Articol de Luminiţa Paul - Publicat vineri, 02 octombrie 2015 00:00
Ieri, Serena Williams, liderul mondial, a anunţat că nu va mai juca în acest sezon. Astfel, românca va prelua postura de număr unu la Singapore. De-a lungul anilor, de numai 5 ori românii au fost cap de serie 1 la turnee importante
Anul trecut, la prima ei participare la Turneul Campioanelor, Simona Halep a fost favorită numărul 4. S-a prezentat la tragerea la sorţi a grupelor surîzătoare, îmbrăcată într-o rochiţă colorată, apoi a făcut un concurs excelent, ajungînd pînă în finală. Şi asta după ce îi administrase în grupe o înfrîngere severă liderului mondial, Serena Williams, 6-0, 6-2. Rezultat ce a înconjurat lumea în cîteva secunde, păstrînd ecouri puternice şi în zilele următoare.
Cu cîteva luni înainte, românca se simţise copleşită de presiune la US Open, unde fusese cap de serie 2, cu reflectoarele aţintite spre ea, cu aşteptările sus, cu întrebările înghesuindu-se de la zi la zi. Pierduse în turul al 3-lea, la Mirjana Lucici-Baroni. Anul acesta, ea a aterizat la New York tot ca favorită 2, şi a gestionat lucrurile mult mai bine, atingînd semifinalele şi reuşind cea mai bună performanţă personală la Flushing Meadows, dar şi pe aceea a unei românce în ultimii 18 ani.
Decizie dificilă
Niciodată însă, pînă acum, Simona nu a fost favorită principală la un turneu superimportant. Premiera se va produce la Singapore, la finele lunii octombrie, şi a devenit posibilă după ce Serena Williams a anunţat ieri că nu va mai juca nimic în 2015. Adică Beijing şi Turneul Campioanelor. "Nu e nici un secret că am evoluat accidentată aproape tot anul – că a fost cotul, genunchiul sau, în momentele finale ale unui anumit meci de la Flushing Meadows, inima", a explicat americanca, referindu-se la semifinala cedată în faţa Robertei Vinci.
"Vreau să concurez cît de bine şi cît de mulţi ani pot. De aceea, voi face un pas activ şi mă voi retrage din turneele de la Beijing şi Singapore pentru a-mi proteja sănătatea, pentru a-mi lua timpul necesar vindecării", a adăugat ea, încheind: "E o decizie dificilă, dar e una pe care am luat-o din dragoste pentru sport".
Şase locuri la bătaie
Forfait-ul Serenei o va pune pe Halep în capul listei favoritelor la Singapore. După româncă, în clasamentul WTA se află Maria Şarapova, care nici ea nu va participa însă la Beijing, din cauza unei accidentări la braţ. Apoi, vine Petra Kvitova, dar la o distanţă de aproape 3.000 de puncte de Simona, imposibil de anulat în timpul rămas pînă la Turneul Campioanelor. Deocamdată, calificate sînt doar Williams (retrasă), Halep şi Şarapova. Cele mai mari şanse de a fi la Singapore le au, în continuare, Kvitova, Lucie Safarova, finalista de la Roland Garros, Flavia Pennetta, campioana de la US Open, urmate de Angelique Kerber, Carla Suárez Navarro, Agnieszka Radwanska, Karolina Pliskova, Garbiñe Muguruza.
De doar 5 ori cap de listă
De-a lungul timpului, în puţine ocazii vreo jucătoare sau vreun jucător român au fost favoriţi principali la turnee importante de tenis, de genul Turneul Campionilor sau concursuri de Mare Şlem. De cele mai multe ori, onoarea i-a revenit lui Ilie Năstase, care a fost şi primul lider mondial din istorie la introducerea clasamentului computerizat.
Australian Open |
1979 Virginia Ruzici 1 |
Roland Garros |
1970 Ilie Năstase 1 |
1974 Ilie Năstase 1 |
1977 Ilie Năstase 1 |
Wimbledon |
1973 Ilie Năstase 1 |
Capi de serie 2 au fost românii în 8 rînduri, cel mai recent la US Open 2015, prin Simona Halep.