Articol de Roxana Fleşeru - Publicat joi, 18 februarie 2016 00:00
A treia jucătoare a lumii a pierdut ieri în fața Anei Ivanovici cu 6-7(2), 2-6, în turul al doilea al turneului de la Dubai, unul pe care anul trecut reușea să-l câștige.
Simona a mers în Emiratele Arabe Unite în dorința de a recupera senzații. O oază familiară care să-i risipească îndoielile legate de jocul său, unul zdruncinat în 2016 de probleme medicale.
Adversara pe care i-au scos-o în cale sorții n-a fost una oarecare. Ana Ivanovici a învins-o în primul tur pe Daria Gavrilova și a venit la întâlnirea cu Simona Halep încrezătoare. Meciul dintre cele două a început dincolo de ora 20:00 la Dubai, asta și pentru că ziua de ieri a fost una marcată de fulgere, ploi și furtună.
Românca a intrat mai bine în meci, în timp ce Ana se concentra mai mult pe faptul că suprafață era încă udă și aluneca. "Mă simt ca pe gheață", a spus ea.
După trei game-uri, la scorul de 2-1 în favoarea româncei, meciul a fost întrerupt timp de 17 minute pentru a fi uscat terenul. După o discuție cu antrenorul său, Nigel Sears, care i-a spus să se concentreze pe tenisul ei și nu pe altceva, Ana a început să o agreseze pe Simona, iar forehand-ul său a produs multe pagube.
Au fost game-uri disputate, dar românca a ajuns în postura de a servi pentru primul set la 5-4. Nu a reușit să se impună, iar fostul lider mondial a egalat.
Aproape de tie- break, Halep a reușit timp de patru puncte să preia inițiativa, să fie agresivă, o stare de spirit pe care nu a putut să o prelungească și în tie-break, unde Ivanovici s-a impus cu 7-2.
În partea următoare, Simona Halep a lăsat-o și mai mult pe adversara să conducă schimburile, a jucat în ritmul său și chiar dacă a avut unele momente în care putea întoarce soarta nu a reușit să le fructifice.
După Australian Open, a venit și înfrângerea de ieri. Un început de an cu multe întrebări pentru Simona. Săptămâna viitoare urmează Doha.
ajunge pe 4
Înfrângerea încă de la primul meci de la Dubai înseamnă că Simona Halep va aluneca în clasament. Faptul că anul trecut se impusese aici face ca românca să piardă o zestre importantă de puncte.
Într-un clasament în timp real, Halep e deja pe 4, în spatele Agnieszkăi Radwanska. Ea putea fi depășită după turneul de la Dubai doar de Garbine Muguruza, care trebuia să ajungă în semifinale, dar aceasta a pierdut ieri seară și nu o mai poate depăși pe Halep.
N-a confirmat nici un trofeu
Simona Halep nu a reușit până acum să apere un trofeu cucerit într-un an precedent. Ea a cucerit până acum 11 trofee. Nürnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia în 2013, Doha și București în 2014 și Shenzhen, Dubai, Indian Wells în 2015. Românca a spus de mai multe ori că presiunea de a apăra un rezultat important e dificil de gestionat.
Suport diferit din tribune
Ca de fiecare dată la Dubai, Simona a avut parte de multă susținere din partea fanilor români. În loja româncei au stat Theo Cercel, Andrei Cristofor și Andrei Savu. Darren Cahill urmează să se alăture din nou echipei la turneul de la Indian Wells. Și Ana a avut susținători în tribune, iar în loja sa au stat preparatorul fizic și antrenorul Nigel Sears, dar şi logodnicul sârboaicei, fotbalistul german Bastian Schweinsteiger, care a trăit intens meciul.
"A fost un meci foarte greu. Primul set a fost o adevărată bătălie. Simona e o jucătoare grozavă. Cred că a fost printre cele mai bune meciuri ale mele. Am început greu pentru că am fost emoționată. Am jucat foarte bine pe forehand, dar am și servit bine"
Ana Ivanovici
14lovituri direct câștigătoare a reușit Simona Halep în meciul de ieri, în timp ce adversara sa a produs 26
36de greșeli neforțate a comis Simona Halep în partida de ieri, în timp ce Ivanovici 34
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro