Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 octombrie 2010 00:00
Roger Federer îşi doreşte să redevină numărul unu în clasamentul ATP. După ce a ajuns în finala turneului de la Shanghai şi a urcat pe locul doi, elveţianul participă în această săptămînă la Stockholm.
Considerat cel mai bun tenismen din toate timpurile, Roger Federer a declarat că pentru el a fi pe locul doi sau trei sau chiar mai jos nu reprezintă nimic.
"Pentru mine dacă nu eşti numărul unu nu însemni nimic. După ce am fost liderul ATP mult timp este normal să îţi doreşti din nou să revii în vîrful ierarhiei. Mă antrenez din greu, joc meciuri şi întotdeauna vor exista oameni care să mă susţină, copii care să vrea un autograf, o poză...şi toate astea mă motivează”, a spus Roger Federer.
"În trecut aveam recorduri de victorii împotriva unor jucători de top. Îmi amintesc că la un moment dat am bătut 24 de jucători din top 10. De fiecare dată am fost în finală şi am cîştigat cele 24 de finale. Dar nu poţi să fii tot timpul acolo sus”, a adăugat fostul lider mondial.