Articol de Luminiţa Paul - Publicat marti, 21 octombrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 20 octombrie 2014 23:18
În faţa celeilalte jucătoare care evoluează pentu întîia dată în elita primelor 8, Eugenie Bouchard, românca a făcut un meci entuziasmant: bine gîndit tactic, excelent aplicat, 6-2, 6-3. Următoarea ei adversară în Grupa Roşie este Serena Williams.
Tribuna s-a golit pe jumătate, într-un concert de şoapte şi exclamaţii. Lumea se înghesuie la ieşirile din arenă, comentînd încă meciul cîştigat de Serena Williams, dar în care trei sferturi din public a ţinut cu Ana Ivanovici.
Aici, în Singapore, pasiunile nu sînt conservate sub capac, la borcan. Oftaturile şi încurajările izbucnesc instantaneu, după încheierea punctului. Iar emoţiile dezlănţuite se cer refrişate. De aceea, cînd crainicul le anunţă pe eroinele meciului al doilea, corul de întîmpinare e mai firav decît se aştepta.
"Hai, Simona!"
Chiar şi aşa, lumea o alege pe canadiancă. Halep are însă şi ea susţinători. Grupul condus de tatăl ei a ocupat o secţiune a tribunei jos, aproape de teren, la peluză. Toţi poartă tricouri albe, cu inscripţia "Hai, Simona!" pe piept. Steagurile tricolore îi însoţesc. Nu va fi linişte, asta e clar.
Românca păşeşte clar, ferm, dar fără aroganţă. Dimpotrivă, are pe chip un mic zîmbet, iar pe tălpi imprimată o tentă de siguranţă. A ales varianta neagră a echipamentului, cu cristalele mărunte strălucind în jurul gîtului. Parcă şi acelea au un aer vag vesel. De partea cealaltă, Bouchard aduce o pată de albastru intens pe terenul mov, bluza. Şi una gri - fusta. Cele două fete sînt gemene de coapsa stîngă: cîte un bandaj gros de protecţie le însoţeşte.
Apoi începe. Şi ce se vede de la primul punct? Acea Simona care a jucat anul acesta în aşa fel încît şi-a făcut loc în finala de la Roland Garros. Şi în cea de la Madrid. Şi spre titlul de la Doha. Acea Simona a revenit la Singapore, ştergînd în cîteva minute imaginea tulbure pe care o lăsase în lunile de hard american şi asiatic.
Acomodată mai bine ca Bouchard
Şi Halep, şi Bouchard sînt debutante la Turneul Campioanelor. Dar numai una dintre ele arată aşa. Şi aceea este canadianca. Greşelile ei încep să se adune într-un teanc gros încă din primele game-uri.
Simona, în schimb, gestionează mult mai bine săritura mingii pe acest teren descris de ea drept "ciudat: şi lent, şi rapid", dar cu care e clar că s-a acomodat mai bine. În timp ce Eugenie împrăştie mingile, Halep construieşte, desenează, finalizează. Îşi eliberează spaţii şi le umple cu lovituri cîştigătoare.
Publicul e uimit. Se agaţă de cîte o reuşită a Bouchard, dar creanga se rupe repede. Simona urcă iute la 4-0, cu două break-uri, apoi are minge de 5-0. Vi s-a părut scurt meciul Williams-Ivanovici? Atunci acesta ce e? Canadianca scapă de covrigelul ruşinos, bagel-ul de 6-0.
Nu poate însă să salveze şi setul întîi, care ajunge în cufărul Simonei cu 6-2. Atît de sigură pe ea şi totuşi atît de exigentă! Ştie că nu o poate lăsa pe Genie să-şi facă loc în meci, ar fi ca şi cum i-ar întinde mîna salvatoare cuiva care e pe punctul de a se scufunda.
A doua victorie din 2014
În pauza dintre acte, e aproape ca la un spectacol. Sala rămîne în întuneric, iar camerele trec de la una la alta. Bouchard - contemplativă. Halep - concentrată.
Setul secund merge echilibrat pînă la 2-1. Simona îşi face mai greu serviciul, dar găseşte punctele potrivite în momentele grele. Nu se panichează.
Ochii ei sînt limpezi, privirea alertă, nu există acel luciu de neîncredere din disputa cu Mirjana Lucici, pierdut la US Open. Şi tot Eugenie e cea care se frînge prima. 3-1 pentru Halep, care are grijă apoi să-şi conserve serviciul. Lung de linie - paf! Minge scurtă, vine la fileu, voleu drive - paf! Dreapta lui Bouchard nu găseşte deloc calibrul. La 5-3, canadianca serveşte în disperare. Cu disperare.
Românca ajunge la 40-15, are două mingi de meci. Tot atunci, adversara avea 29 de erori neforţate. O face şi pe a 30-a, o dublă greşeală, şi, după o oră şi 8 minute, Simona Halep obţine prima ei victorie la Turneul Campioanelor.
O mai învinsese pe Bouchard anul acesta, la Indian Wells, în trei seturi, un test reciproc cîştigat de româncă. La Wimbledon, în semifinale, accidentată, a pierdut, dar a spus că a simţit acolo că a avut ghinion, nu că a fost dominată. Aseară, direcţia a fost una singură. Simona is back!
6-4 este raportul dintre victorii şi înfrîngeri în faţa jucătoarelor de Top 10 pentru Simona Halep în 2014
283.000 de dolari şi-a asigurat Simona Halep la Turneul Campioanelor, dintre ei 100.000 sînt răsplata pentru calificarea la Singapore
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor