Articol de GSP - Publicat marti, 20 iulie 2010 00:00
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ruxandra Dragomir a declarat că bugetul necesar organizării partidei din cadrul barajului pentru Grupa Mondială a Cupei Davis, dintre România şi Ecuador, este de aproximativ 130.000 de euro.
"Bugetul estimativ pentru organizarea meciului de Cupa Davis va fi de aproximativ 130.000 de euro, acesta putînd să crească, însă nu va depăşi 150.000 de euro. Cred că este un buget foarte bun şi ne încadrăm într-o sumă onorabilă. Bineînţeles că vom avea câţiva parteneri importanţi pe lîngă noi care ne vor ajuta în acest proiect, inclusiv Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret. Sunt sigură că va fi un meci foarte frumos din toate punctele de vedere", a spus Dragomir, potrivit mediafax.
Preşedintele FRT a adăugat că reprezentanţii Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) au inspectat deja locul în care se va desfăşura partida dintre România şi Ecuador, la Zone Arena din Bucureşti. "Deoarece calificările turneului BCR Open România se suprapun cu week-end-ul în care ar trebui să se joace meciul de Cupa Davis dintre România şi Ecuador, am hotărît să schimbăm locul de desfăşurare al acestei partide. Vom construi o arenă nouă la Zone Arena. Se va juca pe zgură, pentru că aşa au ales jucătorii, iar tribunele care se vor ridica vor avea aproximativ 4.000 de locuri", a afirmat Ruxandra Dragomir.
Echipa de Cupa Davis a României va întîlni, în perioada 17-19 septembrie, reprezentativa Ecuadorului în barajul pentru promovarea în Grupa Mondială a competiţiei.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor