SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

Marele Nick Bollettieri pune frâna entuziasmului în cazul Emma Răducanu: „În 5 luni, aflăm primul răspuns”

Emma Răducanu, campioană la US Open // FOTO: Imago +46   FOTO
Emma Răducanu, campioană la US Open // FOTO: Imago

Articol de GSP - Publicat luni, 20 septembrie 2021 10:08 / Actualizat luni, 20 septembrie 2021 10:35

Nick Bollettieri, unul dintre cele mai mari nume din tenisul mondial, a comentat prestația Emmei Răducanu (18 ani, 23 de ani) de la US Open. Deși spune că a jucat incredibil, marele profesor de tenis crede că primele semne despre cariera britanicei vor fi clare la următorul Australian Open, în ianuarie 2022. 

În articolul său din Daily Mail, cel care a lucrat cu nume mari din tenis, precum Andre Agassi, Maria Sharpova, Jim Courier sau surorile Williams, acesta a analizat-o pe britanica de origini românești și i-a îndemnat pe fanii Emmei să fie mai temperați, cerându-le să aștepte să vadă cum se va descurca aceasta și la următoarele turnee.

Ostapenko o avertizează pe Emma Răducanu: „Nu lăsa aceste lucruri să-ți ocupe mai mult timp decât tenisul”
DECLARAȚIE
Ostapenko o avertizează pe Emma Răducanu: „Nu lăsa aceste lucruri să-ți ocupe mai mult timp decât tenisul”

Nick Bollettieri, după succesul Emmei Răducanu de la US Open: „Am fost șocat”

„Am lucrat cu 10 jucători care au fost pe locul 1 în lume și care au câștigat o mulțime de Grand Slam-uri. Am fost antrenorul lui Agassi în 1992 când a câștigat Wimbledon și am văzut-o pe Sharapova mulțumindu-mi la 17 ani, în 2004, pe Center Court.

Pot spune că știu ce îți trebuie pentru a deveni un multiplu campion de Grand Slam. E nevoie de un amestec magic de talent, etică de lucru, capacitate fizică, rezistența mentală și dorința de a fi mereu mai bun.

Zâmbitorul meteorit al Marii Britanii, Emma Răducanu, a câștigat luna aceasta US Open.  Dar pot spune că ar putea deveni una dintre cele mai bune din istorie ? Nu! Sportul este mult mai complex. Am fost șocat să văd că Emma a câștigat turneul cu o ușurință incredibilă, fără să cedeze vreun set și devenind prima jucătoare venită din calificări care câștigă un Grand Slam. 

Am fost impresionată de capacitatea fizică a Emmei în finala cu Leylah Fernandez. Controlul mental al Emmei de-a lungul reușitei sale fără precedent a fost minunat. Nu a cedat! A zâmbit și a câștigat.

Marele Nick Bollettieri pune frâna entuziasmului în cazul Emma Răducanu: „În 5 luni, aflăm primul răspuns”
Nick Bollettieri a antrenat de-a lungul timpului nume precum Maria Sharapova sau Andre Agassi // FOTO: Imago

Este remarcabilă versatilitatea ei. Face bine toate elementele de bază, dar captat atenția prin mișcarea picioarelor. Asta este piatra pentru tot. Uitați-vă la Roger Federer. Abilitatea Emmei de a lovi bine mingile dificile a fost remarcabilă. Să lovești mingea bine este o cerință de bază, dar dacă o faci constant ieși în evidență.

Dar să fim realiști. Următorul turneul de Grand Slam al Emmei ne va spune totul. Vom vedea cum rezistă la faimă, după ce a făcut ceva ce nu a făcut nimeni. 

Nu pot spune că știu cu siguranță că va fi una dintre cele mai bune din lume. Văd potențial și multe lucruri pozitive. Sper că va continua să urce. Dar s-o ia ușor, să respire. Lăsați-o să-și găsească drumul. Dacă i-aș da un sfat, i-aș spune să nu fie niciodată mulțumită. Fă mai mult! Când ești mulțumită cu puțin, o să începi să cobori”, a fost părerea lui Nick Bolletieri.

Foto: twitter US Open
+42 FOTO

VIDEO  Simona Halep, declarații la două zile după nuntă: planurile de viitor și relația cu Emma Răducanu

Citește și: 

Ostapenko o avertizează pe Emma Răducanu: „Nu lăsa aceste lucruri să-ți ocupe mai mult timp decât tenisul”

„Emma Răducanu mi-a trimis o poză pe Instagram” » Simona Halep despre un moment neștiut

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close