Articol de GSP - Publicat marti, 15 martie 2016 09:07
Simona Halep va juca în optimile de finală de la Indian Wells împotriva Barborei Strycova (37 WTA).
Meciul este al 3-lea de pe terenul 3, după partidele de pe tabloul masculin dintre Alexander Zverev - Gilles Simon şi Feliciano Lopez - Roberto Bautista Agut. Confruntarea ar putea începe în jurul orei 23:00-23:30, totul depinzând de rezultatele din primele două meciuri.
Cele două s-au mai întâlnit de două ori. Strycova a câștigat la Paris în 2010, scor 6-1, 6-4, în timp ce Halep s-a impus 4 ani mai târziu, la Beijing, scor 6-1, 6-4.
Recent, Strycova a pierdut finala de la Dubai, scor 0-6, 2-6 cu Sara Errani și a jucat și "optimi" la Australian Open, unde a fost învinsă de Azarenka, scor 2-6, 4-6.