SPORTURI  »  TENIS  »  NURNBERG

Drumul care urcă » Traseul Simonei Halep de la titlul la Roland Garros la junioare pînă la primul trofeu WTA

2013. Nurnberg. Simona sărută primul său trofeu WTA +2   FOTO
2013. Nurnberg. Simona sărută primul său trofeu WTA

Articol de - Publicat luni, 17 iunie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 16 iunie 2013 22:04

Simona Halep a străbătut în cinci ani un traseu care încă mai are multe de dezvăluit. Este a 8-a jucătoare română din istorie care cucereşte un titlu WTA. Victoria din Germania îi asigură un salt important în clasamentul mondial.

Cîtă lume are în casă un trofeu de Mare Şlem, fie el şi la juniori? E un privilegiu, un motiv de mîndrie pozitivă, un semn superior de valoare. De multe ori, un punct de pornire pentru un viitor măcar la fel de frumos.

Simona Halep a cîştigat Roland Garros-ul junioarelor în 2008, după o finală cu altă româncă, Elena Bogdan. A stîrnit de atunci exclamaţii entuziaste pentru loviturile ei explozive, pentru rîvna arătată pe teren, pentru capacitatea de a asimila lucruri importante în scurt timp. Mulţi au văzut tăietura fină a diamantului aflat atunci sub o formă încă incomplet şlefuită.

De jucat însă în circuitul profesionist o făcuse din 2006, de cînd încă nu avea 15 ani, participînd la un concurs ITF în România. Un an mai tîrziu au venit şi primele titluri în acea categorie de turnee, două la simplu şi două la dublu. În 2008, pe lîngă performanţele de la juniori, a mai pus trei cupe ITF la simplu şi una la dublu într-o vitrină ce începuse să devină cam strîmtă.

Triumful parizian i-a adus şi un wild card în calificări în anul următor, 2009. Campionii sînt mereu căutaţi, indiferent de categoria de vîrstă. 2010 a fost primul sezon pe care Simona l-a parcurs la senioare în întregime.

L-a început pe locul 210, a făcut un salt imens şi a reuşit să intre în Top 100 pe12 iulie, urcînd de pe 111 pe 96, şi l-a încheiat pe 81. Acel an a adus şi prima finală a carierei, la Fès, un loc ce va deveni important în biografia tenisistică a Simonei. Încă un sfert de finală la Marbella, turul secund la Roland Garros au contribuit la urcare.

2011 a însemnat încă un an de Top 100, apoi chiar de Top 50, unde a pătruns după US Open (pînă pe 43). Încă o finală la Fès, dar şi avansarea pentru prima dată în turul 3 la un turneu de Mare Şlem - Australian Open plus calificarea în runda secundă la celelalte trei.

Sezonul trecut a însemnat consolidarea poziţiei în Top 50. Fès-ul a adus o semifinală, însă a fost depăşit de Bruxelles, concurs Premier, unde Simona a pătruns pînă în ultimul act, pierzînd doar la Agnieszka Radwanska.

Alte două sferturi de finală au completat tabloul clar, viguros al lucrurilor bine făcute. În tot acest timp, au existat şi accidentări, la tendonul ahilian, la genunchiul stîng şi coapsa stîngă. Momente de mai mică inspiraţie, de ezitare, de dubiu.

2013 a limpezit însă totul. Semifinala de la Roma, turneu de categorie WTA Premier, înseamnă cel mai bun rezultat al ei în competiţii de asemenea nivel, garnisit cu victorii la jucătoare importante. Iar primul titlu, cucerit sîmbătă, la Nürnberg, doar confirmă ceea ce unii au văzut încă din 2008: că Simona Halep e un diamant care se şlefuieşte an de an în cele mai frumoase faţete.

37 e cel mai bun loc ocupat de Halep în carieră, atins pe 28 mai 2012

8 jucătoare române au izbutit să cucerească măcar un titlu WTA în carieră

575488-cifre-romance.jpg

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Nationala
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”
Nationala
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (14)
sorineldumitru
sorineldumitru  •  22 Iunie 2013, 17:55
Postat de sorineldumitru pe 17 Iunie 2013, 20:20

Totusi, cand a castigat Ruzici Australian Open, ca eu nu tin minte?

Greseala mea. E Austrian Open, scuze.

gabrielaj
gabrielaj  •  19 Iunie 2013, 22:03

BRAVO SIMO !!!!

tomagh
tomagh  •  19 Iunie 2013, 20:49

Mă înclin cu respect în fața jocului superb al Simonei, îndeosebi de pe fundul terenului: maschează atât de frumos lovitura încât adversarele nu știu în ce parte trimite mingea. Are un serviciu de nota 10. Totuși Dle Antrenor, învaț-o ce să facă în față: cu regret, am mai zis, și e păcat, Simona nu știe de loc atac. Să-ți construiești punctul, să vii în față, și să nu știi să finalizezi, e trist. Dacă Vinci a făcut un ghem din 12, vă dați seama în ce formă e Simona. Cred că poate câștiga turneul.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează