Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 septembrie 2010 00:00
Rafael Nadal, Novak Djokovic, Fernando Verdasco şi David Ferrer s-au calificat în turul doi al turneului de Grand Slam de la US Open. Chiar dacă principalii favoriţi au mers mai departe, în cea de-a doua zi de la US Open au existat şi surprize pe tabloul masculin.
Chiar dacă a cîştigat două seturi la tie-break, Rafael Nadal, principalul favorit al turneului, a reuşit să debuteze cu dreptul la US Open. Ibericul l-a învins pe Teymuraz Gabashvili (RUS), cu 7-6, 7-6, 6-3.
"Am avut cîteva greşeli la mingiile de break şi de aceea am ajuns să joc de două ori în tie-break. Totuşi, m-am descurcat bine şi este important. Îmi oferă încredere", a declarat Nadal la finalul meciului.
Novak Djokovic, favorit trei, a avut o misiune mai grea în faţa compatriotului Viktor Troicki. Sîrbul a fost nevoit să ajungă în setul decisiv pentru a putea obţine calificarea în manşa secundă, partida încheindu-se cu scorul de 3-6, 6-3, 6-2, 5-7, 3-6, după trei ore şi patruzeci de minute.
Marcos Baghdatis (CYP, 16), Ernests Gulbis (LAT, 24), Radek Stepanek (CZE, 28) şi Juan Monaco (ARG, 30) au fost eliminaţi încă din manşa inaugurală. Cipriotul a fost învins de Arnaud Clement (FRA), după o partidă de cinci seturi (3-6, 6-2, 6-1, 4-6, 5-7), fiind singurul dintre cei patru capi de serie eliminaţi care a ajuns în actul decisiv.
Ernests Gulbis (LAT, 24) şi Juan Monaco (ARG, 30) au cedat în faţa adversarilor în minimum de seturi. Letonul nu a putut să treacă de Jeremy Chardy (Franţa), în timp ce argentinianul a pierdut în faţa lui Peter Polansky (Canada), cu 2-6, 6-7, 3-6. Chiar dacă a cîştigat un set, Radek Stepanek nu a reuşit să-l învingă pe Julien Benneteau care s-a impus cu 6-4, 6-2, 4-6, 6-4.
REZULTATE ZIUA A DOUA
Rafael Nadal (ESP, 1) - Teymuraz Gabashvili (RUS) 7-6, 7-6, 6-3
Viktor Troicki (SRB) - Novak Djokovic (SRB, 3) 3-6, 6-3, 6-2, 5-7, 3-6
Marcos Baghdatis (CYP, 16) - Arnaud Clement (FRA) 3-6, 6-2, 6-1, 4-6, 5-7
Kristof Vliegen (BEL) - James Blake (SUA) 3-6, 2-6, 4-6
Fabio Fognini (ITA) - Fernando Verdasco (ESP, 8) 6-1, 5-7, 1-6, 6-4, 3-6
Jan Hajek (CZE) - Mardy Fish (SUA, 19) 0-6, 6-3, 6-4, 0-6, 1-6
Maximo Gonzalez (ARG) - Denis Istomin (UZB) 5-7, 5-7, 1-6
Eduardo Schwank (ARG) - Robby Ginepri (SUA) 6-4, 7-6, 4-6, 6-3
Tommy Robredo (ESP) - Lukas Rosol (CZE) 6-4, 6-3, 6-1
Feliciano Lopez (ESP, 23) - Santiago Giraldo (COL) 6-4, 6-4, 6-4
David Ferrer (ESP, 10) - Alexandr Dolgopov (UKR) 6-2, 6-2, 6-3
Benjamin Becker (GER) - Daniel Brands (GER) 7-6, 7-6, 6-4
Jarkko Nieminen (FIN) - Daniel Gimeno-Traver (ESP) 6-7, 4-6, 3-6
Rainer Schuettler (GER) - Benoit Paire (FRA) 3-6, 3-6, 6-4, 6-3, 6-7
Florent Serra (FRA) - Florian Mayer (GER) 7-5, 6-2, 6-0
David Nalbandian (ARG, 31) - Rik De Voest (RSA) 7-6, 3-6, 6-4, 6-7, 6-4
Juan Monaco (ARG, 30) - Peter Polansky (CAN) 2-6, 6-7, 3-6
Philipp Petzschner (GER) - Dusan Lojda (CZE) 6-3, 6-1, 6-1
Jeremy Chardy (FRA) - Ernests Gulbis (LAT, 24) 6-2, 7-6, 6-4
Radek Stepanek (CZE, 28) - Julien Benneteau (FRA) 4-6, 2-6, 6-4, 4-6
Pere Riba (ESP) - Adrian Mannarino (FRA) 6-3, 1-6, 4-6, 6-4, 6-7
Pablo Cuevas (URU) - Julio Silva (BRA) 7-6, 6-1, 6-2
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!