SPORTURI  »  TENIS  »  BRD NĂSTASE-ŢIRIAC TROPHY

Eliminat de la BRD Năstase Ţiriac Trophy, Ungur a recunoscut superioritatea adversarului său: "Ca la perete"

Adrian Ungur a salvat ieri o singură minge de break din cele 5 avute de adversarul lui // Foto: Raed Krishan
Adrian Ungur a salvat ieri o singură minge de break din cele 5 avute de adversarul lui // Foto: Raed Krishan

Articol de , - Publicat marti, 23 aprilie 2013 00:00 / Actualizat luni, 22 aprilie 2013 21:30

David Goffin, care s-a impus cu 6-3, 6-1 în 55 de minute, nu a greşit aproape deloc.

De două ori trecuse Adi Ungur de turul inaugural de la BRD Trophy, în 2010 şi 2011. De data aceasta, la fel ca anul trecut, s-a oprit în prima fază. Ieri, el l-a întîlnit pe unul dintre jucătorii remarcaţi ai sezonului 2012, belgianul David Goffin.

Un tînăr în vîrstă de 22 de ani cu lovituri curate, simţ al mingii şi un strop în plus de intuiţie pe teren. Cei doi au început cap la cap, dar ceva s-a dereglat la 3-3, pe serviciul românului. O dată break-ul făcut, Goffin a prins parcă avînt, devenind aproape imposibil de prins din urmă.

"Am întîlnit un jucător solid, care nu mi-a făcut nici un fel de cadouri", a spus Ungur după meci. "Eu, în schimb, am oferit cît pentru trei meciuri. A fost mai bun, la un asemenea scor nici nu se poate pune altfel problema. La un moment dat, am avut senzaţia că joc la perete, nu greşea absolut nimic", a adăugat românul, care a jucat ieri cu o protecţie pe glezna dreaptă, dar numai din precauţie. "Nu e nimic grav", a precizat Adi.

Deşi a fost luni şi prima zi a turneului, în tribunele Arenei Centrale s-au aflat destul de mulţi spectatori. "Public mult şi atmosferă frumoasă, ca întotdeauna", a apreciat Ungur. "Îmi pare rău că nu le-am oferit o victorie". Programul în continuare al românului cuprinde participarea la un challenger, apoi în calificările Masters-ului 1000 de la Roma.

89 la sută din punctele jucate de David Goffin cu primul serviciu au fost cîştigate, spre deosebire de 56% în cazul lui Adi Ungur

ALTE ŞTIRI:

Hănescu în "sferturi", la dublu
Victor Hănescu a debutat ieri la ediţia 2013 a BRD Năstase Ţiriac Trophy. El a jucat la dublu cu Gilles Muller. Perechea româno-luxemburgheză a reuşit să se califice în sferturi de finală, după ce a trecut de perechea Xavier Mallise/Ken Skupski cu 4-6, 6-1, 10-8. Hănescu şi Muller vor juca mai departe cu învingătorii din partida Tecău/Mirnîi-Bracciali/Starace. Victor debutează azi şi la simplu, el urmînd să-l întîlnească pe Matthias Bachinger din Germania, jucător venit din calificări. "Nu vreau să mă gîndesc dacă pot cîştiga aici, iau fiecare meci în parte şi încerc să mă bucur de turneu, de atmosferă, de faptul că joc acasă", a spus el la conferinţa de presă.

Fognini a spus pas
Fabio Fognini a venit la Bucureşti de la Monte Carlo, acolo unde a reuşit să ajungă pînă în semifinale. Finalist anul trecut la BRD Năstase Ţiriac Trophy şi favorit şase la această ediţie, italianul a anunţat ieri că din cauza oboselii nu mai poate juca. A fost înlocuit pe tabloul principal de compatriotul lui, Filippo Volandri. Cu toate acesta, Fognini s-a arătat spectatorilor din România, ieri, la un meci de tenis de masă cu cel cu care trebuia să joace în primul tur, Gael Monfils.

Programul de azi

Teren Central
ora 13:00
Flavio Cipolla (Ita, q)-Florian Mayer (Ger, 5); urmat de Filippo Volandri (Ita, LL)-Gael Monfils (Fra, WC); nu înainte de ora 17:00: Matthias Bachinger (Ger, q)-Victor Hănescu (Rom); urmat de Marius Copil, Gael Monfils (Rom/Fra, WC)-Andreas Seppi, Victor Troicki (Ita/Ser)

Teren Semicentral
ora 14:00
Nicolas Mahut, Gilles Simon (Fra/Fra, Alt)-Frantisek Cermak, Michal Mertinak (Ceh/Svk)

Teren 2
ora 12:00
Jarkko Nieminen (Fin)-Evgheni Donskoi (Rus); urmat de Gilles Muller (Lux)-Lukas Rosol (Ceh); urmat de Xavier Malisse (Bel)-Santiago Giraldo (Col); urmat de Christopher Kas, Florian Mayer (Ger/Ger)-Santiago Gonzalez, Scott Lipsky (Mex/SUA, 3)

Teren 3
ora 12:00
Tobias Kamke (Ger)-P.H. Mathieu (Fra); Jaroslav Pospisil (Ceh, q)-Serghei Stahovski (Ucr, q); urmat de Eric Butorac, Paul Hanley (SUA/Aus, 4)-Martin Emmrich, Jarkko Nieminen (Ger/Fin)

REZULTATELE DE IERI

Calificări, turul 3:
Serghei Stahovski (Ucr)-Marius Copil (Rom) 7-5, 6-2;
Flavio Cipolla (Ita)-Filippo Volandri (Ita) 6-2, 3-0 abandon;
Jaroslav Pospisil (Ceh)-Steve Darcis (Bel) 6-4, 6-1;
Matthias Bachinger (Ger)-Florent Serra (Fra) 6-4, 6-2.

Turul 1, simplu:
Daniel Brands (Ger)-Tatsuma Ito (Jap) 6-3, 6-4;
Adrian Ungur (Rom, WC)-David Goffin (Bel)  3-6, 1-6;

Turul 1, dublu:
Victor Hănescu (Rom)/Gilles Muller (Lux)-Xavier Malisse (Bel) / Ken Skupski (MBr) 4-6, 6-1, 10-8.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Nationala
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”
Nationala
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează