Varşovia - Kuala Lumpur, 6 ani şi 3 cupe » Alexandra Dulgheru pe drumul victoriei şi al durerii, dus-întors

De ieri, românca a urcat pe locul 72 în lume. A fost însă mult mai sus, pe 26, în 2011. Un traseu început abrupt, cu titlul de la Varşovia, dar presărat cu numeroase momente dificile

E duminică, seară tîrziu la Kuala Lumpur, dar Alexandra zîmbeşte către camera foto. Are în braţe trofeul de finalistă, un paralelipiped de metal, care acum pare şi greu, şi uşor. Greu pentru că a absorbit tot efortul din 5 meciuri grele, din peste 10 ore de tenis intens. Uşor pentru că e făcut şi din bucurie, din încredere recăpătată, din răsuflarea lejeră care îţi şopteşte că eşti iar pe drumul cel bun.
Finală pierdută în faţa favoritei principale, Caroline Wozniacki, în trei seturi, la capătul a o oră şi 50 de minute. Cu acest turneu şi acest rezultat, românca a închis o buclă care a început să se deseneze în cariera ei acum aproape 6 ani, la mijlocul lunii mai 2009.

VARŞOVIA 2009 - CAMPIOANA IMPROBABILĂ
Pînă atunci, încercase o singură dată să se califice pe un tablou principal WTA, la Estoril. A doua tentativă a reuşit după o înlănţuire de elemente care ţin şi de poveste, şi de realitate. Era pe locul 201 în lume, venea de la un turneu challenger din Franţa, de la Saint-Gaudens, cu premii de 50.000 de dolari, unde cedase în turul secund, şi pierduse avionul. Cînd a ajuns la Varşovia, mai erau doar cîteva ore pînă la primul meci din calificări. Ploua însă, a avut noroc, a fost reprogramată pentru a doua zi, aşa că şi-a tras sufletul şi a pornit în aventura ce avea să ţină pînă la finalul concursului.

Acea primă dispută din calificări s-a întins pe două ore şi 52 de minute, iar Piti a întors-o după ce fusese condusă cu 7-5, 4-2. A cîştigat şi pînă la urmă s-a văzut pe tabloul mare. Turneu WTA Premier, cu premii de 600.000 de dolari. Pe care, în ciuda tuturor semnelor de întrebare şi de exclamaţie din jurul ei, l-a cîştigat! "Una dintre cele mai improbabile campioane din istoria WTA" - era titlul de pe site-ul circuitului feminin.

A învins pe parcurs atunci jucătoare mult mai bine cotate decît ea, s-a luptat cu stiluri diferite de joc, cu ploaia, cu întreruperile, dar nu s-a oprit pînă n-a cucerit trofeul. În mod ironic, finala cu Alona Bondarenko a durat tot două ore şi 52 de minute, cît primul meci din calificări.

Avea 20 de ani fără cîteva zile şi, cu acel triumf minunat, nesperat, făcea un salt imens în clasamentul mondial, de pe 201 pînă pe 83!

Un fragment din dialogul de atunci:
- Ai impresionat prin faptul că nu ai cedat, ai revenit chiar dacă erai condusă. De unde ai avut tărie?
- Din faptul că nu aveam nimic de pierdut. Şi în semifinala cu Hantuchova, şi în finala cu Bondarenko. Am înţeles ce joacă ele, iar în decisiv am intrat hotărîtă. Ştiam ce vor face. Nu au schimbat nimic, nu m-au surprins.

- Cum ai numi săptămîna aceasta?
- A fost săptămîna mea magică. Chiar dacă eram obosită, chiar dacă mă mai durea umărul, totul a fost bine pînă la urmă.

Lumea Alexandrei se schimba cu cea visată de toate jucătoarele. De la aerul intim, dar şi uşor rudimentar al turneelor mici la pătrunderea în Top 100. Începea urcuşul.

VARŞOVIA 2010 - "TURNEUL MEU"
Peste exact un an, se găsea în acelaşi loc, în aceeaşi postură. Doar trofeul era un pic diferit de cel din 2009. Dulgheru recidiva, îşi apăra titlul de la Varşovia după o perioadă în care multe lucruri se schimbaseră în cariera ei. Era deja pe locul 32 în lume, reuşise victorii la jucătoare importante, Safina, Dementieva, în alte concursuri, nu mai era necunoscuta venită de niciunde.

"A fost uimitor şi straniu în acelaşi timp!", recunoştea ea. "Ştiam cît de mult trebuie să munceşti pentru a ajunge acolo, dar şi cît de mult trebuie să munceşti în continuare pentru a rămîne". N-a mai fost nevoită să dispute rundele de calificare. "Minunat! Mereu eram prima sau a doua variantă de rezervă pentru tabloul mare şi nu ştiam cînd să-mi iau bilete de avion!", îşi aminteşte Piti.

A triumfat din nou în Polonia pe un tablou mai greu decît cu un an înainte. Dar şi ea era deja altă jucătoare. "Varşovia a devenit turneul meu!", exclama atunci, entuziasmată.

OPERAŢIE, RECUPERARE, FRUSTRARE
Tot anul 2010 a fost unul al progresului. Al acumulărilor. Inclusiv al epuizării, al solicitării uneori dincolo de limite. Aşa că din 2011 au apărut problemele fizice. Genunchii întîi. A ajuns la operaţie în martie 2012.

Au fost 3 luni şi jumătate în care a stat zilnic cîte 7 ore în clinica de recuperare. "Făceam de toate, curenţi, drenaj, exerciţii. Durata s-a redus treptat, am ajuns apoi la doar 3-4 ore pe zi", povestea Alexandra. În iulie, era iar pe teren, pentru antrenamente uşoare. Revenirea a fost însă mereu tăiată de alte şi alte probleme. Încheietura - altă operaţie. Umărul. N-a cedat, chiar dacă a stat mai mult prin clinici decît pe teren. A avut răbdare. A simţit că totul se va schimba, la un moment dat, că poţi recupera tenisul pe care l-ai arătat odată. Şi că-l poţi îmbunătăţi.

Iar momentul, momentele acelea, de fapt, au apărut în 2015. Şi, mai ales, săptămîna trecută. La Kuala Lumpur. N-a cucerit titlul, dar a ajuns în finală şi a impresionat prin devotament, putere de luptă, inteligenţă şi voinţă. A închis o buclă, şi zglobie, şi dureroasă, dar e gata să deschidă alta. La 25 de ani, tenisul are încă multe de oferit.