Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 octombrie 2010 00:00
Perechea Alexandra Dulgheru/Monica Niculescu s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Moscova, turneu dotat cu premii în valoare de un milion de dolari.
Cele două românce, care joacă pentru prima dată în această formulă la o competiţie importantă, au învins, cu scorul de 6-3, 6-2, cuplul Olga Savchuk/Vladimira Uhlirova (Ucraina/Cehia), într-un meci care a durat 69 de minute.
În sferturi de finală , adversarele româncelor vor fi Gisela Dulko şi Flavia Pennetta (Argentina/Italia), cap de serie numărul unu.
Pe tabloul de simplu, Alexandra Dulgheru a fost eliminată încă din primul tur, după ce a pierdut în faţa reprezentantei gazdelor, Maria Kirilenko, cap de serie numărul şase, cu scorul de 2-6, 2-6.