Articol de Florin Dincă - Publicat luni, 23 aprilie 2012 00:00 / Actualizat luni, 23 aprilie 2012 16:09
Jeremy Chardy n-a avut nici o reacţie în faţa lui Potito Starace, fiind învins în primul tur la BRD Năstase Ţiriac-Trophy, scor 3-6 0-6.
Favoritul numărul 9 nu se simte în largul lui la Bucureşti. Pentru a treia oară în patru participări Chardy părăseşte Romanian Open în primul tur.
Potito a ştiut să profite de perioada slabă a lui Chardy, care a prins o zi catastrofală pe Arena Centrală. Italianul a jucat de unul singur astăzi, profitînd şi de mingile făcute cadou de francez.
Un scurt istoric a avut doar primul set, cînd Chardy s-a mai zbătut ceva. Degeaba însă, pentru că Starace nu poate rata un bilet oferit gratis pentru turul doi. Un singur break a făcut diferenţa, dar dezechilibrul dintre cei doi era clar.
Setul doi s-a jucat doar pentru statistică, pentru că francezul a făcut figuraţie. Cu numai opt puncte pierdute, Starace s-a impus cu un 6-0 previzibil.
Potito Starace merge în turul doi unde-l va întîlni pe învingătorul dintre Lukas Lacko şi un jucător venit din calificări.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro