SPORTURI  »  TENIS  »  WTA STUTTGART

Simona Halep, învinsă în semifinale la Stuttgart, după ce a avut șansa de a trimite meciul în decisiv

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat sambata, 29 aprilie 2017 17:10

Simona Halep a pierdut în fața nemțoaicei Laura Siegemund (locul 49 WTA), în semifinalele turneului WTA de la Stuttgart, scor 4-6, 5-7.

Simona a intrat greu în meci, iar nemțoaica a condus cu 4-0 în primul set. Românca a reușit trei game-uri la rând, însă nu a mai întors soarta primului act.

Setul al doilea a fost mult mai echilibrat, iar Halep a ratat două șanse de a trimite meciul în decisiv, la 5-4. Siegemund și-a revenit și a câștigat cu 7-5, iar în finală o va înfrunta în ultimul act pe Kristina Mladenovici (locul 19 WTA).

Franțuzoiaca a învins-o în semifinale pe Maria Șarapova, în trei seturi, 3-6, 7-5, 6-4. 

Halep și Siegemund se mai întâlniseră o singură dată până acum, tot la turneul de la Stuttgart, în optimile de finală de anul trecut. Jucătoarea germană s-a impus și atunci în două seturi, scor 6-1, 6-2.

Turneul de la Stuttgart este dotat cu premii în valoare totală de 760.000 de dolari și are loc în perioada 24-30 aprilie.

LIVETEXT » Simona Halep - Laura Siegemund 4-6/5-7

5-7! GAME-SET-MECI! Siegemund se impune după o roă și 43 de minute de joc.
5-5! Simona a avut două mingi de set, dar Siegemund a revenit incredibil și a câștigt patru puncte la rând!
Setul este relansat, iar jucătoarea germană servește pentru a reveni în avantaj.
5-4! Simona servește pentru set!
După break-ul de 4-3, românca a câștigat pe propriul serviciu, dar Siegemund nu a mai cedat și a rămas în set după ce și-a făcut serviciul.
4-3! Break Halep!
Este al cincilea break consecutiv în acest set, după două game-uri maraton, cu cinci mingi de break pe serviciul Simonei și două pe cel al lui Siegemund.
3-2! Break Halep!
Siegemund cedează și Simona este pentru prima oară la conducere în acest meci. Nemțoaica cere ajutorul antrenorului la pauza dintre game-uri.
2-1! Break Halep!
Românca este prima care face break în acest set. 
1-1!
Ambele jucătoare își câștigă game-urile pe propriul serviciu în startul setului secund.
A început setul al doilea.

4-6! SET SIEGEMUND. Simona a pierdut din nou pe propriul serviciu și nu a reușit să își ducă revenirea până la capăt.
4-5! Break Halep!
La 4-3, Simona a ratat lovitura care ar fi salvat mingea de break a lui Siegemund și i-a dat șansa nemțoaicei să servească pentru set. Totuși, românca a reușit un nou break și rămâne în set.
4-3! Break Halep!
Trei game-uri la rând reușite de Simona Halep, care capătă tot mai multă încredere în lovituri. Românca urmează la serviciu și poate restabili egalitatea.
4-1! Break Halep! Simona își fructifică prima minge de break în acest meci și câștigă un prim game. Românca servește pentru a reveni în meci.
4-0 pentru Siegemund!
Halep a salvat o minge de break în ultimul game, dar jucătoarea germană l-a câștigat pe cel de-al doilea și se distanțează pe tabelă.
2-0 pentru Siegemund.
Nemțoaica a câștigat game-ul inugural, pe propriul serviciu, iar apoi și-a fructificat și prima minge de break din acest meci.
Cele două jucătoare au ieșit la încălzire, iar meciul va începe în câteva minute.

Irina Begu a fost surclasată în semifinalele turneului de la Istanbul! (detalii AICI)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (88)
10204444699616941
Ion Ionescu  •  30 Aprilie 2017, 15:10
Postat de wowmashha pe 30 Aprilie 2017, 09:14

Halep este o nulitate in tenis .este cea mai anosta si mai plictisitoare jucatoare ever .sa fii declarata conform tuturor statisticilor drept cea mai slaba jucatoare aflata vreodata pe loc doi mondial in decursul ultimilor aproape 50 de ani spune multe .in traducere libera halep este o intrusa intre jucatoarele de top .multi ma injura pe mine sau ocolesc acest subiect insa statisticile nu mint .halep este o rusine .o jucatoare umflata .aroganta .mincinoasa .si tot timpul cand pierde bolnava si suferinda de cele mai crunte boli.:)))))) sa te bata siegemund in asa hal :)))) sa.ti dea scurte .sa faca misto de tine una aflata cu zecci de locuri in spate arata cat esti de pa .na .rama.urmeaza madridul adika turneul lui mustatea tiriak si cum halep e dea lui probabil ca si anul trecut ii va face ploile .mi.e scarba de tine halep .sau mai bine zis esti o scarba .

Daca Halep este o nulitate tu cum esti, bolovane? Iti spun eu: tu esti adevarata nulitate, un biet frustrat care isi numara monezile de 50 de bani din buzunar. Un neica-nimeni. Din pacate e tara plina de specimene ca tine, pe care le-as injura cum se cuvine, daca nu m-as lovi de cenzorii nordcoreeni de-aici.

ceaiuri
ceaiuri  •  30 Aprilie 2017, 13:37

inca un dus rece pt simona..a fost dominata categoric si poate isi da seama ca daca nu o sa progreseze o sa ii fie din ce in ce mai greu...cred ca juca mai bine inainte pana sa intre in top 10(mingi mai lungi)acum presiunea de a apara locul ocupat se vede in jocul ei...pb e ca de cativa joc are acelas joc si nu mai poate surprinde nici o jucatoare...

36918
36918  •  30 Aprilie 2017, 13:09

As cum Viata lui Pi (sau asa ceva) este cel mai prost film bun din toate timpurile, to asa si Halep e de departe cea mai slaba dintre toate jucatoarele ajunse sa fie "de top". Tot ce face de cind am inceput s-o urmaresc, adica de 2 ani, e acelasi lucru non-stop. Alearga stinga - dreapta pe linia de fund si salveaza / returneaza mingi. Daca Hererra se spune ca inventat catenacio-ul in fotbal, Halep poate ca nu a inventat counter-punching-ul in tenis, dar in mod sigur a aratat lumii intregi de ani de zile cum se poate cistiga la nivel inalt fara sa faci (si nici macar sa stii...) nimic altceva decit sa trimiti mingea inapoi de unde a venit. Joc la fileu, approach-ri, overhead-uri, un atac ceva acolo .... nimic. Drop-shot-uri ... toata lumea le face astazi (si s-a vazut ieri la Siegemund)... de unde ... ce-i aia? Ma intreb cum se poate ca unul ca Cahill sa nu schimbe nimic, dar nimic in jocul ei de doi ani de zile. Adica, daca pina acum a mers si-asa, adica cu datul mingii inapoi, las' ca o sa mearga si de acum incolo, probabil. Siegemund le-a aratat pe toate ieri, ca si cu Pliskova de altfel .... drop-shoturi, drive-volleyuri, serve and volley, atac, aparare, servici, de toate ... Halep ca de obicei, alerga in stinga dreapta si spera sa faca aia greseli. De titlul articolului ce sa mai zic ... "SH invinsa. ... dupa ce a avut sansa sa trimita meciul in decisiv"....Sa fie clar: "sa trimita meciul in decisiv" in contextul asta inseamna: sa se s

Vezi toate comentariile (88)
Comentează