SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS / ROMÂNIA-DANEMARCA 3-0

FOTO Caz rezolvat » Tecău şi Mergea au învins ieri în meciul de dublu şi au adus punctul cîştigător cu Danemarca

Articol de - Publicat duminica, 03 februarie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 02 februarie 2013 21:27

Clujul a devenit oraşul talisman pentru echipa de Cupă Davis a României.

După ce a cîştigat întîlnirea cu Finlanda aici, ieri, România a reuşit o nouă victorie în faţa Danemarcei. Sub privirile unor spectatori dedicaţi şi vocali, Horia Tecău şi Florin Mergea au adus punctul de 3-0, un punct care i-a califcat încă de ieri pe români în turul al doilea al doilea al Grupei I a Zonei Euro-Africane.

Horia şi Florin au intrat pe hard-ul sălii "Horia Demian" cu gîndul de a sigila întîlnirea. Regăsiţi după o perioadă, ei au evoluat aproape perfect în faţa unui dublu pe care nu-l prea ştiau cum joacă, Frederik Nielsen şi Thomas Kromann.

Nielsen era singura cunoscută pentru că Horia îl întîlnise de două ori pînă la meciul de ieri. Danezul îl învinsese pe român în finala de la Wimbledon, alături de partenerul său Jonathan Marray. Tecău şi-a luat revanşa, împreună cu Robert Lindstedt, la Turneul Campionilor de la Londra. Aşa că n-a fost vorba de revanşe, ci doar de victorie, aşa cum declarase Horia înainte de meci. Kromann era necunoscuta, un jucător ce nu figurează în clasamentul ATP, nici la dublu, nici la simplu.

Începutul a fost unul al căutărilor, în care fiecare dintre cei patru jucători a fost prudent, încercînd să se adapteze, să nu greşească prea mult. De aceea probabil s-a ajuns la tie-break, unde românii s-au impus cu 7-3. O dată mecanismele unse, pentru perechea română a fost mai uşor, loviturile au mers mai bine, iar răul făcut în tabăra adversă a fost mai mare. Setul al doilea s-a dus în dreptul lor cu 6-2. Unele emoţii s-au ivit în sală, după ce la debutul părţii a treia, Florin Mergea şi-a pierdut serviciul, dar n-a fost panică pentru că era clar că perechea mai bună e cea formată din Mergea şi Tecău. Au revenit şi au construit un set care avea să le revină cu 6-4, după ce adversarii reuşiseră să salveze două mingi de meci. Totul s-a încheiat cu o îmbrăţisare pentru români aproape de fileu, după un meci pe care l-au cîştigat cu 7-6(3), 6-2, 6-4. Victoria lor trimite acum România în turul al doilea, în întîlnirea cu Olanda, care se va disputa pe teren propriu între 5 şi 7 aprilie. O victorie ar duce echipa de Cupă Davis a României în barajul pentru Grupa Mondială. Azi, meciurile de simplu de la Cluj se vor disputa după sistemul "cel mai bun din trei seturi" pentru că deja se cunoaşte învingătoarea.

4 victorii a adunat pînă acum dublul format din Florin Mergea şi Horia Tecău în Cupa Davis

"Ne bucurăm că am adus victoria împreună şi punctul decisiv României. A fost o atmosferă extraordinară, e minunat să joci în faţa unui public atît de numeros"
Horia Tecău

"Nu am ştiut exact ce va face Kromann, cum joacă, astfel că am făcut ce ştiam mai bine eu şi Horia"
Florin Mergea

"Ştiam că va fi greu cu Danemarca, deşi nu are nume mari în echipă acum. Florin şi Horia au jucat fantastic, au avut unele momente de joc de nivel mondial"
Ciprian Porumb, căpitan nejucător

România-Danemarca 3-0 TVR2
Vineri Marius Copil - Frederik Nielsen 6-3, 7-6 (7), 6-4
Adrian Ungur - Martin Pedersen 6-2, 7-6 (3), 4-6, 4-6, 6-2
Ieri, ora 15:00 Tecău/Mergea - Nielsen/Kromann 7-6(3), 6-2, 6-4
Azi, ora 13:00 Adrian Ungur - Frederik Nielsen
Marius Copil - Martin Pedersen

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, exploziv după plecarea de la Oțelul: „E important să știe și lumea!”» Nemaivăzut: clipul, postat chiar pe contul oficial al clubului
Superliga
Dorinel Munteanu, exploziv după plecarea de la Oțelul: „E important să știe și lumea!”» Nemaivăzut: clipul, postat chiar pe contul oficial al clubului
I-a sedus pe fanii lui Dinamo și dezvăluie ce a surprins-o la București, în concertul de pe Arenă » Interviu GSP cu violonista Jana Ceklanovic: „România e a doua mea casă!”
Superliga
I-a sedus pe fanii lui Dinamo și dezvăluie ce a surprins-o la București, în concertul de pe Arenă » Interviu GSP cu violonista Jana Ceklanovic: „România e a doua mea casă!”
Cele mai tari 24 de imagini din sport în anul 2024 » Să mai admirăm o dată lacrimile de bucurie „tricolore” și ipostazele EPICE pentru cărțile de istorie
Altele
Cele mai tari 24 de imagini din sport în anul 2024 » Să mai admirăm o dată lacrimile de bucurie „tricolore” și ipostazele EPICE pentru cărțile de istorie

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează