Articol de Luminiţa Paul, Alex Nicodim (foto) - Publicat duminica, 03 mai 2015 00:00
Simona Halep, favorită numărul 2 în turneul Premier Mandatory, o întîlnește pe Alize Cornet, astăzi, după ora 13:00, liveTEXT pe GSP.RO, în fața căreia are bilanț negativ.
Toată lumea e în capitala Spaniei zilele acestea. De fapt, toată lumea bună, de vîrf, e pe tabloul principal al Mutua Madrid Open. Și toată lumea bună vrea să triumfe.
Începînd cu Serena Williams și Maria Șarapova, campioanelor ultimelor două ediții, și continuînd cu jucătoarele de Top 10, previziunile par deschise. Sau e Simona Halep cea care ar trebui pusă chiar mai sus pe lista candidatelor la cucerirea trofeului cu țepi aurii? De ce nu?
Spre deosebire de anul trecut, cînd a ajuns în finală venind după numai un meci cîștigat pe zgură, în Cupa Fed, contra Serbiei, și apăsată de o accidentare la mușchii abdominali, acum lucrurile stau altfel.
Halep a atins semifinalele la Stuttgart și a luptat formidabil acolo. A simțit mirosul aspru de zgură proaspăt udată, a alergat pe covorul roșu pînă și-a schimbat culoarea șosetelor, în plus, are în spate un început de sezon cu numai 4 înfrîngeri și 26 de meciuri cîștigate.
Azi, în debutul de la Madrid 2015, o întîlnește pe Alize Cornet, în fața căreia are bilanț negativ, 1-2, dar pe care n-a mai întîlnit-o de un an încoace. Adică din perioada veritabilei, explozivei ascensiuni.
Ceea ce poate însemna mult. În suplimentul turneului, ediția de ieri, Simona e cotată favorită la titlu, după Serena și Maria însă. "Caja Magica pare să-i fi oferit un plus de calitate și de speranță pentru că după finala de aici a arătat cel mai bun tenis al ei", se scrie în articolul dedicat tabloului feminin.
"A jucat finala și la Roland Garros, pierzînd tot la Șarapova, doi spini pe care vrea să-i extragă în 2015. Calmă și concentrată pe teren cînd mingea nu e în joc, corpul ei devine gigant cînd împunge cu racheta", așa sună caracterizarea plastică făcută Simonei.
Una care se va vedea pe viu azi, pe Terenul Central "Manolo Santana", în al doilea meci din program.
3 turneea cîștigat Simona Halep în 2015, la Shenzhen, la Dubai și la Indian Wells
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”