Articol de GSP - Publicat miercuri, 24 noiembrie 2010 00:00
Victor Hănescu a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că şi-ar dori ca în anul 2011 să se apropie cît mai mult de primele 20 de locuri în clasamentul ATP.
"Am venit la Iaşi pentru un cantonament de două săptămîni, alături de preparatorul meu fizic Cezar Honceriu. Anul acesta a fost unul bun pentru mine, aflîndu-mă acum pe locul 51 în clasamentul ATP. Am jucat o finală la Casablanca, am ajuns în sferturi la cîteva turnee de Masters, plus cele două victorii din Cupa Davis. Vreau ca anul viitor să mă apropii de Top 20 ATP. Mi-am propus să particip la mai puţine turnee, dar pentru care să mă pregătesc foarte bine. Vreau rezultate foarte bune la turneele de Grand Slam şi la cele Masters. Voi miza pe sezonul de zgură, turneul din Australia, de la începutul anului, fiind primul la care voi participa", a spus Hănescu, potrivit mediafax.
Cel mai bine clasat tenisman român a apreciat rezultatele obţinute de echipa de Cupa Davis a României: "Echipa de Cupa Davis a României a avut un parcurs bun în acest an şi cred că şi-a atins obiectivul. Nu este la îndemîna oricui să se afle între primele 16 echipe din lume, mai ales că noi avem o echipă tînără. În continuare, ne aşteaptă partida cu Argentina, din martie, la Buenos Aires. Cu siguranţă va fi o dispută dificilă şi tocmai de aceea vom merge în cîteva turnee de pregătire în America de Sud".
Victor Hănescu a mai adăugat că îşi doreşte să-şi deschidă o academie de tenis la finalul carierei. "Anul viitor voi împlini 30 de ani şi încep să mă gîndesc la finalul carierei. După ce voi termina cu tenisul profesionist, mi-aş dori să deschid o academie de tenis, pentru a-i putea ajuta pe tinerii tenismeni români", a încheiat Hănescu.

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!