Articol de Cristian Coman - Publicat sambata, 09 noiembrie 2019 13:25
La conducerea Ministerului Tineretului și Sportului a venit un nou ministru. Marian Ionuț Stroe nu a apucat să facă încălzirea pentru a se urca pe scaunul ministerial, că a venit peste el avalanșa de la Federația de Tenis. Ca să nu treacă neobservată, au anunțat-o Simona Halep și Sorana Cârstea.
Faptul că Marius Vecerdea contestă în instanță modul în care noua conducere cu Ion Țiriac în frunte a fost aleasă, este dreptul său democratic. Însă reacția complet anapoda a lui Vecerdea la adresa Simonei Halep, de o aroganță și o suficiență incredibile, îl plasează chiar pe scriitor în sfera celor care – sperând la vizibilizare publică – își pierd busola și se afundă în propriile abjecții. Nu e clar ce are de câștigat, cel mai probabil folosește metafora „Simona Halep” pentru a-l lovi pe „comunistul” Ion Țiriac. Atât poate.
Eu cred însă că nu Marius Vecerdea este „problema” FRT. Dacă dăm trompetele și emoția la o parte, putem spera că este SOLUȚIA. Sau mai bine zis, cutremurul pe care îl provoacă poate fi inspirațional pentru o soluție.
Este al doilea an în care Federația de Tenis este blocată. Și cel mai grav este că finanțarea Federației din partea Ministerului nu poate fi făcută. Cu tot ce înseamnă asta pentru nivelurile de vârstă și competiții. Ionuț Stroe caută soluții ca să fenteze blocajul: finanțare prin COR sau cu bani privați. Ion Țiriac ar fi adus deja 250.000 de euro pentru salarii. Dacă a făcut-o, e doar un paleativ. Bolnavul din Tenis mai rezistă o perioadă pe aparate.
Statul român are de multă vreme o problemă cu contestațiile care blochează nu doar federații, ci și licitații și construcții în zone vitale pentru români. Drumuri, autostrăzi și chiar aplicarea programului Cornul și laptele prin unele județe și tipărirea manualelor pentru elevi se amână la nesfârșit uneori din cauza LEGISLAȚIEI. Pentru că de fapt nu contestația în sine este cea care oprește lucrurile. Contestația este expresia democrației: am dreptul de a nu fi de acord cu tine. Dar contestația plasată pe un fond legislativ rigid poate naște monștri.
Niciun Guvern nu a încercat să rezolve ieșirea din labirintul pseudo-legal. Legile defecte par Tablele lui Moise – nimeni nu se poate atinge de ele. Miniștri, cu mandate întregi sau vremelnice, ridică din umeri: „Așteptăm să se rezolve contestația în instanță. ” Și mai trece un an. Până când oamenii se obișnuiesc fără „realizarea proiectului”. Banii blocați, cu efecte asupra nivelului de trai și chiar asupra vieții – când vorbim de drumuri sau sănătate – nu au fost îndeajuns. Actele normative sunt de neatins.
Așa a ajuns CONTESTAȚIA a doua putere scriptică, după Constituție. Contestația duce în instanță, care blochează Legea bugetului, a Educației, a Sănătății. Dacă urmărim efectele, vedem că și Constituția pierde de multe ori teren în fața Contestației: accesul la educație, la un un nivel de trai decent.
„Eu nu vreau sa ajungă tenisul ce a ajuns gimnastica”, spune Ion Țiriac.
Gimnastica fiind acum precum victoriile lui Ștefan cel Mare: o pagină din istoria de aur.
„Soneria” Vecerdea și mai ales implicarea marilor nume din sport în vizibilizarea problemei pot trezi pe cineva? Poate amplifica problema până la punctul critic al găsirii unei soluții?
Peste Federația de Tenis vine iarna.
La anul vom spune „al treilea an de blocaj”.
- Cristian Coman, jurnalist cu peste 25 de ani experiență în presă, la Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 şi TVR 1, acum senior editor la Libertatea, scrie și pentru Gazetă
