Horia, Max şi distracţie la maximum » Povestea primului trofeu cucerit de Tecău şi Mirnîi

Sentimentali mai mult decît ar fi poate normal, ni s-a părut curios atunci cînd Horia Tecău anunţa despărţirea de Robert Lindstedt. Îl consideram pe suedez drept unul de-ai noştri. Ni se părea că dincolo de turneele multe cîştigate sau pierdute împreună, Horia şi Robert deveniseră şi prieteni. Oameni uniţi de o camaraderie solidă. Am înţeles anevoie că îi unea o relaţie profesională. Serioasă, productivă, profitabilă. Civilizată, dar cam atît.

Punct şi de la capăt. Acum Max Mirnîi. Nevindecaţi, începem deja să-i întocmim actele de adopţie. Este partenerul lui Horia, este automat de-ai noştri. Parcă mai mult decît Lindstedt, care păstra o distanţă politicoasă. Ca un retur lung care nu te lasă să te apropii de fileu. Max, uriaşul blînd care vorbeşte măsurat, cu bun-simţ. Spune lucruri inteligente fără să dea senzaţia că stăpîneşte adevăruri abisale. A înţeles că oamenii îl simpatizează, considerîndu-l prelungirea rachetei lui Horia. Lui Max îi place căldura publicului de la Bucureşti. Sinceritatea lui. Nu se sfieşte să spună că la el, în Belarus, nu este aşa.

I-aş fi dorit mai mult şi mai des în tribună pe Năstase şi pe Ţiriac. Să îi ştim printre noi, să ne bucurăm de ei. Să vină să îşi vadă copilul care le poartă numele. Turneul. Cu un român printre finalişti în proba de dublu. Horia Tecău. Da, ştiu. Ştim, au ţinut să ne-o spună chiar ei, Horia nu se ridică la înălţimea pretenţiilor lor. De fapt, ce mare scofală a făcut şi băiatul ăsta cu dublul lui? A cîştigat 14 turnee ATP, a fost finalist încă de 13 ori? Iar acum vine şi ne dă peste nas cu modestia lui. Ce vrea să ne demonstreze? Cine ştie, poate vrea să ne arate că seriozitatea şi discreţia valorează cîteodată mai mult decît celebritatea planetară.

S-au împlinit 40 de ani de cînd Ilie Năstase cîştiga Roland Garros fără să piardă nici măcar un set. 40 de ani de cînd Ilie al nostru devenea liderul clasamentului ATP în varianta computerizată. Primul dintre ei. Unul dintre cei mai strălucitori jucători din istoria acestui sport. Este o sărbătoare? Nu neapărat, din moment ce sărbătoritul apare pe terenul central doar pentru partida demonstrativă şi festivităţile de premiere. A promis după finala de simplu că turneul de la Bucureşti va continua. Să îl credem, ce avem de pierdut?

Cu cîteva minute înainte de jongleriile consacrate ale lui Nasty, Bahrami şi compania, Tecău cîştigase greu finala de dublu alături de Max Mirnîi. A fost un meci complicat contra lui Dlouhy şi Marach, "dublişti" cu state vechi. Totul s-a decis în super tie-break în faţa unor tribune care se umpleau pe măsură ce se apropia finalul. Ceva însă nu mergea. Nu deznodămîntul finalei lui Horia îi aducea acolo pe cei mai mulţi, ci porţia de distracţie care urma. Este un sport cu tot mai mulţi adepţi, deci trebuie să ne înclinăm. Sau poate că nu?