Articol de Marian Ursescu, Luminița Paul - Publicat miercuri, 30 septembrie 2020 11:09 / Actualizat miercuri, 30 septembrie 2020 12:48
Simona Halep și Irina Begu se întâlnesc azi în turul secund de la Roland Garros, după ce s-au înfruntat acum o lună și jumătate în semifinalele de la Praga. Va fi a opta lor ciocnire. Fosta handbalistă Aurelia Brădeanu a explicat ce înseamnă un duel contra unor compatrioate
Tenisul e unul dintre cele câteva sporturi în care pot apărea înfruntări între sportivi din aceeași țară. În plus, e un duel direct, fără intermediari, unu la unu. O situație în care se vor întâlni astăzi Simona și Irina, prima dată din toate meciurile lor când se vor găsi de părți opuse ale fileului într-un turneu de Mare Șlem.
Până acum, au fost șapte asemenea ocazii, dacă e să le luăm în calcul doar pe cele din circuitul WTA. În realitate însă, Halep, 29 de ani, și Begu, 30 de ani, se știu de când erau mici și au avut multe alte ciocniri sportive.
De ce e dificil meciul dintre Simona Halep și Irina Begu
„Suntem aceeași generație, am jucat de foarte multe ori, nici nu mai știu, îmi aduc aminte de selecții, îmi aduc aminte când am jucat chiar în Mamaia, cred că o finală, un turneu ITF, la clubul Idu. Au fost multe meciuri, am amintiri frumoase", rememora Irina după victoria din turul inaugural în fața lui Jil Teichmann.
„Mental este dificil să joci cu cineva din aceeași țară, dar atunci când intru pe teren totul se schimbă. Cu Irina e și mai dificil pentru că suntem prietene, este o persoană deosebită. Sper să facem un meci frumos, ca de fiecare dată", a spus Simona Halep pentru Eurosport.
A mai observat ceva Begu: faptul că, deși au stiluri de joc diferite, ambele au drept suprafață preferată zgura. Ea are drept atuuri serviciul și loviturile grele din spatele terenului, între care intercalează scurte sau câte o intervenție la fileu.
„Mereu au fost meciuri grele cu Simona. Întotdeauna mi-a fost dificil contra ei, țin minte finalele de la juniori pe care le-am pierdut în fața sa. Simona m-a condus mereu la victorii, dar am avut tot timpul meciuri strânse", a mai spus Irina.
Atuuri în plus pentru Halep
În ce o privește pe Simona, gestionează foarte bine duelurile cu buna ei amică. Cu deplasarea excelentă pe teren, lungimea loviturilor și capacitatea de a-și deschide terenul, reușește să o pună în dificultate în cele din urmă. De asemenea, factorul psihic joacă un rol în matchup-ul lor pentru că până acum, chiar și în meciurile strânse, precum cel de la Praga, de exemplu, tot Halep s-a impus. Rămâne de văzut ce va fi astăzi, pe zgura pariziană care le place amândurora.
11 meciurila rând a câștigat Simona Halep anul acesta pe zgură, la Praga, Roma și primul tur de la Paris
7 e numărulvictoriilor pe această suprafață al Irinei Begu, inclusiv meciurile din calificările de la Roma
HANDBAL: S-au jucat finale între echipe din România
În anii '60-'70, românii își disputau trofeul Cupei Campionilor Europeni la volei. La handbal, jucătoare române se întâlnesc cu compatrioate în dueluri continentale
La sporturile de echipă, au fost dese cazurile în care două echipe din România s-au luptat pentru un trofeu sau pentru calificarea în turul următor.
În anii '60-'70, au fost două ediții consecutive ale Cupei Campionilor Europeni în care Dinamo și Rapid și-au disputat supremația. În 1966 și apoi în 1967, de fiecare dată s-a impus Dinamo, care a câștigat cupa. Au fost apoi finale și la handbal. Ultima dintre ele în Challenge Cup, la masculin. CSM Reșița a învins CSU Suceava, în dublă manșă, și a câștigat trofeul în 2009.
Trei ani mai devreme, la feminin, Rulmentul Brașov învingea în ultimul act o altă echipă din România, Tomis Constanța. Au mai fost dueluri "fratricide", dar în optimi de finală, sferturi de finală sau în tururile preliminare.
Aurelia Brădeanu, fostul căpitan al naționalei României, a jucat șase ani la Györ, și în acest timp a evoluat de multe ori împotriva echipelor din România. „Când jucai contra unor români, împotriva echipelor din țara ta, emoțiile erau infinit mai mari, fără să vrei. Tu încercai să-ți faci treaba cât mai bine, să joci pentru echipa la care erai legitimat. Emoțiile treceau doar când începea meciul, când te concentrai pe ce ai de făcut", spune acum Brădeanu.
SCRIMĂ: Întâlniri multiple între "tricolore"
Ca și în tenis, la scrimă întâlnirile între trăgători din aceeași țară sunt extrem de des întâlnite. Dacă luăm exemplul spadasinelor campioane olimpice în 2016 la Rio se adună destule confruntări. Spre exemplu, de-a lungul carierei, Ana Maria Popescu, singura rămasă în activitate, s-a duelat cu Simona Gherman de opt ori, câștigând trei întâlniri și pierzând cinci, ultima dintre ele chiar în finala Campionatului European din 2016.
Cu Simona Pop s-au adunat patru dueluri, toate câștigate de Ana, iar cu Loredana Dinu au fost tot patru, dar scorul a rămas la 2-2. De asemenea, în 2012 aurul european a fost disputat de Anca Măroiu și Simona Gherman, ultima impunându-se și atunci.
SPORTURI DE CONTACT: Doi la Mondiale, unul la JO
La sporturile de contact, cum sunt judo, lupte, haltere, o federație poate înscrie la fiecare categorie maximum doi sportivi, dar doar la Campionatele Europene și Mondiale. La Jocurile Olimpice un singur sportiv de țară se poate califica. Foarte rar însă, doi sportivi români au participat la aceeași categorie.
De regulă, cel cu șansele cele mai mari la medalie concura la categoria respectivă. Rivalul trebuia să urce la categoria superioară sau să coboare la categoria inferioară. În box, regula e clară, un singur pugilist pe categorie.
Citește mai multe știri din tenis:
Irina Bara a reușit surpriza la Roland Garros: „Visam la acest moment de aproape 20 de ani”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro