Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 august 2010 00:00
Sorana Cîrstea a trecut marţi seară în primul tur al turneului de la Copenhaga de Petra Kvitova. Românca a învins-o pe cehoaică în trei seturi 4-6, 6-2, 6-4. Este prma victorie pe care Sorana o obţine în faţa Kvitovei, care la acest turneu a fost favorită trei. Cele două s-au întîlnit în acest an şi la Wimbledon, acolo une Petra a învns-o pe Sorana chiar în primul tur, cehoaica ajungînd ulterior pînă în semifinale.
În runda a doua Cîrstea o va întîlni pe Katarina Srebotnik din Slovenia, care a primit un wild-card pentru a ajunge pe tabloul principal. Pentru accederea în turul secund Cîrstea va primi 30 de puncte WTA şi 2.950 de dolari. Românca are de apărat în aceasta săptâmînă 200 de puncte, obţinute anul trecut la turneul de la Los Angeles, unde a ajuns pînă în semifinale.