Articol de Florin Dincă - Publicat duminica, 29 aprilie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 29 aprilie 2012 18:02
Francezul Gilles Simon s-a impus astăzi la Bucureşti, învingîndu-l în finală pe Fabio Fognini, scor 6-4, 6-3.
Trofeul de cristal de la BRD Năstase-Ţiriac Trophy are în final un stăpîn. Simon a ieşit triumfător pentru a treia oară la Arenele BNR şi va putea păstra cupa. Cel mai de succes tenisman din istoria Open România a ajuns la 14 victorii consecutive la Bucureşti şi a urcat pe locul 11 în ierarhia ATP.
Peste 4.000 de spectatori au venit la Arenele BNR să vadă finala dintre Gilles Simon şi Fabio Fognini. După o săptămînă grea, cei mai buni doi tenismeni ai turneului îşi disputau trofeul.
Ploaie de break-uri
Simon pleca favorit clar pe hîrtie în faţa unui jucător care nu evoluase niciodată în ultimul act al unei competiţii. Fognini serveşte primul şi o face fără emoţii. Mai mult, face break şi se duce la 2-0. Ce început!
Avantajul se duce la fel de repede cum a venit, dar seria break-urilor ajunge la cinci. Experienţa e de partea lui Simon, care îi pune capăt şi cîştigă setul cu 6-4.
Fognini se pierde şi fiecare game pe propriul serviciu devine o povară. Simon pune presiune, vrea să încheie cît mai repede meciul. Italianul se clatină, iar adversarul său profită imediat. Victorie cu 6-4 6-3 şi al zecelea triumf din carieră pentru Simon.
După 20 de ediţii, turneul de la Bucureşti are un lider autoritar: Gilles Simon!