SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Irina Bara a reușit surpriza la Roland Garros: „Visam la acest moment de aproape 20 de ani”

Irina Bara a obținut cea mai importantă victorie a carierei pe zgura de la Paris FOTO Guliver/GettyImages +2   FOTO
Irina Bara a obținut cea mai importantă victorie a carierei pe zgura de la Paris FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 29 septembrie 2020 20:06 / Actualizat marti, 29 septembrie 2020 21:16

Irina Bara, aflată pentru prima oară pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem, a trecut marți de croata Donna Vekic, favorită 26, cu 6-3, 6-4. În turul doi de la Roland Garros o va întâlni pe Alison Van Uytvanck (26 de ani, 65 WTA). 

Într-un an complicat, cu multe provocări, unii sportivi își ating visele copilăriei. Este cazul Irinei Bara, care anul acesta a reușit să se califice pentru prima oară pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem, iar azi a bifat și prima victorie. „Cred că visam la acest moment de când m-am apucat de tenis, de aproape de 20 de ani, în fiecare an am simțit că sunt mai aproape și știam că o să vină această zi", a spus Irina într-o videoconferință. 

Mai exact, jucătoarea din România a evoluat în calificările competițiilor de Mare Șlem de unsprezece ori înainte de ediția din acest an de la Roland Garros. Unde a ajuns după un parcurs soldat cu o finală la turneul ITF de la Cagnes-Sur-Mer. 

„Acolo au fost niște condiții total opuse față de ce trăim aici, la Roland Garros, erau 30 de grade, cald, soare, nu pot să compar cu cele 15 grade de aici, unde plouă și e vânt. Dar m-au ajutat foarte mult meciurile, mi-au dat o încredere foarte mare pentru Paris", a continuat jucătoarea în vârstă de 25 de ani. 

  • Sursă foto: Guliver/Getty Images

Irina Bara: „Am încercat să-mi fac jocul meu" 

Faptul că a avut trei meciuri în fazele preliminarii i-a fost de folos în partida cu Donna Vekic, 30 WTA. "Eram deja pregătită și nu m-au mai afectat ploaia, întreruperea, sunt destul de antrenată", a explicat Irina tăria mentală de care a dat dovadă, după ce prima sa partida pe tabloul unui turneu de Mare Șlem a fost fragmentată de averse puternice.

 Irina a fost curajoasă și a reușit să desfacă din prima jocul adversarei sale. „Ea a încercat să fie agresivă încă de la primele mingi, eu știam lucrul acesta, m-am pregătit pentru asta, am încercat să fiu foarte solidă, să variez, practic să-mi fac jocul meu, nu să evoluez în termenii ei, de la șold și plat și să o mișc cât mai mult", a explicat Irina. 

Victoria sa cu 6-3, 6-4 a fost una dintre surprizele zilei. „Meciul a fost destul de greu, știam că e o adversară periculoasă, indiferent de scor, chiar dacă aveam 6-3, 5-2, știam că dacă nu sunt atentă meciul se poate prelungi", a subliniat jucătoarea clasată pe poziția 142 în ierarhia mondială. 

Joi, ea se va duela cu belgianca Alison van Uytvanck, 65 WTA, obișnuită cu meciurile de pe tablourile principale și pe care românca nu a mai întâlnit-o până acum. 

„M-am bucurat foarte mult pentru această victorie, așa sunt eu, o persoană care nu arată prea mult ce simte, dar sunt extrem de bucuroasă" - Irina Bara 

5 jucătoare din Româniaau acces în turul al doilea la Paris din șapte "tricolore", ultima care și-a obținut biletul fiind Irina Bara

1,64 meste înălțimea Irinei Bara

Citește mai multe știri despre Roland Garros:

SIMONA HALEP - IRINA BEGU. Organizatorii de la Roland Garros au anunțat ordinea meciurilor de miercuri: când se joacă duelul 100% românesc

Ana Bogdan, descătușată după victoria din turul 1 de la Roland Garros: „Am avut multă presiune”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (12)
100002473541087
Danut Ognean  •  30 Septembrie 2020, 18:12

felicitari

cipinho79
cipinho79  •  30 Septembrie 2020, 11:08

bravo Irina, probabil cea mai mica de statura dar si cea mai frumoasa sportiva calificata in turul 2!

partea47mea
partea47mea  •  29 Septembrie 2020, 22:37
Postat de Cristian Baltaru pe 29 Septembrie 2020, 21:59

Înainte de a fi stelistă este româncă și șteiancă.

Adevarat! Mult succes!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează