Articol de Roxana Fleşeru - Publicat marti, 19 aprilie 2011 00:00 / Actualizat marti, 19 aprilie 2011 13:08
Jucătorul de tenis care se numără printre puţinii care au reuşit să adune toate trofeele de Mare Şlem s-a confruntat cu o boală gravă
Juca tenis cînd nici unul dintre jucătorii de azi din Top 100 nu era născut, dar numele său va rămîne mereu în istoria tenisului. Este printre cei şapte care au reuşit să cîştige toate cele patru turnee de Mare Şlem. De fapt, a fost al patrulea care a realizat acest lucru, după Fred Perry, Don Budge şi Rod Laver. Mai tîrziu s-au adăugat pe listă Andre Agassi, Roger Federer şi Rafael Nadal. Are un record de 28 de trofee de Mare Şlem, 12 la simplu şi 16 la dublu. Este singurul care a izbutit să adune toate distincţiile de Grand Slam atît la dublu, cît şi la simplu. Numele lui este Roy Emerson şi s-a născut în Australia.
La 74 ani de ani, cînd este provocat să vorbească despre marile sale victorii, nu menţionează nici una dintre cele de pe terenul de tenis. Lupta cea mai mare pe care a cîştigat-o a fost cea cu cancerul. În 2006, după un control de rutină, a fost diagnosticat cu cancer la prostată. "A fost cel mai mare succes din viaţa mea pentru că la început credeam că o să fiu înfrînt. Mereu am fost un luptător şi nu m-am predat atît de uşor. Am acceptat să fie testat pe mine un nou sistem de chirurge robotică dezvoltată de doctorul David Samadi din New York. A fost cea mai bună decizie din viaţa mea", a spus australianul, în cotidianul As. La cinci ani de la operaţie e complet vindecat şi se bucură de viaţă şi de amintirile pe care le are din tenis.
Emerson s-a născut în 1936 la Blackbutt, într-o familie de fermieri. În fiecare zi, copilul înalt şi slab de atunci se trezea dimineaţa devreme pentru a mulge vacile, o sută pe zi, spune el."Acest lucru m-a ajutat enorm pentru a-mi întări muşchii de la mîini.", afirmă fostul jucător. Pe lîngă aceste activităţi, Roy avea timp şi să joace tenis pe un teren aflat în curtea casei sale. Văzînd cît de bine se descurca, părinţii au decis să se mute la Brisbane pentru a-i oferi mai multe şanse micuţului. Şi nu au greşit fiindcă Emerson avea să devină o legendă.
Toate titlurile sale de Mare Şlem au fost cucerite înainte de era open, atunci cînd le era permis să dispute astfel de competiţii doar jucătorilor amatori. Adversarii se temeau de Emerson pentru că era rapid, pentru că acoperea foarte bine terenul şi pentru că avea abilităţi axtraordinare la voleu. "Puterea jucătorilor de pe vremea mea stătea în forţa serviciului şi în calitatea voleului", a spus Roy. Pe lîngă aceste calităţi, Emerson a dus întruchipat tiparul jucătorul de tenis australian de atunci: niciodată să nu spui ««niciodată»», dragostea pentru petreceri şi credinţa că o dată ce ai intrat pe teren trebuie să joci bine, nici o scuză nu era permisă.
Australianul e ancorat bine în tenisul actual şi afirmă că Nadal este cel mai bun jucător al lumii. "E greu să spui acum cine e cel mai bun pentru că Nadal şi Federer domină tenisul mondial, iar Novak Djokovici e alternativa la dominaţia lor, dar dacă trebuie să dau un răspuns unic, acela e Nadal. Spaniolul e un jucător extraordinar. Cred că atitudinea sa mentală depăşeşte puterea fizică şi acest lucru îl face şi mai mare, trebuie doar să vezi cum luptă pentru fiecare punct", a subliniat Emerson, care acum doar priveşte jocul pe care l-a iubit atît de mult şi care l-a învăţat şi cum să lupte şi să învingă cancerul.
Povestea lui Roy Emerson continuă.
Titlurile de Mare Şlem ale lui Roy Emerson
simplu
Australian Open 1961, 1963, 1964, 1965, 1966, 1967
Roland Garros 1963, 1967
Wimbledon 1964, 1965
US Open 1961, 1964
dublu
Australian Open 1962, 1966, 1969
Roland Garros 1960, 1961, 1962, 1963, 1964, 1965
Wimbledon 1959, 1961, 1971
US Open 1959, 1960, 1965, 1966