Articol de Luminiţa Paul - Publicat miercuri, 23 martie 2011 00:00 / Actualizat marti, 22 martie 2011 20:37
Rafael Nadal şi Novak Djokovici au petrecut 36 de ore în Columbia, apoi s-au întors în SUA pentru turneul de la Miami
La puţine ore după ce au disputat finala de la Indian Wells, cîştigată de Nole, acesta şi Rafa au urcat într-un avion privat pentru a ajunge la Bogotá. Cei doi se angajaseră încă de anul trecut să participe la un eveniment demonstrativ al cărui scop e popularizarea tenisului în Columbia. Aşa că au parcurs cei 5.650 de kilometri din California pînă în capitala sud-americană, distanţă calculată în linie dreaptă. Urmau să rămînă 36 de ore acolo, cu un program chibzuit foarte strict.
"Ei sînt jucători de tenis, sportivi, nu vedete rock", a explicat unul dintre organizatori, Manuel Maté. "Nu vor decît un hotel bun, transport civilizat şi mîncare bună". Pe lîngă meciul demonstrativ propriu-zis, în care s-a impus Nadal cu 7-6, 6-3, cei doi amici au ţinut şi o scurtă lecţie de tenis în faţa unei grupe de copii. Djokovici şi-a asumat rolul de entertainer al evenimentului, cîntînd, dansînd şi rostind replicile cele mai savuroase pentru cei 13.700 de spectatori din Coliseo El Campín.
Apoi, Nadal şi Djokovici s-au întors la Miami, doar 2.437 de kilometri în linie dreaptă, în Florida fiind programat următorul turneu, tot din seria Masters 1000. Pentru că ambii au primit turul 1 liber, vor avea timp să participe azi la o acţiune caritabilă dedicată victimelor dezastrelor din Japonia. Întîi va fi un meci de fotbal între o echipă formată din tenismeni şi teamul profesionist Fort Lauderdale Strikers. Seara, de la ora 20:00, va avea loc o cină cu strîngere de fonduri şi o petrecere care va include licitaţie şi donaţii pentru Crucea Roşie.
8.087 de kilometri au făcut cei doi de la Indian Wells la Bogotá, apoi la Miami