Articol de Roxana Fleşeru - Publicat joi, 13 august 2020 08:48 / Actualizat joi, 13 august 2020 09:24
Simona Halep se duelează azi pentru un loc în ”sferturi” cu Barbora Krejcikova, o jucătoare care a adunat multe partide înainte de turneul de la Praga în competițiile locale organizate de federația cehă
Fostul lider mondial revine azi pe zgura din capitala Cehiei pentru al doilea său meci la simplu. Simona Halep o va avea ca adversară în optimi de finală pe Barbora Krejcikova, 24 de de ani și 118 WTA.
„Sunt nerăbdătoare să evoluez contra uneia dintre cele mai bune jucătoare din lume, nu te întâlnești cu o astfel de ocazie în fiecare săptămână. E imens pentru mine! Mă voi pregăti să o țin cât mai mult pe teren și să-i pun diverse probleme", a spus cehoaica.
Spre deosebire de Simona, care se află la primele partide după aproape șase luni, Barbora Krejcikova a evoluat mult în turneele organizate pe plan local de federația cehă. „Am avut ocazia să joc multe meciuri și să învăț niște lucruri, de aceea le mulțumesc celor care au pus la cale astfel de evenimente", a subliniat ea.
Dorință pentru o partidă mai scurtă
Românca este la a treia partidă la Praga, după ce marți a evoluat la simplu și ieri la dublu. În primul tur, ea a învins-o pe Polona Hercog într-un meci care a durat două ore și douăzeci și nouă de minute și care s-a terminat cu scorul de 6-1, 1-6, 7-6(3).
„După primul set am avut un pic de tensiune la spate, chiar dacă a fost scurt și am jucat bine, iar după al doilea m-am simțit obosită. Uneori e bine să ai astfel de partide lungi, dar nu-mi doresc deloc ca următorea să aibă tot aproape trei ore", a spus Halep.
Obișnuită să fie susținută la fiecare punct de români, Simona a trebuit să evolueze acum cu tribunele goale. „Din punct de vedere emoțional nu e ușor, dar trebuie să ne adaptăm, traversăm o perioadă dificilă", a subliniat ea.
Confruntarea de la Praga va fi a doua dintre Halep și Krejcikova, ele duelându-se în 2016, pe zgura de la București, în primul tur, Simona impunându-se atunci cu 3-6, 6-1, 6-1. „Îmi aduc aminte că am jucat în nocturnă, că am început bine, dar că apoi nu am mai putut ține pasul cu ea", a explicat cehoaica.
La 24 de ani, Krejcikova încă își croiește un drum la simplu, în timp ce la dublu a fost deja numărul unu și a câștigat patru turnee de Mare Șlem la dublu și mixt
„Barbora Krejcikova e o jucătoare bună, va fi dificil pentru că joacă plat, trebuie să-mi ajustez jocul ca să nu mai repet greșelile pe care le-am avut în primul meci de aici"-Simona Halep
Nu merge în SUA
Dacă Simona Halep încă analizează situația de la New York pentru a lua o hotărâre în privința participării la US Open, cehoaica a anunțat că nu va merge, deși ar fi fost prima sa prezență pe tabloul principal.
„A fost o decizie grea, dar împreună cu părinții mei am decis să nu fac deplasarea. Nu m-aș simți în siguranță și nu vreau să mă expun niciunui risc. Sunt tânără, vor mai exista oportunități pentru a juca la turneul de Mare Șlem din SUA", a explicat Barbora Krejcikova.
6 victoriia adunat Barbora Krejcikova la simplu în 2020 din opt meciuri jucate
11 succeseare Simona Halep în 2020 din treisprezece meciuri disputate în acest sezon
Citește mai multe știri din tenis:
Reacția partenerei Simonei Halep după eșecul tensionat de la Praga
Vijelie la Praga! Un singur cap de serie, în afara Simonei Halep, a rămas pe tablou