SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MARBELLA

Evoluţia româncelor la turneul de la Marbella

simona
simona

Articol de GSP - Publicat luni, 05 aprilie 2010 00:00

Simona Halep s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Marbella (Spania). Cea de-a doua românca prezentă în calificări, Monica Niculescu, a ratat accederea pe tablou.

Favorita numărul patru, Simona Halep,  a învins-o în ultimul meci din calificări pe slovena Zec Peskirici, cu scorul de 6-1, 7-5. Monica Niculescu, cap de serie numărul şapte, a pierdut în faţa reprezentantei gazdelor, Beatriz Garcia Vidagany, cu scorul de 6-4, 6-3.

Pe tabloul principal al turneului de la Marbella, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, se mai află trei jucătoare din România. Sorana Cîrstea va juca împotriva rusoaicei Mariei Kirilenko, favorită şase, în timp ce Alexandra Dulgheru a o va întîlni în manşa inaugurală pe Kim Clijsters, cap de serie numărul 3, care a primit un wild-card.

Ioana Raluca Olaru a pierdut în primul tur în faţa slovenei Polona Hercog, scor 6-3, 6-4. Pentru prezenţa pe tabloul principal, românca va primi un punct WTA şi 1, 725 dolari.

În turneul de dublu,  perechea Monica Niculescu/Sophie Lefevre (România/Franţa) va juca primul meci contra cuplului Ioana Raluca Olaru/Kristina Barrois (România/Germania).

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gică Hagi, discurs-manifest despre Ianis Hagi! A reacționat după ultimatumul lui Mircea Lucescu: „Mamă, ce noutate!”
Campionate
Gică Hagi, discurs-manifest despre Ianis Hagi! A reacționat după ultimatumul lui Mircea Lucescu: „Mamă, ce noutate!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
 •  06 Aprilie 2010, 22:43

Simona nu a fost favorita in calificari. Doar Niculescu a fost favorita 7. Mai cercetati si voi. Halal gazeta.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează