Mergea vs Tecău, azi, de la 13:30, pentru un loc în marea finală de dublu » Cum se vede confruntarea prin ochii specialiştilor GSP

Comentariu de Roxana Fleşeru despre Florin Mergea. De la adolescentul care impresiona la tînărul care a fugit de tenis şi apoi la bărbatul care s-a redescoperit

Într-una dintre zilele de la Wimbledon, în timp ce scriam un text, urmăream pe monitor meciul din primul tur al lui Florin Mergea şi Rohan Bopanna. Vecina de birou, de la site-ul ucrainen Segodnia, mă întreabă: "Is this your guy?". Şi de la această întrebare am mai pus cîteva trăsături la portretul lui Florin Mergea. "E un tip atît de drăguţ. Anul trecut a jucat la dublu mixt cu Elina Svitolina", spune Olena Kaidalova, "Atît de atent şi înţelegător, fără să dea vreun minut vina pe partenera lui, aşa cum se întîmplă de obicei cînd sînt doi oameni în teren!". Am ajuns apoi la faptul că a cîştigat la Wimbledon la juniori, atît la dublu, cît şi la simplu, dar n-a reuşit să confirme rezultatele de atunci, că a avut perioade în care s-a lăsat de tenis. "Dar acum e aici, joacă, mulţi campioni de la juniori s-au pierdut şi apoi au abandonat", spunea Olena. O ziaristă care a văzut multe în tenis.

Da, aceasta ar fi putut să fie şi povestea lui Florin Mergea. Campion de trei ori la Wimbledon, finalist la Australian Open la juniori. Pierdut busolă şi carieră. A fost aproape să renunţe la atîtea clipe frumoase. Putea să piardă momentul de marţi, atunci cînd i-a învins pe fraţii Bryan, cei care domină de ani buni proba de dublu, şi s-a calificat în semifinale la All England Club. Un turneu care i-a adus atît de multe.

"Să nu mai asculte de nimeni"

La 18 ani, lumea îi desena un viitor în culori vii. Avea talent, o uşurință incredibilă de a lovi mingea şi un rever cu o mînă senzațional. Visa la multe lucruri, dar tenisul a fost cel care i-a adus multă tristeţe. Dacă ar da timpul înapoi şi ar putea să-i împărtăşească adolescentului Florin Mergea din toată experienţa dureroasă pe care a acumulat-o timp de opt ani, el i-ar spune "să nu mai asculte de nimeni şi să facă ce trebuia să facă. Exact ce fac acum puteam să fac şi atunci, dacă aveam liniştea necesară, chiar mai mult".

Prins între părinţi şi propriile aşteptări, el a pierdut plăcerea de a juca, tenisul devenise o corvoadă. La finalul lui 2009, la 24 de ani, a ales să se oprească o perioadă. Sîcîit de accidentări recurente şi kilograme în plus, Florin a luat o decizie radicală la mijlocul lui 2010. Să lase în urmă tenisul. Să uite de anii pe care i-a sacrificat şi să-şi vadă de viaţa lui.

Focul reaprins

S-a căsătorit cu Daiana în 2009 şi din cariera lui rămăsese doar un nume înscris pe nişte table verzi lîngă Terenul Central de la All England Club, acolo unde sînt trecute numele cîştigătorilor de la juniori. Însă acea scînteie pe care o îngropase undeva, departe de sufletul său, a scăpărat din nou la mijlocul lui 2011 şi cu ajutorul soţiei sale a revenit la forma fizică optimă. Nu era însă de ajuns. Cum timpul trecuse, nu mai avea cum să-şi construiască o carieră la simplu. A ales dublul, la fel ca şi Horia Tecău.

Pentru asta e nevoie de parteneri, dar şi de multă răbdare. Pentru că trebuia să o ia de la început, prin turnee mici. Timp de jumătate de an a călătorit prin România, Germania şi Austria alături de Victor Mugurel Anagnastopol. Şi tot în acel an îl înfrunta pe fostul său partener, Horia Tecău, la Bucureşti. Cel care ajunsese în finală la Wimbledon şi care avea să se impună şi la Bucureşti. Atunci a spus şi că Horia a fost cel care l-a părăsit în 2008 pentru Yves Allegro şi că el nu ar fi făcut aşa ceva cu nimeni. Uşor-uşor, a înţeles cum e cu jocul de dublu, în 2012 schimbînd şase parteneri.

Rezultatele se adună

A continuat să joace în turnee mici pentru a urca în clasament, iar în 2013, spre final, a venit şi primul titlu al carierei, la Viena, alături de Lukas Rosol. În 2014, alte două trofee poposeau în vitrina lui, la Vina del Mar, cu Oliver Marach, şi la Hamburg, cu Marin Draganja. Tot cu croatul avea să ajungă pînă în semifinale la Roland Garros.
Încet-încet, cariera lui s-a aşezat, au venit şi victoriile în faţa fraţilor Bryan şi colaborarea cu Rohan Bopanna, unul dintre cei mai buni jucători de dublu. La primul lor turneu, la Casablanca, au ajuns în finală, apoi s-au impus la Madrid. Un turneu de Masters 1000. Cîteva săptămîni mai tîrziu, pe iarba de la Stuttgart, venea altul, iar acum semifinale la Wimbledon. "Am un partener bun, se vede că ne înţelegem bine, mai ales că primul nostru trofeu împreună a venit la Madrid, pe zgură, o suprafaţă pe care Rohan n-o prea îndrăgeşte".

Olena Kaidalova avea dreptate. Cel mai important e că Florin Mergea e la Wimbledon şi că joacă şi nu se află undeva, departe, regretînd că nu şi-a mai acordat o şansă.

"A fost un rezultat extraordinar să cîştigăm la juniori, mai ales de unde veneam, nu era nici un ajutor în România, să cîştigi Wimbledonul era ca şi cum ai deveni acum numărul unu în lume"
Florin Mergea

"Pe iarbă ori te simţi bine, ori nu te simţi bine, nu prea există cale de mijloc, pur şi simplu mi-a plăcut de la început"
Florin Mergea

5 trofeea cîştigat la dublu Florin Mergea în carieră

Cînd alegi drumul bun

Comentariu de Luminiţa Paul despre Horia Tecău. Românul a știut cînd să-și schimbe prioritățile în carieră, mergînd pe proba de dublu. Și rezultatele i-au îndreptățit copios decizia

Pare un copil mare, la cei deja 1,93 metri ai săi. Într-un fel, chiar e, deși, la 18 ani, lumea te înalță în rang, te numește adolescent. E subțirel în tricoul roșu-portocaliu și pantalonii albi de trening. Timp suficient în față ca să crească, să devină puternic. Acum însă, e doar un foarte tînăr jucător care începe să primească atenție datorită rezultatelor sale de la juniori. Tocmai s-a întors din Ecuador, de la Quito, unde, alături de Florin Mergea, a adus un punct României în barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis. Are în vitrină două trofee la dublu la Wimbledon plus unul de finalist la Australian Open.

Sîntem în septembrie 2003, la Constanța, într-o zi frumoasă și aurie de toamnă incipientă. Briza mîngîie fețele, stăm în port, la o cafea, noi, și un pahar de apă minerală, el, din care abia soarbe două guri. La finalul discuției, scoate un portmoneu maro de piele, oferindu-se cu o politețe impecabilă să achite nota. Abia se lasă convins că nu e cazul, doar noi propuseserăm să stăm acolo. Aceeași politețe a rămas neatinsă, neschimbată, de, iată, aproape 12 ani. Timp în care au mai existat cîteva pahare cu apă, mai ales pe final de sezon, la ora bilanțului.

Sfaturi de la un lider

S-au spus multe atunci, dar o anumită chestiune mi-a rămas în minte. Povestea Horia că, în perioada petrecută la academia lui Nick Bollettieri din Florida, stătuse de vorbă Max Mirnîi și acesta îi oferise sfaturi înțelepte. Bielorusul era numărul unu mondial la dublu, avea deja două titluri de Mare Șlem și alte două la mixt în palmares. El i-a explicat că important e să-ți găsești drumul. Poți începe cu dublul și apoi să treci la simplu, dacă simți nevoia, așa cum făcuse el. Sau invers. Nu contează, atîta vreme cît muncești mult și serios și vrei să fii mereu mai bun.

Trecerea la seniori a fost aspră pentru Tecău, ca pentru mulți alți juniori de succes. Succesul nu s-a translatat, pur și simplu. Dimpotrivă, a intrat într-o lume dură, în care clasamentul se clădea cu puncte adunate în turnee mici, disputate unde nici nu-ți trece prin cap. În Arabia Saudită, unde se juca de la 10 dimineața pentru că în miezul zilei erau 50 de grade Celsius și aerul fierbea. În tot felul de orășele americane, împrăștiate prin toate statele, din Hawaii pînă-n Alaska. În Buhara, orașul minunatelor covoare, unde a ajuns cu peripeții demne de "Să te ții alergătură!" a lui Dave Eggers.
În căutarea partenerului

La un moment dat, a realizat că e o fugă neproductivă, că locul lui e, mai degrabă, la dublu, acolo unde serviciul și jocul la fileu, punctele sale forte, îl recomandă, îl ajută. Și a ales bine. A contat, deși era foarte tînăr pentru această probă considerată a experienței, a rutinei, pe ajutor încă de la început. Primele finale le-a reușit în 2009, la 24 de ani, alături de doi români: Andrei Pavel, la Kitzbuhel, și Victor Hănescu, la Stuttgart. A căutat mereu un partener stabil, alături de care să construiască o colaborare solidă. A fost Ross Hutchins pe finalul lui 2009, Andre Sa la începutul lui 2010, dar pînă la urmă a fost Robert Lindstedt. Suedezul ceva mai vîrstnic decît el, aflat de asemenea în căutarea unei explozii în carieră.

Au evoluat împreună trei ani, timp în care au cucerit 10 titluri, au ajuns de trei ori la rînd în finală la Wimbledon, s-au calificat în două rînduri la Turneul Campionilor. Au învățat lucruri unul de la altul, apoi au decis că a sosit momentul saturației, că e mai bine să-și continue carierele pe drumuri separate. Și, imediat, pentru Horia s-a continuat un cerc care începuse să se traseze mai demult, în vremea adolescenței. Atunci, în 2012, a fost sunat de Max Mirnîi, omul cu sfaturile bune din perioada adolescenței. Acesta i-a propus să joace împreună în sezonul următor. Ce onoare!

Anul progresului

Și așa a venit un an în care, chiar dacă n-au cucerit decît trei titluri și au fost doar rezerve la Turneul Campionilor, cred că Horia a învățat și a progresat cel mai mult.

Alături de Lindstedt, își ascuțise jocul la fileu, împreună cu Mirnîi a umplut acele goluri care încă existau. A devenit extrem de competitiv la retur, dovadă că, la punctul decisiv, hotărîseră ca Horia să stea mereu la retur. Și-a crescut loviturile din spatele terenului, pe care altădată nu le putea susține prea mult, și-a nuanțat voleul, a devenit mai bun, mai complet. Așa cum a prevăzut Max în 2003 că se va întîmpla, dacă face ceea ce trebuie.

Iar următorul partener, cel actual, Jean-Julien Rojer, îi este și un bun prieten. Cineva pe care îl cunoaște de mult, din anii de început ai carierei, și cu care s-a înțeles mereu foarte bine. De aceea au și avut răbdare anul trecut, chiar dacă nu au reușit prea mult în turneele de Mare Șlem. Au compensat cu 8 titluri și cu convingerea că "the best is yet to come". Ceea ce se vede în 2015.

"Acea experiență de la juniori a lăsat urme adînci pentru că atunci cînd am revenit aici, în 2009, alături de Andrei Pavel, mă simțeam ca și cum nu aș fi făcut nici o pauză"

"Multă lume zice: ce păcat că ai pierdut trei finale, dar eu nu am rămas numai cu asta, ci și cu meciurile pe care le-am parcurs pînă acolo"

25 de titluri la dublu are Horia Tecău în carieră