Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru - Publicat miercuri, 26 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat marti, 25 noiembrie 2014 22:07
El a lucrat vreme de patru ani cu Sorana Cîrstea, timp în care a evoluat, fiind mereu în contact cu echipa de antrenori de la Adidas.
Sorana Cîrstea a fost cea care a deschis un nou drum pentru jucătoarele din România. La finalul lui 2010, ea a ales să colaboreze cu Victor Ioniţă. Un jucător care în toată cariera sa n-a trecut de nivelul challenger-urilor.
A jucat doar de două ori pe tabloul principal al unui turneu ATP, la Umag în 2005 şi la Bucureşti în 2006, pierzînd de fiecare dată în primul tur. A încercat să urce şi pe tablourile concursurilor de Mare Şlem, dar a fost învins în primul tur al calificărilor la Australian Open, Roland Garros sau Wimbledon.
Cea mai înaltă poziţie în clasamentul ATP a fost 187. În 2004, a fost convocat şi în echipa de Cupă Davis a României pentru întîlnirea cu Canada, el jucînd la dublu alături de Florin Mergea şi la simplu, cîştigînd prin abandonul adversarului.
De ce l-a ales Sorana pe Victor Ioniţă? Poate şi pentru că la nivel mondial era un trend ca jucătoarele să-şi ia antrenori tineri, care au petrecut nişte ani în circuit, chiar dacă nu au avut rezultate notabile.
"Este în folosul meu pentru că mingea vine altfel de la un băiat. Apoi, e foarte bine pentru că foştii jucători înţeleg ce se întîmplă cu tine şi vin cu o viziune nouă, mai potrivită zilelor noastre. Sînt mai deschişi şi nu trebuie să le explicăm ce simţim. În plus, se ocupă şi de lucrurile care vin pe lîngă, ne uşurează nouă mult situaţia. Ei sînt tineri şi îşi doresc foarte mult să aibă rezultate la început de nouă carieră, de aceea sînt dispuşi să facă mult efort, să călătorească poate 300 din 365 de zile ale unui an. Pentru că şi ca antrenor e foarte greu să fii plecat atîta vreme", spunea Sorana la finalul lui 2012.
A învăţat multe
Deja lucrau împreună de un an şi patru luni şi ea încheiase sezonul pe cel mai bun loc al carierei. "Avem o rutină foarte bună, mă înţeleg excelent cu Victor pentru că am ajuns în punctul în care el ştie cum reacţionez, iar eu ştiu ce vrea de la mine", a adăugat ea.
Un an mai tîrziu, Sorana termina sezonul pe poziţia 22. Însă lucrurile nu au mai mers la fel de bine în 2014, ea alunecînd pînă pe locul 93. Sorana şi Victor au decis că e timpul să se despartă.
Astfel că braşoveanul în vîrstă de 31 de ani va lucra sezonul următor cu Simona Halep, a treia jucătoare a lumii. La început de an, el va fi ajutat la trei turnee şi de Tomas Högstedt. O situaţie cu care Victor e obişnuit pentru că în timpul în care a pregătit-o pe Sorana, el a fost tot timpul în contact cu antrenorii din programul Adidas Player Development. Fie că a fost vorba de Sven Groneveld sau de Darren Cahill. "L-au ajutat mult şi pe Victor să se obişnuiască, învaţă multe de la ei", povestea Sorana în 2012.
Provocarea va fi însă mult mai mare acum pentru Ioniţă, care va alături de numărul 3 mondial. Provocarea pe care, de fapt, şi-o doreşte fiecare antrenor.
Pasiune comună
Pe Simona Halep şi Victor Ioniţă îi mai leagă ceva în afară de tenis. Amîndoi adoră să meargă la pescuit. După eliminarea în turul al treilea la US Open, ea a mers să se relaxeze în Deltă. "După această eliminare, m-am întors acasă, unde am făcut o pauză de cîteva zile. Apoi am mers la pescuit, ceea ce nu prea mai am timp să fac în timpul anului", a spus atunci Simona. Pe profilele de Facebook ale amîndurora sînt poze cu capturile adunate.
Nu e singurul
Sorana Cîrstea sau Simona Halep nu sînt singurele jucătoare din România care au apelat la serviciile unor foşti jucători care nu au reuşit rezultate notabile, dar care s-au reorientat spre antrenorat. Irina Begu e antrenată de Adrian Cruciat şi de Artemon Apostu Efremov. Nici unul dintre ei neajungînd în prima sută ATP, dar care au ajutat-o enorm pe Irina să revină în elită după o accidentare la umăr. Marius Copil a fost antrenat şi el o perioadă de Gabriel Moraru. Chiar Halep a colaborat o vreme cu Andrei Mlendea, de asemenea fost jucător.
Contră cu Nestor
În 2004, la singura sa convocare în echipa de Cupa Davis a României, Ioniţă a provocat o controversă cu liderul mondial de dublu de la acea vreme Daniel Nestor.
"Nu m-a impresionat, sînt alţii mai buni decît el, asta e părerea mea personală. Mirnîi joacă de două ori mai bine", a spus românul după meciul de dublu, cîştigat de canadienii Nestor şi Niemeyer în 4 seturi. "E bun, dar nu e de pe altă planetă. Eu sînt numărul 326, iar el e numărul unu, dar nu cred că diferenţa dintre noi a fost aşa de mare încît să nu putem să stăm în teren. Nu mi-e frică de el".
Vizibil iritat, Nestor a replicat: "Am auzit că un jucător tînăr, care evoluează mai mult în turnee futures, a spus că nu e impresionat de jocul meu. Cînd ai cîştigat atîtea turnee cîte am cîştigat eu şi eşti lider mondial, e jignitor să se facă o astfel de afirmaţie la adresa ta". Chiar şi după 10 ani, canadianul ţine minte acel incident şi îl evocă din cînd în cînd apropiaţilor.