SPORTURI  »  TENIS  »  REACŢII

Nume mari din lumea tenisului susţin introducerea probei video la fotbal

Articol de GSP - Publicat marti, 29 iunie 2010 00:00

Nume mari din tenisul mondial şi-au exprimat părerea despre controversele apărute în lumea fotbalului, după ultimele greşeli comise de arbitrii în meciurile de la Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud.

Liderul mondial al clasamentului masculin, Rafael Nadal, consideră necesară introducerea probei video în fotbal, mai ales după ultimele controverse apărute pe seama acestui subiect. Ibericul a adăugat că fotbalul ar trebui să se inspire din tenis şi să admită un număr de reluări video pentru a tranşa litigiile dintr-un meci, acest lucru fiind util pentru evitarea defavorizării unei echipe.

"Ar trebui folosit "hawk-eye" sau altceva de genul acesta. Toate sporturile din lume beneficiază de tehnologie, aşa că fotbalul ar trebui să folosească asta curînd, mai ales în asemenea competiţii. Cupa Mondială este o dată la patru ani. Al doilea gol al Angliei a fost corect şi meciul s-ar fi putut schimba complet. Poate Anglia ar fi fost în sferturi dacă acea fază ar fi fost judecată altfel. Cred că FIFA trebuie să schimbe ceva", a spus Nadal. 

Şi Roger Federer susţine ideea de asistenţă video pentru arbitrii pe terenurile de fotbal. Elveţianul este de părere că "sportul-rege" ar trebui să beneficieze de avantajele tehnologiei, mai ales că, în anumite situaţii, deciziile greşite pot influenţa decisiv soarta unei competiţii.  Deşi nu este adeptul procedurii "hawk-eye" în tenis, Federer recunoaşte că, în fotbal, lucrurile sunt total diferite în comparaţie cu ceea ce se întîmplă în tenis.

"Un forehand neacordat nu schimbă decisiv situaţia într-un meci de tenis, în timp ce un gol neacordat poate decide învingătoarea într-o competiţie importantă. Uneori am probleme cu fotbalul, pentru că există atît de multe greşeli de arbitraj. Nu îi acuzaţi pe arbitri, cîteodată sunt departe de ceea ce se întâmplă. Atît de multe goluri sunt acordate deşi nu sunt valabile şi altele nu sunt acordate chiar dacă ar trebui. Este frustrant pentru fani. Am impresia că situaţia necesită o schimbare", a afirmat Roger Federer.

Nici Serena Williams, numărul unu mondial, nu a rămas indiferentă la ultimele întîmplări din lumea fotbalului. După meciul din optimi, Germania-Anglia, americanca şi-a exprimat regretul cu privire la decizia luată de arbitrul partidei care a anulat un gol valabil pentru englezi. Totuşi, Serena nu îi învinovăţeşte pe cei tuşieri, ci crede că ar trebui să se apeleze la proba video.

"Decizia de la meciul cu Anglia a fost revoltătoare. A fost însă o eroare umană. Oamenii nu pot fi perfecţi, de aceea există tehnologia. Nu înţeleg cum se face că în prezent nu există o tehnologie mai bună. Poate ar fi fost total diferit dacă scorul devenea 2-2", a declarat Williams.

Reacţiile tenismenilor au apărut după greşelile comise de arbitrii în optimile de finală ale Cupei Mondiale. Golul nevalidat al englezului Frank Lampard în meciul cu Germania şi reuşita din offsaid a argentinianului Carlos Tevez în poarta Mexicului, la Cupa Mondială, au relansat dezbaterile referitoare la necesitatea introducerii probei video în arbitraj, solicitare neagreată de International Board şi de FIFA. 

       

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează