SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Henin rămîne neînvinsă la Roland Garros din 2004 » Paris, mon amour

Justine Henin, Henin, tenis
Justine Henin, Henin, tenis

Articol de - Publicat luni, 31 mai 2010 00:00

Justine Henin a trecut ieri de Maria Şarapova, după un meci întrerupt sîmbătă seară. Cvadruplă campioană la French Open, belgianca arată de la meci la meci că poate să cîştige încă un titlu

Setul decisiv. 2-0 pentru Maria Şarapova şi 40-0 pe serviciul lui Henin. "Eram sub presiune", a recunoscut după meci Justine. "Nu prea jucasem cu prima minge, iar dacă ea ar fi condus cu două break-uri, ar fi fost dificil să revin. Aşa că am încercat să stau concentrată la fiecare punct. Am venit la fileu şi asta mi-a redat o parte din încredere. Aveam nevoie de acel game. Apoi a fost mult mai uşor să joc agresiv".

După, totul pare logic şi simplu. În timpul disputei însă, deciziile nu se iau la rece. Uneori, ceea ce pare evident din afară se transformă în ultima opţiune pe teren. Luciditatea e mai preţioasă ca un diamant. Henin a avut-o. A făcut rost, din rezervele ei secrete de mare campioană, de un gram de răbdare care a stricat planul Mariei. Pentru că Maria jucase pînă atunci excelent, luînd fiecare minge rapid, lovind tare şi în viteză, adăugînd un supliment de intenstitate punctelor, nelăsînd timp de respiro.

În continuare, înfruntarea a rămas pasionantă, ca orice meci dintre cele două, calitate furnizată de contrastul stilurilor. Justine a cîştigat cu 6-3 un set al treilea care-i dă bilet pentru "optimi", unde o va întîlni pe Samantha Stosur. A învins-o deja anul acesta o dată, la Stuttgart. Avantaj pentru belgiancă. La Paris însă, ea pare a avea avantaj în faţa oricui. E turneul de Mare Şlem care i se potriveşte cel mai bine şi unde e cel mai iubită. Şi ea nu ratează niciodată ocazia de a arăta că sentimentul e reciproc.

23 de victorii consecutive are Justine Henin la Roland Garros din 2005 încoace, ea absentînd însă în 2008 şi 2009

Dantelă ruptă
Combinaţia rochie de dantelă neagră-pantalonaşi culoarea pielii a lui Venus Williams, care a stîrnit atîtea comentarii în ultimele zile, nu va mai fi văzută la Paris 2010. Americanca (foto), favorită numărul 2 a turneului, a fost eliminată ieri de rusoaica Nadia Petrova, 6-4, 6-3, într-un meci desfăşurat pe un frig destul de pătrunzător. Venus rămîne în cursă la dublu, alături de Serena, dar acolo foloseşte alt echipament, mult mai cuminte.

REZULTATE
Feminin, optimi: Nadia Petrova (Rus, 19)-Venus Williams (SUA, 2) 6-4, 6-3; Caroline Wozniacki (Dan, 3)-Flavia Pennetta (Ita, 14) 7-6 (5), 6-7 (4), 6-2; Elena Dementieva (Ita, 5)-Chanelle Scheepers (AfS) 6-1, 6-3; Francesca Schiavone (Ita, 17)-Maria Kirilenko (Rus, 30) 6-4, 6-4; turul 3: Justine Henin (Bel, 22)-Maria Şarapova (Rus, 12) 6-2, 3-6, 6-3.
Masculin, optimi: Roger Federer (Elv, 1)-Stanislas Wawrinka (Elv, 20) 6-3, 7-6 (5), 6-2; Robin Soderling (Sue, 5)-Marin Cilici (Cro, 10) 6-4, 6-4, 6-2; Mihai Iujnîi (Rus, 11)-Jo-Wilfried Tsonga (Fra, 8) 6-2, ab.

Citește și:

Mihai Stoica, impresionat de fizicul unui „tricolor”: „Uitați-vă la el, poate să concureze la Mister Olympia”
Nationala

„Am imaginile!” » Furtună și DUPĂ Germania - Danemarca: „Ăsta nu e fotbal! Reguli ridicole”
Euro 2024

Edward Iordănescu a găsit formula câștigătoare pentru meciul cu Olanda » 3 schimbări în echipa de start

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda

Comentarii (2)
 •  31 Mai 2010, 02:14

Extraordinar cum aceasta Luminita Paul n-o poate inghiti pe Sharapova. In trecut avea comentarii si mai acide la adresa Mariei cand comenta pt Eurosport. Acum a mai coborat tonul,dar tot nu se poate abtine in totalitate. D-na Paul, subliniati si ca nivelul de joc al Sharapovei pe zgura a crescut enorm. I-a luat un set lui Henin dupa ce acesta nu mai pierduse niciunul din 2005 la RG. Si o invingea aseara daca meciul nu se intrerupea din cauza intunericului pt ca Justine deja nu-i mai facea fata

 •  31 Mai 2010, 01:54

Allez Justine! Petrova a fost extraordinara azi, m-a incantat enorm. A invins-o pe Venus cu serviciul, lucru care cred ca durat destul de rau. Cum zice americanu`, "a taste of her own medicine". Cine ar fi crezut? Hehe.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează