (foto) - Publicat miercuri, 30 septembrie 2015 00:00
Linia a treia din echipa României, Viorel Lucaci, a făcut o promisiune după jocul cu Irlanda şi vrea ca echipa să nu dezamăgească în meciurile care vin
Viorel Lucaci, 29 de ani, e la prima Cupă Mondială din carieră şi e impresionat de ceea ce a trăit în Anglia. A fost titular, atît cu Franţa, cît şi cu Irlanda. În faţa naţionalei "trifoiului" a ieşit în evidenţă, reuşind cele mai multe tacklinguri de pe teren: 18. "Asta e treaba mea, asta trebuie să fac, se poate şi mai bine, dar ceea ce e mai dureros e faptul că nu prea am reuşit să atacăm. Dacă reuşeam să atacăm mai mult, nu aş fi avut atît de placat!", spune căpitanul Stelei, jucătorul care iese în evidenţă pe teren şi prin barba sa.
Viorel spune că lipsa jocurilor tari se vede cel mai mult în rîndul jucătorilor români. "Cu Irlanda, un meci foarte greu, ne-am apărat foarte mult. Irlandezii cred că au avut 80 la sută posesie. Dar cum să ţinem de minge? Sîntem mulţi jucători care evoluăm în ţară şi nu avem meciuri tari, de acest nivel. Ne întîlnim din patru în patru ani cu astfel de jocuri. Pentru cei din ţară cred că prestaţiile au fost lăudabile, în aceste condiţii", a declarat Lucaci.
Vine jocul cu Canada şi apoi cu Italia, iar flankerul român e categoric. "De acum o să începem să cîştigăm. De acum am văzut cu toţii ce înseamnă o Cupă Mondială, ce avem de făcut! E în gîndul nostru să cîştigăm contra Canadei şi Italiei", subliniază Lucaci. Spune că băieţii trebuie să rămînă concentraţi. "Sigur, e frumos că am jucat cu 89.000 de oameni în tribună, s-a doborît un record, dar pentru noi contează ce urmează. Cu Franţa şi Irlanda nu am reuşit prea multe pentru că au jucat într-o viteză superioară. Cu Canada şi Italia avem şi noi posibilitatea să jucăm cu două echipe mai de calibrul nostru", încheie Viorel Lucaci.
"Nu mă gîndesc la un transfer afară. Momentan, mă concentrez la ceea ce am de făcut. Obiectivul meu e să fac o Cupă Mondială bună şi după aceea sigur o să-mi fie bine"
Viorel Lucaci
Cu bune şi cu rele
Hari Dumitraş, preşedintele FRR, e optimist în vederea meciulrilor cu Canada şi Italia. "Trebuie să fim disciplinaţi şi atenţi la orice detaliu, puternici în fazele fixe. Italia este pe o pantă descendentă şi numai experienţa din Six Nations a făcut să o întoarcă pe Canada după ce au fost conduşi cu 10-0", a spus el. Legat de prestaţia României în faţa Irlandei, de duminică, crede că a fost cu bune şi cu rele. "La lucrurile bune pun faptul că am stat 30 de minute aproape de deţinătoarea titlului în Six Nations, că nu am cedat şi am dorit să marcăm şi noi un eseu, că marginea a început să funcţioneze în partea a doua". La lucrurile rele, sînt mai multe. "Nu poţi să te baţi cu o echipă dacă nu ai posesie. Am şutat prea mult în balon şi surprinzător pentru mine e faptul că am fost busculaţi în grămezile ordonate".
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”