SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS

FOTO Floare de Asia » Sorana Cîrstea joacă azi în semifinalele turneului de la Pattaya

Sorana Cîrstea va juca astăzi cu Maria Kirilenko +5   FOTO
Sorana Cîrstea va juca astăzi cu Maria Kirilenko

Articol de - Publicat sambata, 11 februarie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 10 februarie 2012 21:22

Românca este la doi paşi de trofeu, după ce în 2008 reuşea primul şi singurul său succes la Taşkent. Ea se luptă azi, de la ora 11:00, pentru un loc în ultimul act cu Maria Kirilenko.

În februarie, în Thailanda poţi să te plimbi printre orhidee, să te îmbraci în rochii vaporoase, să faci poze cu oamenii care stau la plajă, să mergi la petreceri în aer liber, să te dai cu jet-ski-ul, dar şi să joci tenis. Sorana a făcut toate aceste lucruri, într-o ţară unde temperaturile maxime se apropie de 30 de grade. Cel mai important lucru pentru ea este însă calificarea în semifinalele turneului de la Pattaya.

Surprinsă de abandonul Zvonarevei
Sorana a trecut în "sferturi" de finală de Vera Zvonareva. A opta jucătoare a lumii a abandonat în setul al treilea la scorul de 2-6, 6-4, 2-2 din cauza unei probleme la şold. Pînă în acel moment, după o oră şi 41 de minute de joc, partida a fost una aprigă, cu răsturnări de scor şi în care Sorana a început să se simtă bine de-abia prin setul al doilea.

"În prima parte m-am grăbit prea mult. Apoi am încercat să fiu mai răbdătoare, am făcut-o să joace mai mult, iar serviciul şi returul au fost mult mai bune pentru mine. Nu mi-am dat seama în nici un moment că ar avea vreo problemă fizică. Am fost surprinsă cînd a abandonat", a spus jucătoarea din România. Rusoaica era favorită principală la cîştigarea turneului cu premii totale de 220.000 de dolari.

Vezi mai jos o
Galerie FOTO
cu Sorana în Thailanda

Prietena Maria
După "sferturi" la Hobart, turul 3 la Australian Open a venit şi o semifinala la Pattaya. Un început de an minunat pentru Sorana, care poate să-şi coloreze şi mai mult aceste zile, ea luptînd azi pentru un loc în ultimul act cu Maria Kirilenko, o altă rusoaică, favorită 4 şi care ocupă locul 26 în lume.

Cîrstea, care este a 54-a jucătoare a lumii şi cap de serie 7 la acest turneu, şi-a petrecut mult timp alături de Maria în Thailanda, cele două s-au dat cu jet-ski-ul după un antrenament. În circuitul profesionist s-au întînit de două ori, de fiecare dată impunîndu-se românca în vîrstă de 21 de ani."Va fi un meci greu, Maria joacă bine, a avut rezultate bune la Australian Open", a subliniat Sorana.
Cîrstea se află pentru a şasea oară în semifinale într-un turneu WTA, o singură dată reuşind să meargă pînă la capăt, în 2008, cînd s-a impus la Taşkent (Uzbekistan). Asia o inspiră pe Sorana.

7 victorii a reuşit Sorana Cîrstea de-a lungul carierei în faţa jucătoarelor de Top 10

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Superliga
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”


Comentarii (1)
popescusever
popescusever  •  11 Februarie 2012, 02:53

Astazi cu parere de rau nu o sa pot merge sa o sustin in semifinale, dar cu siguranta o sa fim toti romanii din Pattaya (4 la numar) duminica in finala. Mult succes SORANA ! ! !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează