SPORTURI  »  TENIS  »  SIMONA HALEP

Fără el nu ar fi ajuns aici! » Povestea necunoscută a omului care a ajutat-o pe Simona Halep în perioada cea mai grea din carieră

Corneliu Idu, alături de Horia Tecău
Corneliu Idu, alături de Horia Tecău

Articol de - Publicat vineri, 10 aprilie 2015 00:00

A treia jucătoare a lumii îl amintește de fiecare dată pe Corneliu Idu, omul de afaceri constănțean, atunci cînd e întrebată despre începuturi.

Drumul Simonei Halep către lumea bună a tenisului mondial, început la 4 ani, s-a sprijinit pe umerii părinților, care au investit sume importante pentru ca fata lor să-și urmeze visul.

Nu ar fi fost de ajuns însă, dacă jucătoarea constănțeană nu ar fi avut norocul să găsească un sponsor generos, care i-a asigurat participarea la cele mai importante competiții internaționale de juniori și i-a oferit cele mai bune condiții de pregătire.

Timp de peste doi ani, omul de afaceri constănțean Corneliu Idu a susținut-o financiar, achitînd toate cheltuielile necesare performanței. Cu o avere estimată de revista "Forbes" la 40 de milioane de euro, acesta a investit masiv în tenis, numele său fiind legat și de performanțele înregistrate de un alt constănțean, Horia Tecău.

Iubitor de tenis, Corneliu Idu a susținut permanent vîrfurile de generație din Constanța. Primul nume important a fost Horia Tecău. Chiar dacă dublul cîștigător de la Wimbledon, la juniori, era legitimat la alt club, LPS "Nicolae Rotaru", a fost sprijinit financiar și i s-a pus la dispoziție gratuit baza sportivă pentru antrenamente. Discret, Corneliu Idu nu dorește să se laude cu ce a făcut pentru tenisul românesc și foarte rar vorbește cu presa.

Legitimată timp de trei ani

În cazul Simonei Halep, implicarea a fost și mai puternică, actualul număr 3 din clasamentul WTA transferîndu-se la CS Mamaia Idu în 2006. Timp de doi ani, încununați cu cîștigarea turneului de la Roland Garros la juniori, toate cheltuielile au fost suportate de omul de afaceri constănțean.

"Constanţa este o zonă cu istoric în tenis. Iar Simona Halep şi Horia Tecău au crescut la noi. În ultimii doi ani de juniorat ai Simonei i-am asigurat toate cheltuielile, pregătire fizică, antrenamente de tenis, taxe de concurs sau deplasări în străinătate, şi la fel am făcut şi pentru Horia, pentru că îmi place tenisul şi pentru că aceşti tineri au nevoie de ajutor pentru a răzbate. Pe lîngă faptul că este un sport foarte costisitor, trecerea de la juniori la seniori este foarte dură", declara Corneliu Idu pentru "Ziarul Financiar", în 2013.

Simona nu uită niciodată să-i mulțumească. "La 15 ani, l-am întîlnit pe Corneliu Idu, cel care m-a susţinut financiar în acea vreme şi care mi-a oferit posibilitatea să lucrez cu Liviu Panait, cel cu care am cîştigat Roland Garros-ul la juniori", spunea ea în 2014 în revista franceză Tennis Magazine.

Colaborarea s-a întrerupt după ce Simona Halep a plecat la București, dar aceasta continuă să se antreneze la Tenis Club Idu de fiecare dată cînd revine la Constanța.

Rețeta este aplicată și în prezent, printre cei 25 de juniori legitimați la CS Mamaia Idu aflîndu-se cîteva din speranțele tenisului românesc, Gabriel Boitan, Edris Fetisleam, Ștefan Paloși și Andra Stanciu. În plus, aproape 200 de copii sînt în perioada de inițiere, printre ei căutîndu-se viitorul star al tenisului internațional.

Portretul lui Corneliu Idu

  • În vârstă de 65 de ani, Idu a practicat handbalul, fiind printre primii constănțeni care au ajuns la naționala de tineret a României, la finalul anilor '60. A jucat în liga secundă, la Comerțul Constanța, dar a decis să renunțe la sport și să se concentreze asupra studiilor, după ce a fost admis la Institutul de Marină
  • A devenit comandant de navă, apoi a devenit director al companiilor maritime CNM Navrom si CNM Romline, poziție din care  a fost acuzat în celebrul dosar "Flota" de abuz în serviciu și de crearea unui prejudiciu de peste 14 milioane de dolari, prin vînzarea navelor, în urma unei licitații internaționale, cu tot cu combustibilul aflat la bord. După procese care au durat peste 12 ani, a fost însă exonerat de toate acuzațiile și învinuirile
  • Corneliu Idu s-a implicat în afaceri la sfîrșitul anilor '90 și este unul dintre cei importanți investitori din Portul Constanța. S-a axat pe operațiuni de shipping. În urmă cu cinci ani, s-a lansat și în afaceri cu gaz lichefiat

Cinci milioane de euro într-o bază sportivă    

În paralel, a investit și în afaceri imobiliare, printre care se numără și una dintre cele mai moderne baze sportive din România, dedicată exclusiv tenisului de cîmp. Tenis Club Idu Mamaia, situată pe malul Lacului Siutghiol, în stațiunea Mamaia, a fost inaugurată în 2006, iar costurile modernizării s-au ridicat la aproape 5 milioane de euro.

Baza cuprinde o arenă principală (1.700 de locuri), sală acoperită cu suprafață de joc rapidă, plus șase terenuri de antrenament, toate pe zgură, și un teren de minitenis pentru copii. Costurile întreținerii bazei sportive se ridică la aproximativ 300.000 de euro în fiecare an.

Turneu de top pentru România

Timp de patru ani, Tenis Club Idu Mamaia a găzduit turneul "Mamaia Challeneger", avînd premii de 50.000 de dolari. Din păcate, criza financiară a făcut ca întrecerea să fie anulată în 2010.

În schimb, la aceeași bază sportivă s-a organizat în ultimii patru ani "Pro Circuit Mamaia Idu Trophy Comvex 2014", turneu inclus în circuitul feminin ITF, cu premii de 25.000 de dolari.

Cea mai veche competiție organizată la Tenis Club Idu este dedicată juniorilor, Mamaia IDU Juniors Cup U16, ajunsă la a 21-a ediție, iar printre participanți, de-a lungul anilor, se numără toate numele importante din tenisul românesc, atît la feminin, cît și la masculin.

"Corneliu Idu, Gică Hagi și Răzvan Florea au demonstrat că pot fi și sportivi de top, și manageri de succes, și au știut să dea ceva comunității" Elena Frîncu, membru al Comitetului Executiv al COSR

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Superliga
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”


Comentarii (13)
1644764302424383
Ideal Ideal  •  16 Aprilie 2015, 20:15

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

bvd_magheru
bvd_magheru  •  10 Aprilie 2015, 20:22
Postat de victor33 pe 10 Aprilie 2015, 16:44

Joaca o ***. Sharapova a jucat in toata cariera o treime din meciurile Simonei in FED Cup pana la 23 de ani. Iar Serena putin mai mult de jumate. De cevorbiti daca nu va pricepeti?

Ba cind Romania a jucat finala de Cupa Davis la Bucuresti contra SUA pe strazi in Bucuresti nu mai circula nici un pieton, nici o masina . in plus au mai jucat o finala de Cupa Davis contra SUA in america la ei acasa . Nastase a mai jucat si 2 finale la Wimbledon . Contra lui Stan Smith a avut 2 mingii de meci !!

victor33
victor33  •  10 Aprilie 2015, 16:45
Postat de craiovenis pe 10 Aprilie 2015, 13:34

Pana sa ajunga la peformantele lui Nastase in TENIS mai are fffff. mult! Pai sa castige mai intai un Grand Slam, apoi sa devina nr. 1 Mondial, apoi sa se mentina aproape 1 an ca lider, apoi sa joace trei finale de Fed Cup etc, etc.... Cu fasoanele astea, NICIODATA! Pai Serena si Sharapova joaca pentru tarile lor Fed Cup, nu mai sunt obosite... Si au si o varsta....

Joaca o lae. Sharapova a jucat in toata cariera o treime din meciurile Simonei in FED Cup pana la 23 de ani. Iar Serena putin mai mult de jumate. De cevorbiti daca nu va pricepeti?

Vezi toate comentariile (13)
Comentează