SPORTURI  »  TENIS  »  TRANSYLVANIA OPEN

Simona Halep, conferință nostalgică la Transylvania Open: „Îmi aduc aminte când eram eu cea mică. Nu mă așteptam să mai joc o finală în acest sezon”

Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) a învins-o pe ucraineanca Marta Kostyuk (19 ani, 55 WTA), scor 6-0, 6-1, și s-a calificat în finala de la Transylvania Open. +8   FOTO
Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) a învins-o pe ucraineanca Marta Kostyuk (19 ani, 55 WTA), scor 6-0, 6-1, și s-a calificat în finala de la Transylvania Open.

Articol de - Publicat sambata, 30 octombrie 2021 20:46 / Actualizat sambata, 30 octombrie 2021 20:52

Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) a învins-o pe ucraineanca Marta Kostyuk (19 ani, 55 WTA), scor 6-0, 6-1, și s-a calificat în finala de la Transylvania Open. Sportiva din România a făcut o analiză a întregului sezon și a oferit detalii despre problemele medicale.

Halep nu a avut nicio emoție în fața jucătoarelor din noul val. Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian sau Marta Kostyuk au părut complexate în fața dublei campioane de Grand Slam, dar Simona le-a lăudat și și-a amintit de perioadă ei de început în circuit. 

„Kostyuk nu joacă precum alte jucătoare tinere, ea nu doar lovește puternic, dă slice, știe să schimbe ritmul, a fost un meci foarte bun și mă bucur pentru felul în care am evoluat, e o tânără greu de învins.

Îmi aduc aminte de câteva meciuri în care eu eram cea mică și am avut în față mari campioane ca Na Li. Și eu eram la del de neînfricată ca și ele, pentru că nu aveam nimic de pierdut în fața lor și dai tot, fără să conteze altceva. Toată lumea face la fel când e la început”, a spus Simona Halep, într-o conferință de presă. 

+3 FOTO

Prima finală a sezonului pentru Simona Halep 

Finala de la Cluj-Napoca va fi prima din acest an pentru Halep și cea cu numărul 40 din întreaga carieră. 

„A fost un sezon foarte greu, nu mă așteptam să ajung într-o finală anul asta, dar am avut încredere, am muncit din greu în fiecare zi și am fost fericită pe teren. Atunci când ești așa, joci mai bine, iar acest lucru mi se se întîmplă mie acum.

Este un lucru bun și mă bucur mult pentru acest rezultat, a fost un an greu, vreau să mă bucur de ce se întâmplă acum.

E un pic păcat că se termină sezonul, dar rămân cu încrederea din săptămâna aceasta, merg în off-season cu dorința de a fi mai bună și în ianuarie să fiu și mai bună și să fiu gata de joc. Sunt bine și vreau să mă bucur de ce se întâmplă aici”, a concluzionat Simona. 

Simona Halep, detalii despre accidentarea la spate

„Da, mi se întâmplă mereu atunci când sunt un pic accidentată să scot un tenis bun pentru că nu te mai gândești la emoții, la miza meciului, te gândești doar cum să faci treaba mai bine. Nu m-am mai gândit la nimic, ci la ce am de făcut și am fost foarte concentrată, foarte motivată pe ceea ce trebuie să fac și a ieșit foarte bine.

Sunt mai bine, joc în continuare cu brâu, cu încălzitor, nu simt atât de tare durerea, sunt mai bine ca în prima zi, mă așteptam pentru că astfel de mici accidentări îmi trec cam în două-trei zile”, a spus Simona. 

La serviciu era cel mai mult de lucrat, ca să mă ajute în momente importante. Am discutat mult cu antrenorii și am hotărât să lucrez mai mult pe acest aspect. Se pare că am progresat, sper să-l mențin așa pentru că nu am nici înălțime, nici putere foarte mare în braț, dar îmi dă încredere faptul că pot să servesc așa pe durata unei săptămâni înseamnă că totuși am progresat
- Simona Halep 

VIDEO Rezumatul semifinalei dintre Simona Halep și Marta Kostyuk

Citește și alte știri de la Transylvania Open: 

Avertismentul lui Boris Becker: „Emma Răducanu trebuie să răspundă la această întrebare”

VIDEO+FOTO Simona Halep, în forma carierei: „Nu m-am simțit așa dominantă de la finala cu Serena!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Nationala
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Nationala
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Nationala
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează